suc

SUC, sucuri, s. n. 1. Lichid conținut în substanțele vegetale, în special în fructe, de unde poate fi extras prin presare sau stoarcere; zeamă. ♦ Lichid care circulă prin tuburile capilare ale plantelor. ♦ Băutură răcoritoare special preparată din sucul (1) unor fructe sau din substanțe sintetice. 2. Lichid secretat sau conținut în corpurile animalelor și îndeplinind diverse funcții. ◊ Sucuri digestive = lichide de compoziție chimică diferită, secretate de tubul digestiv și anexele sale, sub influența cărora se face digestia alimentelor. 3. (Reg.) Usuc. – Din fr. suc, lat. sucus.

ȘUC, șucuri, s. n. (Reg.) Unitate de măsură a lungimii egală cu a șasea parte dintr-un stânjen. – Din germ. Schuh.

SUC, sucuri, s. n. 1. Lichid conținut în substanțele vegetale, în special în fructe, de unde poate fi extras prin presare sau stoarcere; zeamă. ♦ Lichid care circulă prin tuburile capilare ale plantelor. ♦ Băutură răcoritoare special preparată din sucul (1) unor fructe sau din substanțe sintetice. 2. Lichid secretat sau conținut în corpurile animalelor și îndeplinind diverse funcții. ◊ Sucuri digestive = lichide de compoziție chimică diferită, secretate de tubul digestiv și anexele sale, sub influența cărora se face digestia alimentelor. 3. (Reg.) Usuc. – Din fr. suc, lat. sucus.

ȘUC, șucuri, s. n. (Reg.) Unitate de măsură a lungimii egală cu a șasea parte dintr-un stânjen. – Din germ. Schuh.

SUC, sucuri, s. n. 1. Lichid conținut în țesuturile vegetale, în special în fructe, de unde poate fi extras prin apăsare sau stoarcere; zeamă. Suc de lămîie. ♦ Lichidul care circulă prin tuburile capilare ale plantelor. ◊ Fig. Ei, îngrădiți de lege, plăcerilor se lasă, Și sucul cel mai dulce pămîntului i-l sug. EMINESCU, O. I 59. 2. Orice lichid, în afară de sînge, conținut în corpurile animalelor. V. umoare, limfă, secreție. ◊ (Fiziol.) Sucuri digestive = lichide de compoziție chimică diferită, pe care le secretă diversele glande ale tubului digestiv și sub influența cărora se face descompunerea alimentelor în organism. Suc gastric v. gastric. Suc pancreatic v. pancreatic. 3. (Regional) Usuc. În acest timp se pregătește usucul de lînă. Acest suc se obține astfel: lîna se spală... PAMFILE-LUPESCU, CROM. 78.

ȘUC, șucuri, s. n. (Ban., Transilv.) Măsură de lungime egală cu a șasea parte dintr-un stînjen. Un băț de un șuc de lung și ghimpos de măcieș. MARIAN, Î. 84. – Variantă: șuf, șufi (BIBICESCU, P. P. 330), s. m.

ȘUF s. m. v. șuc.

suc s. n., pl. súcuri

șuc (reg.) s. n., pl. șúcuri

suc s. n., pl. súcuri

șuc s. n., pl. șúcuri

SUC s. 1. zeamă. (~ de lămâie.) 2. sevă, (pop.) mâzgă, must, mustăreață, (reg.) miericică, muc, mursă. (~ul plantelor.) 3. (BIOL.) suc celular v. suc vacuolar; suc vacuolar = suc celular.

SUC s. v. latex, nectar, usuc.

SUC s.n. 1. Lichid care se găsește în țesuturile plantelor, mai ales în fructe. 2. Orice lichid, în afară de sânge, care se află în corpul animalelor. 3. Unele secreții digestive la om și la animale. [< fr. suc, it. succo, cf. lat. succus].

SUC s. n. 1. lichid care se găsește în țesuturile plantelor, în fructe. 2. orice lichid, în afară de sânge, care se află în corpurile animalelor. 3. unele secreții digestive la om și la animale. (< fr. suc, lat. succus)

suc (-curi), s. n. – Must, sevă. Fr. suc. Apare greșit ca element lat. la Pușcariu 1671. Ngr. σοῦϰϰος, pe care Murnu, Lehnw., 43, îl consideră der. din rom., trebuie să provină din it. succo.

șuc (-ci), s. m. – (Trans.) Măsură de lungime, echivalînd cam 33 cm. – Var. Banat șuh, șuf. Germ. Schuh (Tiktin; Candrea).

SUC ~uri n. 1) Lichid pe care îl conțin sau îl secretează celulele vii. ~ gastric. 2) Băutură obținută prin zdrobirea și presarea fructelor sau a legumelor. ~ de mere. /<lat. sucus, fr. suc

suc! interj. (reg.; repetat) cuvânt cu care se cheamă mieii.

șuc¹, șúcuri, s.n. 1. (înv.; reg.) unitate de măsură a lungimii, egală cu a șasea parte dintr-un stânjen; picior. 2. (reg.; în forma: șuh) compas folosit în zidărie. 3. (reg.; în forma: șuh) papuc. 4. (reg.) întăritură care se face la malul unui râu, pentru a nu se surpa din cauza apei. 5. (reg.) măsură de lungime folosită de țesătoare. 6. (reg.) măsură de lungime de aproximativ 15-16 cm. 7. (reg.) măsură de lungime egală cu lungimea degetului mare.

șuc², șúcuri, s.n. (reg.) izbitură, îmbrâncitură.

suc n. 1. zeamă în carne, plante; 2. fig. cee ace e mai bun intr’un lucru.

1)* suc n., pl. urĭ (lat. sucus. V. usuc). Zeamă din plante saŭ din carne: cînd storcĭ lămîĭa, ĭese sucu. Lichid al unor organe ale corpuluĭ: suc gastric, pancreatic. Fig. Esență, substanță, partea cea maĭ importantă: sucu științeĭ.

șuc, V. șuh.

șuf, V. șuh.

șuh, șuf și șuc m. (germ. dial. schuch = schuh, gheată). Trans. Ban. Picĭor (ca măsură de lungime).

suc s. v. LATEX. NECTAR. USUC.

SUC s. 1. zeamă. (~ de lămîie.) 2. sevă, (pop.) mîzgă, must, mustăreață, (reg.) miericică, muc, mursă. (~ plantelor.)

șuc¹, șucuri, s.n. – (reg.) 1. Bucată de brânză și mămăligă rotunjită în mână. 2. Nod mai mare făcut la un capăt al ștergarului (Memoria, 2001). – Cf. șucată „bucată mare (de carne, de pâine)”.

șuc², șucuri, (suc), s.n. – (reg.; înv.) Unitate de măsură a lungimii: „12 sucuri și jumătate = 4 m” (AER, 2010: 70; Săpânța). – Din germ. Schuh „încălțăminte, gheată” (Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX, MDA).

șuc, -uri, s.n. – 1. Bucată de brânză și mămăligă rotunjită în mână. 2. Nod mai mare făcut la un capăt al ștergarului (Memoria 2001). – Cf. șucată „bucată mare (de carne, de pâine)”.

a fierbe în suc propriu expr. a fi măcinat de griji și incertitudini.