solenoid

SOLENOÍD, solenoizi, s. m. Bobină electrică cilindrică fără miez feromagnetic. – Din fr. solénoïde.

SOLENOÍD, solenoizi, s. m. Bobină electrică cilindrică fără miez feromagnetic. – Din fr. solénoïde.

SOLENOÍD, solenoizi, s. m. Bobină cilindrică de fir metalic, cu spire în planuri perpendiculare pe axa bobinei și echidistante, folosită pentru a produce în interiorul ei un cîmp magnetic cînd este străbătută de un curent electric.

solenoíd s. m., pl. solenoízi

solenoíd s. m., pl. solenoízi

SOLENOÍD s.m. Bobină cilindrică cu spirele în formă de cercuri perpendiculare față de axa de simetrie a bobinei și străbătute de un curent electric pentru a crea în jurul lor un câmp magnetic. [Pron. -no-id. / < fr. solénoïde, cf. gr. solen – tub, eidos – formă].

SOLENOÍD s. m. bobină cilindrică cu spirale în formă de cercuri dispuse în plane perpendiculare față de axa de simetrie, înfășurate după o elice cu pasul constant și străbătute de un curent electric care creează în jurul lor un câmp magnetic uniform. (< fr. solénoïde)

SOLENOÍD ~zi m. fiz. Bobină electrică de forma unui cilindru fără miez feromagnetic. /<fr. solénoïde

*solenoíd m. și n., pl. e (vgr. solén, țeava, și -id din metaloid). Fiz. O șerie de curente circulare de acelașĭ sens și intensitate la distantă egală unu de altu așa în cît să formeze o suprafață cilindrică și care în practică se realizează pintr’o sîrmă în elice al cărei capăt e întors înapo’ paralel cu cilindru pe afară saŭ pin ăuntru așa în cît curentu să vie și să ĭasă pin acelașĭ punct. Această sîrmă posedă calitățile magnetuluĭ.

SOLENO- „tub, țeavă”. ◊ gr. solen, os „tub, canal” > fr. soléno-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. soleno-. □ ~id (v. -id), s. m., bobină electrică cilindrică fără miez feromagnetic; ~pore (v. -por), s. f. pl., alge marine din silurian, cu talul străbătut de pori așezați în șiruri longitudinale; ~stel (v. -stel), s. n., cilindru central tubular, cu floem intern și extern.