voiagiu

VOIÁJ, voiajuri, s. n. Călătorie. [Pl. și: voiaje] – Din fr. voyage.

VOIÁJ, voiajuri, s. n. Călătorie. [Pl. și: voiaje] – Din fr. voyage.

VOIÁGIU s. n. v. voiaj.

VOIÁJ, voiajuri, s. n. Călătorie. De cu seară își pregătea costumul de voiaj. BART, E. 46. Printre noi se găsea un tînăr zugrav franțez, care pentru întîia dată ieșise din țara lui spre a face un voiaj în Orient. ALECSANDRI, O. P. 255. Andronache se duse în voiaj ca să-și uite tribulațiile conjugale. NEGRUZZI, S. I 79. – Pl. și: voiaje. – Variantă: (învechit) voiágiu, voiagii (ALECSANDRI, T. I 371), s. n.

voiáj s. n., pl. voiájuri/voiáje

voiáj s. n., pl. voiájuri /voiáje

VOIÁJ s. v. călătorie.

VOIÁJ s.n. Călătorie. [Pron. vo-iaj, pl. -juri, -je, var. voaiaj s.n. / < fr. voyage].

VOIÁJ s. n. călătorie. (< fr. voyage)

voiáj (voiajuri), s. n. – Călătorie. Fr. voyage. – Der. voiaja, vb., din fr. voyager; voiajor, s. m., din fr. voyaguer.

VOIÁJ ~uri n. Deplasare (pe jos sau cu ajutorul unui mijloc de transport) făcută de o persoană într-un loc depărtat; călătorie. [Pl. și voiaje] /<fr. voyage

voiaj n. călătorie: se desgustă de drumuri și de voiaj PANN (= fr. voyage).

*voĭáj n., pl. urĭ și e (rus. voĭáž, d. fr. voyage). Barb. Călătorie.

VOIAJ s. călătorie, deplasare, drum, (înv.) plimbare, umblet. (Un ~ lung și obositor.)

voiaj, voiajuri s. n. (tox.) stări succesive induse cuiva de consumul unui drog.