tufli

TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec.

TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o căciulă, o pălărie etc. cu o mișcare rapidă și la întâmplare. – Et. nec.

TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. A trînti (în cap) căciula sau pălăria, cu o mișcare repede și la întîmplare. Și-a tuflit cușma pînă-n vîrful nasului. GALAN, Z. R. 189. Își îmbrăcau într-o clipită straiele albe și își tufleau în cap pălăriile ca ciupercile. SADOVEANU, O. VIII 136. Măi, anapăda lucru ș-aista, zic eu înciudat, scoțînd căciula din cap și tuflind-o în gura scorburii. CREANGĂ, A. 53.

tuflí (a ~) (pop., fam.) (tu-fli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 să tufleáscă

tuflí vb. (sil. -fli), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tuflésc, imperf. 3 sg. tufleá; conj. prez. 3 sg. și pl. tufleáscă

A TUFLÍ ~ésc tranz. fam. 1) (mai ales căciuli, pălării) A îndesa (pe cap) la repezeală, inestetic. 2) (materiale moi) A arunca iute și neglijent (astupând sau acoperind ceva). /Onomat.

tuflì v. Mold. 1. a băga mult cu de-a sila: tuflește în gură cât nu-i încape; 2. a ascunde ceva repede, a vârî în sân, în traistă sau în buzunar; 3. a înfunda, a îndesa în genere: tuflește cușma pe cap CR. [Origină necunoscută].

tuflésc v. tr. (cp. cu sîrb. tuviti, a băga în cap, în minte). Mold. Fam. Înfund, îndes: șĭ-a tuflit în cap pălăria pleoștită (Sadov. VR. 1911, 1, 14). Fac să dispară (mănînc răpede, consum): într’o clipă tufli toată farfuria (tot ce era în farfurie). V. călăcănesc și sturăsc.

tufli, tuflesc v. r. a fi în stare de ebrietate, a se îmbăta.