Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

15 defini╚Ťii pentru voiagiu

VOI├üJ, voiajuri, s. n. C─âl─âtorie. [Pl. ╚Öi: voiaje] ÔÇô Din fr. voyage.
VOI├üJ, voiajuri, s. n. C─âl─âtorie. [Pl. ╚Öi: voiaje] ÔÇô Din fr. voyage.
VOIÁGIU s. n. v. voiaj.
VOI├üJ, voiajuri, s. n. C─âl─âtorie. De cu sear─â ├«╚Öi preg─âtea costumul de voiaj. BART, E. 46. Printre noi se g─âsea un t├«n─âr zugrav fran╚Ťez, care pentru ├«nt├«ia dat─â ie╚Öise din ╚Ťara lui spre a face un voiaj ├«n Orient. ALECSANDRI, O. P. 255. Andronache se duse ├«n voiaj ca s─â-╚Öi uite tribula╚Ťiile conjugale. NEGRUZZI, S. I 79. ÔÇô Pl. ╚Öi: voiaje. ÔÇô Variant─â: (├«nvechit) voi├ígiu, voiagii (ALECSANDRI, T. I 371), s. n.
voiáj s. n., pl. voiájuri/voiáje
voiáj s. n., pl. voiájuri /voiáje
VOIÁJ s. v. călătorie.
VOIÁJ s.n. Călătorie. [Pron. vo-iaj, pl. -juri, -je, var. voaiaj s.n. / < fr. voyage].
VOIÁJ s. n. călătorie. (< fr. voyage)
voi├íj (voiajuri), s. n. ÔÇô C─âl─âtorie. Fr. voyage. ÔÇô Der. voiaja, vb., din fr. voyager; voiajor, s. m., din fr. voyaguer.
VOIÁJ ~uri n. Deplasare (pe jos sau cu ajutorul unui mijloc de transport) făcută de o persoană într-un loc depărtat; călătorie. [Pl. și voiaje] /<fr. voyage
voiaj n. călătorie: se desgustă de drumuri și de voiaj PANN (= fr. voyage).
*vo─ş├íj n., pl. ur─ş ╚Öi e (rus. vo─ş├í┼ż, d. fr. voyage). Barb. C─âl─âtorie.
VOIAJ s. călătorie, deplasare, drum, (înv.) plimbare, umblet. (Un ~ lung și obositor.)
voiaj, voiajuri s. n. (tox.) st─âri succesive induse cuiva de consumul unui drog.

Voiagiu dex online | sinonim

Voiagiu definitie

Intrare: voiaj (pl. -uri)
voiagiu substantiv neutru
voiaj 1 pl. -uri substantiv neutru
voiaj 2 pl. -e substantiv neutru