strategie

STRATEGÍE s. f. 1. Parte componentă a artei militare, care se ocupă cu problemele pregătirii, planificării și ducerii războiului și operațiilor militare. 2. (În sintagma) Strategie economică = stabilirea obiectivelor și planificarea cursului acțiunilor de urmat atât la nivel microeconomic, cât și la nivel macroeconomic. – Din fr. stratégie.

STRATEGÍE s. f. Parte componentă a artei militare, care se ocupă cu problemele pregătirii, planificării și ducerii războiului și operațiilor militare. – Din fr. stratégie.

STRATEGÍE s. f. 1. Parte componentă a artei militare care se ocupă cu conducerea superioară a războiului în ansamblul lui; mijloc sau ansamblu de mijloace folosite pentru asigurarea victoriei. Strategia lor era mai mult tătărească, tactica mai mult polonă. HASDEU, I. V. 72. Am lepădat toate romanțele și m-am apucat de cetit pre Tucidid și pre Xenofon... Nededat în strategie, n-am putut prețui nici frumoasa retragere a celor zece mii, nici războaiele peloponisiace. NEGRUZZI, S. I 61. Războiul defensiv, socotindu-l ca o parte a strategiei sau a politicii războiului, s-a adus la cea mai mare perfecție de romîni. BĂLCESCU, O. I 27. ◊ Fig. Se vede că au deprins o strategie care nu dă greș. Deși madama Profira întrebuințează un băț cu mîna stîngă, și-l întrebuințează energic, godacii in scurt izbutesc s-o facă să scoată niște grozave țipete de spaimă. SWADOVEANU, O. VIII 177. Tovarășii lui Radu Comșa, cu poftă de vorbă deschisă de băutură, începură să istorisească intîmplări pline de interes, în legătură cu tactica și strategia electorală. C. PETRESCU, Î. II 136. 2. Fig. Știința conducerii luptei revoluționare a proletariatului, prin determinarea direcției principale a atacului pe care trebuie să-l dea proletariatul în etapa respectivă a revoluției și prin elaborarea planului de repartizare și de utilizare justă a forțelor revoluționare. Congresul al V-lea a elaborat strategia și tactica partidului. LUPTA DE CLASĂ, 1954, nr. 1, 40.

strategíe s. f., art. strategía, g.-d. strategíi, art. strategíei

strategíe s. f., art. strategía, g.-d. art. strategíei; pl. strategíi

STRATEGÍE s.f. 1. Parte componentă a artei militare care se ocupă cu conducerea tuturor forțelor armate de uscat, aer și apă, pe toată durata războiului și pe durata fiecărei campanii, organizând și conducând operațiile duse de mari grupări de forțe. 2. Știința conducerii luptei revoluționare prin determinarea direcției principale a acțiunilor și prin elaborarea planului de unire și de utilizare justă a forțelor revoluționare, a rezervelor revoluției. 3. (Fig.) Arta de a folosi cu dibăcie toate mijloacele disponibile în vederea asigurării succesului într-o luptă. [Gen. -iei. / cf. fr. stratégie, lat., gr. strategia].

STRATEGÍE s. f. 1. demnitatea de strateg (1); unitate teritorială supusă acestuia. 2. ramură a științei (artei) militare care studiază problemele conducerii războiului în ansamblu și a acțiunilor militare de mare amploare. 3. determinare a direcției principale a acțiunilor proletariatului într-o anumită etapă a revoluției, în stabilirea sarcinilor fundamentale pentru atingerea obiectivelor etapei respective. 4. (inform.) comportament al omului sau al mașinii cu ocazia unui joc sau a unui conflict. 5. (fig.) arta de a folosi toate mijloacele disponibile în vederea asigurării succesului într-o luptă, într-o activitate. (< fr. stratègie)

STRATEGÍE ~i f. 1) mil. Știință care se ocupă cu planificarea, organizarea și conducerea operațiilor militare într-un război. 2) Ansamblu de operații și manevre, realizate în vederea atingerii unei victorii. ~ electorală. [G.-D. strategiei] /<fr. stratégie

strategie f. arta de a conduce operațiunile militare.

*strategíe f. (vgr. strategia). Arta de a conduce operațiunile militare pînă la contactu cu dușmanu, cînd începe rolu tacticiĭ: Napoleon era maestru în strategie. Fig. Manevră dibace: strategie politică.