vraiște
13 definiții pentru vraiște
VRÁIȘTE s. f. Dezordine, neorânduială, harababură. ♦ (Adjectival) Care se află în dezordine, în neorânduială; fără stăpân, în voia sorții; (despre uși, ferestre) larg deschis; în lături. (Adverbial) Lucruri aruncate vraiște. [Pr.: vraiș-] – Cf. vraf.
- sursa: DEX '09 2009
- permalink
VRÁIȘTE s. f. Dezordine, neorânduială, harababură. ♦ (Adjectival) Care se află în dezordine, în neorânduială; fără stăpân, în voia sorții; (despre uși, ferestre) larg deschis; în lături. ◊ (Adverbial) Lucruri aruncate vraiște. [Pr.: vra-iș-] – Et. nec.
- sursa: DEX '98 1998
- permalink
VRÁIȘTE s. f. Voie nestingherită, libertate.(care duce la dezordine); neorînduială, harababură. Nu intră cine poftește; la poartă nu-i vraiște ca înainte vreme. SADOVEANU, F. J. 14. Mai demult... grînele se treierau cu caii slobozi, în vraiște. PAMFILE, A. R. 204. Se duse în grădină să nu mai audă zgomot, să nu mai vadă vraiștea din casă. VLAHUȚĂ, la CADE. ◊ (Adverbial) În dezordine, în neorînduială; fără stăpîn, în voia soartei. De ce să nu mă întorc?... auzi vorbă! O să-mi las eu averea vraiște? REBREANU, R. II 68. O Încăpere rămasă vraiște, cu ușile trîntite de vînt. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 120. Lîngă soba care-i mai totdeauna rece, sînt aruncate vraiște țoale vechi. VLAHUȚĂ, la TDRG. ♦ (Adjectival invar., despre uși, ferestre) Larg deschis, dat în lături. În salon era tăcere. Ușile erau vraiște. DUMITRIU, N. 52. Duhneala țuicii din pivnițile cu obloane vraiște. C. PETRESCU, A. R. 9. Poți dormi in liniște, cu ușile și ferestrele vraiște. BART, E. 326. Văz lumină la ferestrele din dos... și ferestrele vraiște. CARAGIALE, T. I 106. – Pronunțat: vra-iș-.
- sursa: DLRLC 1955-1957
- permalink
!vráiște1 (vraiș-) s. f., g.-d. art. vráiștii
- sursa: DOOM 2 2005
- permalink
*vráiște2 adv.
- sursa: DOOM 2 2005
- permalink
vráiște s. f. (sil. vra-iș-/vraiș-), g.-d. art. vráiștii
- sursa: Ortografic 2002
- permalink
vráiște adv. – 1. Larg deschis, în lături. – 2. În dezordine, în neorînduială. Probabil din sl. vrĕšti „a zăcea”. Der. expresivă (Iordan, BF, II, 194) sau în loc de *vraviște „snopuri îngrămădite pe arie” (Tiktin), cf. vraf, pare dubioasă.
- sursa: DER 1958-1966
- permalink
VRÁIȘTE adj. invar. și adverbial 1) Care este în mare dezordine; lăsat în voia soartei. 2) (despre uși, ferestre) Care este larg deschis. [Sil. vra-iș- și vraiș-] /Orig. nec.
- sursa: NODEX 2002
- permalink
vraiște adv. deschis peste tot: casele erau dărăpănate, uși, ferestre vraiște ISP. [Origină necunoscută].
- sursa: Șăineanu, ed. VI 1929
- permalink
vráiște f., pl. vrăiștĭ (vsl. *vrahište, d. vrahŭ, vraf). Evoluțiunea înțelesuluĭ a fost de la „treĭerare” la „cutreĭerare, loc deschis, casă pe unde poțĭ cutreĭera ca în arie”. V. vraf). Lucrurĭ aruncate claĭe peste grămadă, în dezordine. Loc orĭ casă în care poțĭ intra și cutreĭera fără să fiĭ oprit: casa asta-ĭ vraiște. – Și hraiște (nord), raiște și haiște (Olt. Ml.). V. hardughie.
- sursa: Scriban 1939
- permalink
vraiște Este socotit de obicei de origine necunoscută. Totuși s-au emis pînă acum mai multe ipoteze. TDRG presupune că trebuie să pornim de la un *vraviște derivat de la vrav, paralel cu vraf. Acad. Iorgu Iordan, BPh., II, p. 194, emite ipoteza unei origini onomatopeice. Ciorănescu preferă ca punct de plecare v. sl. вpѣшти „a arunca”. După părerea mea, cel mai aproape de adevăr este Scriban, care, corectînd ipoteza lui TDRG, propune să reconstruim un v. sl. vrahište derivat do la vrahŭ „vraf”. Uumai că nu văd de ce am recurge la o reconstruire în slavă, cînd ne putem descurca în românește: originalul vrah, corespondentul v. sl. вpaχъ, a avut fără îndoială circulație în românește, înainte de a fi fost înlocuit cu vraf (cf. în limba mai veche vîrh și altele asemănătoare); dealtfel la TDRG e inserată o formă bănățeană vrau. De la acest vrah s-a putut forma în românește *vrahiște, care a devenit lesne vraiște.
vráiște, adv. – 1. Larg deschis, în lături. 2. Dezordine, neorânduială. – Et. nec. (Șăineanu, MDA); cf. vraf (DEX); probabil din sl. vrěšti „a zăcea” (DER).
- sursa: DRAM 2015 2015
- permalink
vráiște, adv. – 1. Larg deschis, în lături. 2. Dezordine, neorânduială. – Et. nec. (MDA).