temporală

TEMPORÁL¹, temporale, s. n. Os pereche așezat de o parte și de alta a cutiei craniene, în regiunea tâmplelor, fiind cuprins între occipital, parietal și sfenoid, de forma unei scoici rotunjite, cu trei prelungiri pe care sunt inserați mușchii gâtului. ◊ (Adjectival) Os temporal. ♦ (Adjectival) Care aparține regiunii tâmplelor, privitor la această regiune. – Din fr. temporal.

TEMPORÁL², -Ă, temporali, -e, adj. Care indică timpul, privitor la timp; care depinde de timp. ◊ Propoziție (circumstanțială) temporală (și substantivat, f.) = propoziție care arată timpul în care se petrece acțiunea din propoziția regentă, având funcția unui complement circumstanțial de timp. Conjuncție temporală = conjuncție care introduce o propoziție temporală. – Din fr. temporel.

TEMPORÁL¹, temporale, s. n. Os pereche așezat de o parte și de alta a cutiei craniene, în regiunea tâmplelor, fiind cuprins între occipital, parietal și sfenoid, de forma unei scoici rotunjite, cu trei prelungiri pe care sunt inserați mușchii gâtului. ♦ (Adjectival) Os temporal. ♦ (Adjectival) Care aparține regiunii tâmplelor, privitor la această regiune. – Din fr. temporal.

TEMPORÁL², -Ă, temporali, -e, adj. Care indică timpul, privitor la timp; care depinde de timp. ♦ Propoziție (circumstanțială) temporală (și substantivat, f.) = propoziție care arată timpul în care se petrece acțiunea din propoziția regentă, având funcțiunea unui complement circumstanțial de timp. Conjuncție temporală = conjuncție care introduce o propoziție temporală. – Din fr. temporel.

TEMPORÁL, -Ă, temporali, -e, adj. (Numai în expr.; și substantivat, n.) Os temporal = os al tîmplei. Temporalele... situate sub oasele parietale, închid cutia craniană pe laturi în jos. ANATOMIA 148.

TEMPORÁLĂ, temporale, adj. f. (Și substantivat) (Propoziție) care arată timpul în care se petrece acțiunea din propoziția regentă (avînd funcțiunea unui complement circumstanțial de timp).

!temporál¹ (referitor la timp/la tâmplă) adj. m., pl. temporáli; f. temporálă, pl. temporále

!temporál² s. n., pl. temporále

temporálă s. f., g.-d. art. temporálei; pl. temporále

temporál (privitor la timp) adj. m., pl. temporáli; f. sg. temporálă, pl. temporále

temporál (al tâmplei) s. n., adj. n., pl. temporále

TEMPORÁL adj. v. efemer, laic, lumesc, mirean, mirenesc, pământean, pieritor, profan, schimbător, temporar, trecător, vremelnic.

Temporal ≠ atemporal

TEMPORÁL¹ adj., s.n. (Os) al tâmplei. [< fr. temporal, cf. lat. temporalis < tempus – tâmplă].

TEMPORÁL², -Ă adj. Care indică timpul, privitor la timp, care are loc în timp. ♦ Propoziție temporală (și s.f.) = propoziție circumstanțială care arată timpul în care are loc acțiunea din propoziția regentă; conjuncție temporală = conjuncție care introduce o propoziție temporală. [Cf. fr. temporel, lat. temporalis < tempus – timp].

TEMPORÁL¹ adj., s. n. (os) al tâmplei. (< fr. temporal)

TEMPORÁL², -Ă adj. care indică timpul, referitor la timp; care are loc în timp. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care arată timpul de desfășurare a acțiunii din regentă; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o temporală. (< fr. temporel)

TEMPORÁL¹ ~ă (~i, ~e) anat. Care ține de tâmple; propriu tâmplelor. ◊ (Os) ~ os-pereche al craniului din regiunea tâmplelor. /<fr. temporal

TEMPORÁL² ~ă (~i, ~e) Care ține de timp; propriu timpului. Limitele ~e. ◊ (Propoziție) ~ă propoziție suborbonată care arată timpul în care se petrece acțiunea din propoziția regentă; circumstanțială de timp. Conjuncție ~ă conjuncție care introduce o propoziție subordonată de timp. /<fr. temporel

temporal a. 1. care trece cu timpul, peritor (în opozițiune cu etern): bunuri temporale; 2. privitor la interesele pământești (în opozițiune cu spiritual): putere temporală; 3. secular (în opozițiune cu ecleziastic): jurisdicțiune temporală.

1) *temporál, -ă adj. (lat. temporalis). Care trece cu timpu, peritor, trecător (în opoz. cu etern): existența temporală a omuluĭ. Material, secular, pămîntesc, lumesc (în opoz. cu spiritual, bisericesc): puterea temporală a papilor (cînd eraŭ suveranĭ teritorialĭ), tribunal temporal. Adv. A trăi temporal.

2) *temporál, -ă adj. (lat. temporalis). Anat. De la tîmple: oasele temporale.

temporal adj. v. EFEMER. LAIC. LUMESC. MIREAN. MIRENESC. PĂMÎNTEAN. PIERITOR. PROFAN. SCHIMBĂTOR. TEMPORAR. TRECĂTOR. VREMELNIC.

TEMPORÁL, -Ă adj. (cf. fr. temporel, lat. temporalis < tempus – timp): în sintagmele circumstanțial temporal și circumstanțială temporală (v.).

TEMPORÁLĂ s. f. (< adj. temporal, -ă, cf. fr. temporel, lat. temporalis < tempo „timp”): propoziție subordonată circumstanțială cu funcție de complement circumstanțial de timp pe lângă verbul sau locuțiunea verbală din propoziția regentă. Exprimă trei nuanțe ale raportului temporal: de anterioritate, de simultaneitate și de posterioritate (v. în acest sens circumstanțiálă). ◊ ~ fálsă: subordonată circumstanțială care pare numai că este o t., dar care în realitate are valoare consecutivă, ca în exemplul „Scriitorii noștri au șlefuit limba într-atâta, până ce au făcut din ea o bijuterie”.