vanitate
13 definiții pentru vanitate
VANITÁTE, (2) vanități, s. f. 1. Ambiție neîntemeiată; dorință de a face impresie; orgoliu, trufie, îngâmfare, înfumurare. 2. (La pl.) deșertăciune, zădărnicie. – Din fr. vanité, lat. vanitas, -atis.
- sursa: DEX '09 2009
- permalink
VANITÁTE, vanități, s. f. Ambiție neîntemeiată; dorință de a face impresie; orgoliu, trufie, îngâmfare, înfumurare; (la pl.) deșertăciune, zădărnicie. – Din fr. vanité, lat. vanitas, -atis.
- sursa: DEX '98 1998
- permalink
VANITÁTE, vanități. s. f. Ambiție deșartă, dorință de a face impresie; trufie, îngîmfare, înfumurare; (la pl.) deșertăciune. Simplă ca un înger fără vanitate. CAMIL PETRESCU, T. II 26. Părea că surîde neputînd clătina din cap ca totdeauna în fața atîtor vanități. ANGHEL, PR. 66. Nu sufăr de trista infirmitate a vanității. CARAGIALE, O. VII 248. Vanitatea ta Cu merit patriotic voiești a deghiza. BOLINTINEANU, O. 135.
- sursa: DLRLC 1955-1957
- permalink
vanitáte s. f., g.-d. art. vanitắții; (lucruri zadarnice) pl. vanitắți
- sursa: DOOM 2 2005
- permalink
vanitáte s. f., g.-d. art. vanității; (lucruri zadarnice) pl. vanități
- sursa: Ortografic 2002
- permalink
VANITÁTE s. v. înfumurare.
- sursa: Sinonime 2002
- permalink
Vanitate ≠ modestie, simplețe, simplitate
- sursa: Antonime 2002
- permalink
VANITÁTE s.f. Ambiție deșartă și trufașă; trufie, înfumurare, îngâmfare. ♦ Deșertăciune. [Cf. lat. vanitas, fr. vanité].
VANITÁTE s. f. ambiție deșartă și trufașă; orgoliu, trufie, înfumurare, îngâmfare. ◊ deșertăciune. (< fr. vanité, lat. vanitas)
- sursa: MDN '00 2000
- permalink
VANITÁTE ~ăți f. Atitudine de înfumurare sfidătoare și disprețuitoare; trufie; infatuitate. /<fr. vanité, lat. vanitas, ~atis
- sursa: NODEX 2002
- permalink
vanitate f. deșertăciune: vanitatea vanităților.
- sursa: Șăineanu, ed. VI 1929
- permalink
*vanitáte f. (lat. vánitas, -átis). Caracteru de a fi van saŭ vanitos, deșertăcĭune: vanitatea gloriiĭ, vanitatea celor ce umblă după decorațiunĭ. Lucru van: a disprețui vanitățile.
- sursa: Scriban 1939
- permalink
VANITATE s. aroganță, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngîmfare, mîndrie, orgoliu, semeție, trufie, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, suficiență, (rar) superbie, țanțoșie, (înv. și pop.) măreție, mărire, (pop. și fam.) ifos, țîfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mîndrețe, pohfală, preaînălțare, preaînălțime, semețire, trufă, trufășie, zădărnicie. (~ lui este cu totul nejustificată.)
- sursa: Sinonime82 1982
- permalink