timiditate

TIMIDITÁTE, timidități, s. f. Însușirea de a fi timid; lipsă de îndrăzneală; sfială, sfiiciune. – Din fr. timidité, lat. timiditas, -atis.

TIMIDITÁTE, timidități, s. f. Însușirea de a fi timid; lipsă de îndrăzneală; sfială, sfiiciune. – Din fr. timidité, lat. timiditas, -atis.

TIMIDITÁTE, timidități, s. f. Însușirea de a fi timid; lipsă de îndrăzneală (v. sfiiciune); (la pl.) faptă sau vorbă de om timid. Lui Grigore îi plăcu înfățișarea modestă a tînărului și mai ales timiditatea lui. REBREANU, R. I 19. [Asaki] are timidități, care nu prea rimează cu cele ce și-a impus în programul activității sale culturale. IBRĂILEANU, SP. CR. 45. Odată scaunul oferit, timiditatea bătrînei dispăru. ANGHEL, PR. 119.

timiditáte s. f., g.-d. art. timiditắții; (atitudini) pl. timiditắți

timiditáte s. f., g.-d. art. timidității; (atitudini) pl. timidități

TIMIDITÁTE s. rușine, sfială, sfiiciune, (rar) sfiire, sfioșenie, (înv.) sființă. (~ unui copil.)

Timiditate ≠ temeritate

TIMIDITÁTE s.f. Însușirea de a fi timid; lipsă de îndrăzneală; sfială, sfiiciune. [Cf. fr. timidité].

TIMIDITÁTE s. f. însușirea de a fi timid; lipsă de îndrăzneală; sfială. (< fr. timidité, lat. timiditas)

TIMIDITÁTE ~ăți f. 1) Caracter timid; sfială; jenă. 2) Comportament de om timid; sfială; jenă. [G.-D. timidității] /<fr. timidité

timiditate f. sfială.

*timiditáte f. (lat. timíditas, -átis). Sfială.

TIMIDITATE s. rușine, sfială, sfiiciune, (rar) sfiire, sfioșenie, (înv.) sființă. (~ unui copil.)