TEMPORÁLĂ, temporale, adj. f. (Și substantivat) (Propoziție) care arată timpul în care se petrece acțiunea din propoziția regentă (avînd funcțiunea unui complement circumstanțial de timp).

temporálă s. f., g.-d. art. temporálei; pl. temporále

TEMPORÁLĂ s. f. (< adj. temporal, -ă, cf. fr. temporel, lat. temporalis < tempo „timp”): propoziție subordonată circumstanțială cu funcție de complement circumstanțial de timp pe lângă verbul sau locuțiunea verbală din propoziția regentă. Exprimă trei nuanțe ale raportului temporal: de anterioritate, de simultaneitate și de posterioritate (v. în acest sens circumstanțiálă). ◊ ~ fálsă: subordonată circumstanțială care pare numai că este o t., dar care în realitate are valoare consecutivă, ca în exemplul „Scriitorii noștri au șlefuit limba într-atâta, până ce au făcut din ea o bijuterie”.