scrumuire

SCRUMÍ, scrumesc, vb. IV. Refl. (Și în forma scrumui) A arde complet, a deveni scrum. Oile căzură jos, trupurile lor se scrumiră și nu se mai văzu nimic. VISSARION, B. 244. ◊ Tranz. (În contexte figurate) Te înțeleg, Sevastă! – urmă el apucînd amîndouă mînile fiicei sale. Și eu am fost aruncat în focul care te scrumuie pe tine. SLAVICI, N. II 18. – Variantă: scrumuí vb. IV.

SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

SCRUMÍ, scrumesc, vb. IV. Refl. A arde complet, făcându-se scrum. – Din scrum.

scrumuí, scrúmui și scrumuiésc, vb. IV (pop.) a preface în scrum; a scrumi.

scrumésc V. tr. Rar. Prefac în scrum. – Și -méz (P. P.) și scrúmuĭ saŭ -muĭésc (Trans.).