tenace

TENÁCE, tenaci, -ce, adj. 1. Stăruitor, perseverent; persistent, dârz. 2. (Despre corpuri dure) Care prezintă tenacitate (2), care este dur; rezistent, tare. – Din fr. tenace, lat. tenax, -acis.

TENÁCE, tenaci, -ce, adj. 1. Stăruitor, perseverent; persistent, dârz. 2. (Despre corpuri dure) Care prezintă tenacitate (2), care este dur; rezistent, tare. – Din fr. tenace, lat. tenax, -acis.

TENÁCE, tenaci, -e, adj. 1. Stăruitor, perseverent, persistent, dîrz, îndîrjit. Te rog foarte mult, insinuă tenacea Aurică... să nu vii niciodată prin față. CĂLINESCU, E. O. I 72. Radu Comșa se înduioșă de această durere tenace. C. PETRESCU, Î. II 81. ◊ (Adverbial) Sfredelul de oțel ronțăie tenace în stîncile subpămîntene. C. PETRESCU, R. DR. 274. 2. (Despre corpurile solide, mai ales despre metale) Care poate căpăta deformații permanente cînd este supus unor forțe exterioare; care rezistă la rupere, care se desface cu greu. Fierul e tenace.

tenáce adj. m., pl. tenáci; f. sg. și pl. tenáce

tenáce adj. m., pl. tenáci; f. sg. și pl. tenáce

TENÁCE adj. 1. v. stăruitor. 2. perseverent, răbdător, stăruitor, (livr.) pacient, (rar) răbduriu, (astăzi rar) străduitor, (pop.) pilos, (înv.) nevoitor. (O fire ~.) 3. dârz, îndârjit, perseverent, stăruitor. (O muncă ~.) 4. v. perseverent. 5. v. tare.

TENÁCE adj. 1. Dârz, stăruitor, perseverent. 2. (Despre un material) Rezistent la rupere; dur, tare. [< fr., it. tenace, cf. lat. tenax].

TENÁCE adj. 1. dârz, stăruitor, perseverent. 2. (despre materiale solide) care prezintă tenacitate (2); dur, rezistent, tare. (< fr. tenace, lat. tenax)

tenác (-ce), s. n. – Suport pentru manuscrisul utilizat de zețar. Germ. Tenakel (Candrea).

TENÁCE ~ (~i) 1) (despre persoane) Care își respectă opiniile și deciziile cu fermitate; perseverent; stăruitor; insistent. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă dârzenie puternică. Voință tenace. 3) (despre corpuri dure) Care rezistă la acțiunea forțelor externe; rezistent la rupere. /<fr. tenace, it. tenace, lat. tenax, ~acis

tenace a. tare alipit, anevoie de smuls: cleiu tenace; 2. fig. care ține cu îndărătnicie la ideile sale; 3. anevoie de stârpit: prejudiciu tenace.

*tenáce adj., pl. f. tot ce (lat. tenax, d. tenére, a ținea). Care se ține tare: cleĭ tenace, feru e tenace. Fig. Greŭ de stîrpit: superstițiune tenace. Care nu se lasă, care nu renunță ușor: solicitator tenace. Care ține minte bine: memorie tenace. Adv. Cu tenacitate.

TENACE adj. 1. insistent, perseverent, persistent, răzbătător, statornic, stăruitor, (livr.) persuasiv, (rar) străbătător. (Om ~ în acțiunile începute.) 2. perseverent, răbdător, stăruitor, (livr.) pacient, (rar) răbduriu, (astăzi rar) străduitor, (pop.) pilos, (înv.) nevoitor. (O fire ~.) 3. dîrz, îndîrjit, perseverent, stăruitor. (O muncă ~.) 4. asiduu, insistent, perseverent, silitor, sîrguincios, sîrguitor, stăruitor, susținut, zelos. (Eforturi ~.) 5. dur, rezistent, solid, tare, (pop.) țeapăn, vîrtos. (Un material ~.)