strung

STRUNG, strunguri, s. n. Mașină-unealtă cu ajutorul căreia se execută operația de rotunjire, de filetare, de găurire, de zimțuire etc. prin așchiere a unei piese. – Din sl. strungŭ.

STRUNG, strunguri, s. n. Mașină-unealtă cu ajutorul căreia se execută operația de rotunjire, de filetare, de găurire, de zimțuire etc. prin așchiere a unei piese. – Din sl. strungŭ.

STRUNG, strunguri, s. n. Mașină-unealtă cu ajutorul căreia se execută, prin așchiere, operații de rotunjire, de filetare, de gâurire etc. a unei piese (de metal, de lemn etc.) care are o mișcare de rotație (unealta așchietoare avînd o mișcare de înaintare). La strunguri se lucrează în trei schimburi, asigurîndu-se astfel secției de ajustaj un flux normal al procesului muncii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2774. Voicu ăsta e un băiat bun. A fost și el muncitor ca și mine. A lucrat în uzină. Și-a fărîmat mîinile la strung. BARANGA, I. 194. ◊ Strung (sistem) revolver v. revolver. – Variantă: (regional) strug (PAMFILE, I. C. 169) s. n.

strung s. n., pl. strúnguri

strung s. n., pl. strúnguri

strung (-guri), s. n. – Mașină-unealtă care îndeplinește diferite operații de așchiere. – Var. Mold., Trans., strug, și der. Mr. strug. Sl. strugŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Tiktin; Conev 66), de la strugati „a răzui”, var. a lui stružiti, cf. struji, și bg., cr., slov., rus. strug. Nazala nu a fost explicată; ar putea fi o influență din gr., cf. ngr. στρουγγύλος „rotund”, cu atît mai mult cu cît γγ sau γϰ în loc de γ, ϰ este destul de frecventă în ngr. – Der. strungar, s. m. (strujitor), cf. bg. strugarĭ, sb. strugar; strungări, vb. (a strunji); strungărie, s. f. (strung, atelierul strungarului).

STRUNG ~uri n. tehn. Mașină-unealtă pentru prelucrarea prin așchiere a unor piese (de metal, de lemn etc.) în procesul unei mișcări de rotație. ~ automat. A da la ~. /<sl. strungu

strung n. 1. mașină de fasonat și rotunjit lemnele și metalele; 2. unealtă cu care rotarul strujește căpâțânile roții; 3. scaunul strungarului. [Și strug = slav. STRUGŬ, răzuitoare].

2) strug n., pl. urĭ (vsl. strugŭ, răzuitoare; bg. rus. strug, strug. V. strujesc). Est. Mașină de strujit, de rătunzit și ornat lemnu (picĭoarele de mese, de scaune) saŭ metalu (sfeșnicele de biserică). Piesa se fixează pe strug, se învîrtește și se lucrează cu diferite instrumente. – În vest strung. V. răzuș.

strung V. strug.