tinichea

TINICHEÁ, tinichele, s. f. 1. Placă sau foaie subțire de tablă de oțel având diverse utilizări. ♦ (Depr.) Metal de calitate inferioară. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a ajunge ori a lăsa pe cineva) tinichea = a fi (sau a rămâne, a ajunge ori a lăsa pe cineva) lipsit de orice bun material. 2. Cutie, vas, recipient făcut din tablă. 3. (Depr.) Decorație, medalie. 4. (Reg.) Scândură subțire (de brad). – Din tc. teneke.

TINICHEÁ, tinichele, s. f. 1. Placă sau foaie subțire de tablă de oțel având diverse întrebuințări. ♦ (Depr.) Metal de calitate inferioară. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a ajunge ori a lăsa pe cineva) tinichea = a fi (sau a rămâne, a ajunge ori a lăsa pe cineva) lipsit de ori ce bun material. 2. Cutie, vas, recipient făcut din tablă. 3. (Depr.) Decorație, medalie. 4. (Reg.) Scândură subțire (de brad). – Din tc. teneke.

tinicheá s. f., art. tinicheáua, g.-d. art. tinichélei; (obiecte) pl. tinichéle, art. tinichélele

tinicheá s. f., art. tinicheáua, g.-d. art. tinichélei; pl. tinichéle

TINICHEÁ s. v. tablă.

TINICHEÁ s. v. decorație, medalie.

tinicheá (-éle), s. f. – 1. Tablă. – 2. (Fam.) Decorație, medalie. – 3. (Adv.) Lefter, fără bani. – Var. înv. tenechea. Mr. tiniché, megl. tinichiie. Tc. teneke (Roesler 604; Șeineanu, II, 360; Lokotsch 2065; Ronzevalle 68), cf. ngr. τετεϰές; alb., bg. teneke, sb. tenegjika. – Der. tinicher, s. m. (Trans., tinichigiu); tinichigiu, s. m. (meseriaș care lucrează cu metale), din tc. tenekeci; tinichigerie (var. Trans. tinicherie), s. f. (atelierul tinichigiului).

TINICHEÁ ~éle f. 1) Foaie subțire de metal, folosită la acoperitul caselor și la confecționarea diferitelor obiecte; tablă. 2) pop. Obiect de calitate proastă confecționat din metal. [Art. tinicheaua; G.-D. tinichelei] /<turc. teneke

tinichea (tenechè) f. 1. tablă de fier spoită cu cositor: acoperiș de tinichea; 2. urcior de tinichea: o tinichea cu apă; 3. scândurică de brad (subțire ca tinicheaua): canaturi căptușite cu tinichele OD.; 4. pop. sgardă, mai ales proastă (de tinichea): să lege câinelui tinicheaua de gât; 5. fam. (și ironic) decorație, medalie: de acum să vedeți bontonuri și tenechele Al. 6. fig. sărac lipit: trage pe dracul de coadă, adică de tinichea. [Mold; tenechè = turc. TENEKÈ].

tinicheá și (nord) tenecheá f., pl. ele (turc. teneké, ngr. tenekés, bg. tenekiĭa). Tablă, foaĭe de metal, maĭ ales de fer, spoită cu cositor saŭ nu, întrebuințată la acoperit casele, la făcut vase de bucătărie ș. a. Cană de tinichea de luat apă: bea apă din tinichea (V. ibric). Munt. Pop. Scîndură supțire de brad. Iron. Decorațiune, medalie: a umbla după tinichele. A lega unuĭ cîne tinicheaŭa de coadă, a-ĭ lega de coadă un vas de tinichea, de al căruĭ zgomot el se sperie și fuge chelălăind pînă ce se rupe sfoara. (Un obiceĭ sălbatic). Adv. A rămînea tinichea, a rămînea afif, lefter, fără nicĭ un ban.

TINICHEA s. tablă, (Transilv. și Ban.) pleu.

tinichea s. v. DECORAȚIE. MEDALIE.

tinichea, tinichele s. f. (iron.) 1. însemn de grad al subofițerilor din armată și poliție 2. decorație