surmenaj

SURMENÁJ, surmenajuri, s. n. Stare de oboseală extremă a omului, caracterizată prin somnolență, dureri de cap, nervozitate, scădere a posibilității de concentrare etc., în urma unui efort fizic sau psihic excesiv și prelungit; surmenare. – Din fr. surmenage.

SURMENÁJ, surmenajuri, s. n. Stare de oboseală extremă a omului, caracterizată prin somnolență, dureri de cap, nervozitate, scădere a posibilității de concentrare etc., în urma unui efort fizic sau psihic excesiv și prelungit; surmenare. – Din fr. surmenage.

SURMENÁJ, surmenaje, s. n. Stare de oboseală extremă a omului (sau a unui organ al său), ca urmare a unui efort excesiv și prelungit; surmenare. Trebuie să evităm cu atenție orice ar putea să ducă la surmenajul și slăbirea inimii. ANATOMIA 65.

SURMENÁJ, surmenaje, s. n. Stare de oboseală extremă a omului, în urma unui efort excesiv și prelungit. – Fr. surmenage.

surmenáj s. n., pl. surmenájuri

surmenáj s. n., pl. surmenájuri

SURMENÁJ s. v. extenuare.

SURMENÁJ s.n. Stare de oboseală extremă, de istovire, cauzată de obicei de un efort prelungit. [< fr. surmenage].

SURMENÁJ s. n. stare de oboseală extremă, fizică sau intelectuală, cauzată de un efort excesiv sau prelungit. (< fr. surmenage)

SURMENÁJ ~uri n. Stare de oboseală excesivă, rezultată dintr-un mare efort fizic sau intelectual. /<fr. surmenage

surmenaj n. exagerarea muncii fizice sau intelectuale. (= fr. surménage).

*surmenáj n., pl. e și urĭ (fr. surmenage). Sleirea (istovirea) puteriĭ intelectuale saŭ fizice.

SURMENAJ s. epuizare, extenuare, istoveală, istovire, secătuire, sfîrșeală, slăbiciune, sleire, surmenare, vlăguire, (înv. și reg.) slăbie, (înv. livr.) marasm. (O stare de total ~.)