târlă

TẤRLĂ, târle, s. f. 1. Loc neîmprejmuit și neacoperit unde se odihnesc vitele sau oile în timpul pășunatului; p. ext. stâna cu toate dependințele ei. 2. Turmă de oi. – Cf. sb. trlo.

TẤRLĂ, târle, s. f. 1. Loc neîmprejmuit și neacoperit unde se odihnesc vitele sau oile în timpul pășunatului; p. ext. stâna cu toate dependințele ei. 2. Turmă de oi. – Cf. scr. trlo.

TÎ́RLĂ, tîrle, s. f. Loc neîmprejmuit și neacoperit unde se adună și se odihnesc vitele aflate la pășune; p. ext. stîna cu toate dependințele ei. Pe malul înverzit al Dobrogei se aprindeau focuri; iar din baltă veneau strigătele văcarilor care-și îndemnau boii în tîrlă. DUNĂREANU, CH. 148. Scoboară degrabă ciobanul La tîrlă cu oile lui. COȘBUC, P. I 293. Tîrle de oi se zăresc pe sub poalele codrilor, mori și herăstraie de-a lungul apelor. VLAHUȚĂ, O. A. II 143.

tấrlă s. f., g.-d. art. tấrlei; pl. tấrle

târlă s. f., g.-d. art. târlei; pl. târle

TÂRLĂ s. v. stână.

TÂRLĂ s. v. staul.

tîrlă (-le), s. f. – Stînă, ocol de vite. – Megl. torlă. Sl., cf. bg. tărlo, sb. trlo, cr. tèrlo (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 412). – Der. tîrlaș, s. m. (coproprietar al unei stîne), cf. GS, VI, 43; tîrli, vb. (a-și așeza tîrla într-un anumit loc; a zăbovi cu turma într-un anumit loc); tîrliște, s. f. (loc în care mai înainte a fost o tîrlă), cf. bg. tărlište.

TÂRLĂ ~e f. 1) Construcție primitivă în afara satului, unde se adăpostesc oile și ciobanii vara și unde se prepară produsele din lapte de oaie; stână; oierie. 2) Loc unde se află această construcție. 3) Grup mare de oi. [Sil. târ-lă] /cf. sb. trlo, bulg. trălo

târlă f. 1. loc de iernat pentru vite cu bordeie pentru păzitori; 2. așezare provizorie pe o moșie străină pentru a face plugărie sau pentru a văra cu oile. [Serb. TRLO, locul unde se țin vitele iarna].

1) tî́rlă f., pl. e (bg. tŭrlo, sîrb. trlo, id. V. tor). Odaĭe, cîșlă, perdea, îngrăditură de vară p. oĭ la cîmp. Locu unde se odihnesc oile după muls. Locu stîneĭ cu toate dependențele eĭ (GrS. 6, 245). V. cĭopor.

2) tî́rlă și túrlă f., pl. e (d. tîrlă 1, adică „putoare”). Nord. Triv. Tîrfă, fleoarță.

TÎRLĂ s. stînă, (rar) oierie, (reg.) băcie, cășărie, colibă, mandră, mutare, odalîc, sălaș, (prin Transilv., Ban. și vestul Munt.) staul.

tîrlă s. v. STAUL.

tấrlă, târle, (tirlă), s.f. – Suprafață împrejmuită pentru adăpostul oilor; staul (Dăncuș, 1986): „Mă duc în târlă, nu-i nimic. Și dacă ziu din târlă văd că șede un om (...) cu clopu’ rădicat și nu zâce nici țâț” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 126). ♦ (onom.) Târlea, Târle, Târleac, nume de familie (40 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Cf. srb. trlo „locul unde se țin vitele iarna” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX).

tấrlă, -e, (tirlă), s.f. – Suprafață împrejmuită pentru adăpostul oilor; staul (Dăncuș 1986). – Cf. srb. trlo.

neam de târlă expr. peior. (om) bădăran, mitocan, prost crescut.

târlă, târle s. f. v. târlan.