scleroza

SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A se îmbolnăvi de scleroză, a fi atins de scleroză. – Din fr. scléroser.

SCLERÓZĂ, scleroze, s. f. Boală care se manifestă prin modificarea structurii normale a unui organ sau a unui țesut, din cauza proliferării țesutului conjunctiv pe care îl conține. – Din fr. sclérose.

SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A se îmbolnăvi de scleroză, a fi atins de scleroză. – Din fr. scléroser.

SCLERÓZĂ, scleroze, s. f. Boală care se manifestă prin modificarea structurii normale a unui organ sau a unui țesut, din cauza proliferării țesutului conjunctiv pe care îl conține. – Din fr. sclérose.

SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A fi atins de scleroză, a se îmbolnăvi de scleroză.

SCLERÓZĂ s. f. Întărire a unui organ sau a unui țesut, datorită hipertrofiei țesutului conjunctiv pe care îl conține; sclerozare. Scleroza și degenerarea arterelor. BABEȘ, O. A. I 135.

sclerozá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozeáză

scleróză s. f., g.-d. art. sclerózei; pl. scleróze

sclerozá vb., ind. prez. 1 sg. sclerozéz, 3 sg. și pl. sclerozeáză

scleróză s. f., g.-d. art. sclerózei; pl. scleróze

SCLEROZÁ vb. v. ramoli.

SCLEROZÁ vb. I. refl. A fi atins, a se îmbolnăvi de scleroză. ♦ tr. A provoca scleroza unui țesut. [< fr. scléroser].

SCLERÓZĂ s.f. Întărire patologică a țesuturilor, în special a țesutului conjunctiv; sclerom. [< fr. sclérose, cf. gr. skleros – tare, rigid].

SCLER(O)-, -SCLERÓZĂ elem. „dur, rigid, scleros”; „indurație”, „sclerotică”. (< fr. sclér/o/-, -sclérose, cf. gr. skleros, sklerosis)

SCLEROZÁ vb. I. refl. a se îmbolnăvi de scleroză. ◊ (fig.) a se împietri, a nu mai evolua. II. tr. a provoca scleroză (1). (< fr. scléroser)

SCLERÓZĂ¹ s. f. 1. indurație a țesuturilor, în special a celui conjunctiv; sclerom. ♦ ~ în plăci = boală prin leziuni cu multiple focare de demielinizare, diseminate în sistemul nervos central, putând antrena tulburări neurologice diverse. 2. (fig.) stare a ceea ce nu mai este capabil de evoluție, de adaptare, a ceea ce și-a pierdut orice suplețe. (< fr. sclérose)

-SCLERÓZĂ² elem. scler(o)-.

A SCLEROZÁ ~éz tranz. A face să se sclerozeze. /<fr. scléroser

A SE SCLEROZÁ mă ~éz intranz. 1) A se îmbolnăvi de scleroză; a fi atins de scleroză. 2) fig. pop. A pierde parțial facultățile intelectuale. /<fr. scléroser

SCLERÓZĂ ~e f. Stare patologică constând în modificarea structurii normale a unui organ sau țesut ca urmare a proliferării unui țesut conjunctiv. /<fr. sclérose

* scleróză f., pl. e (d. vgr. skléros, dur, țeapăn). Med. Înțepenirea patologică a unuĭ țesut (cum se întîmplă la bătrînĭ).

scleroza vb. v. RAMOLI.

SCLERÓZĂ (< fr. {i}; {s} gr. sklerosis „întăritură”) s. f. Modificare a structurii normale a unui organ, caracterizată prin proliferarea țesutului conjunctiv; este însoțită de o creștere patologică a colagenului și o rarefiere a celulelor. Survine în urma unor procese inflamatorii sau degenerative (ex. s. renală, s. hepatică, s. ovariană etc.) sau ca un stadiu final de cicatrizare a unei plăgi. Modificările sclerotice ireversibile duc treptat la deformarea organelor afectate și la dereglarea funcției specifice acestora. ◊ S. cerebrală = înlocuire a parenchimului cerebral cu țesut fibros, generată de insuficiență circulatorie, procese inflamatorii și degenerative. Impr. senilitate. S. în plăci = boală a sistemului nervos central, având cauză necunoscută, caracterizată prin apariția unor plăci de demielinizare și manifestată prin tulburări de mișcare, de vedere, sfincteriene, psihice etc. S. laterală amiotrofică = boală a sistemului nervos, având o cauză necunoscută, caracterizată prin leziuni concomitente ale neuronilor motori periferici și centrali și și manifestată prin atrofii musculare și prin exagerarea reflexelor osteotendinoase.

-SCLEROZĂ „întărire, indurație, sclerozare”. ◊ gr. sklerosis „îngroșate, întărire” > fr. -sclérose, germ. -sklerose > rom. -scleroză.