spiriduș

SPIRIDÚȘ, spiriduși, s. m. (în mitologia populară) Ființă supranaturală aflată în slujba vrăjitoarelor sau a diavolului. ♦ Fig. Copil zburdalnic, vioi, neastâmpărat. [Var.: (rar) spiritúș s. m.] – Din lat. spiritus. Cf. pol. spirytušek.

SPIRITÚȘ s. m. v. spiriduș.

SPIRIDÚȘ, spiriduși, s. m. (În basme și în superstiții) Drac mic (vioi și poznaș) care se întrupează în diferite vietăți și slujește pe vrăjitori și pe diavoli. ♦ Fig. Copil zburdalnic, vioi, neastâmpărat. [Var.: (rar) spiritúș s. m.] – Din lat. spiritus. Cf. pol. spirytušek.

SPIRITÚȘ s. m. v. spiriduș.

SPIRIDÚȘ, spiriduși, s. m. (În basme și în superstiții) Drăcușor vioi și poznaș, despre care se crede că e capabil să se întruchipeze în diferite vietăți și că servește pe vrăjitori. Cucoana Mărioara parcă avea spiriduș; gîcea fără greș cînd avea cuconu Ioniță în mînă concina cea mare sau cea mică. HOGAȘ, H. 9. Cînd eram eu tînără, cum îți țesam în războaie... îmi îmbla suveica ca un spiriduș. CONTEMPORANUL, V_I 297. – Variantă: spiritúș (CREANGĂ, P. 163, ȘEZ. V 137) s. m.

SPIRITÚȘ s. m. v. spiriduș.

spiridúș s. m., pl. spiridúși

spiridúș s. m., pl. spiridúși

SPÍRITUȘ s. v. alcool, etanol, spirt.

SPIRIDÚȘ ~i m. 1) (în basme) Drăcușor viclean și poznaș, despre care se crede că ar ajuta vrăjitorii și dracii. * Cu ~i hazliu. 2) fig. Copil vioi și ghiduș. /spirit + suf. ~uș

spiriduș m. 1. drăcușor de care, zice-se, vrăjitorii se servesc în săvârșirea fermecelor lor; 2. fam. copil foarte deștept. [Mold. spirituș = pol. SPIRYTUȘEK, drăcușor].

spirituș m. Mold. spiriduș: spiritușul dracului îi zice CR.

spiridúș, V. spirituș.

spiritúș și -dúș m. (pol. spirytušek, d. spriyt, spirit, duh). Mold. Fam. Drăcușor, duh necurat. Un spiriduș de băĭat, un băĭat vioi și poznaș. Un fel de uli care răpește găinĭ pe furiș.

spirituș s. v. ALCOOL. ETANOL. SPIRT.