scalpel

SCALPÉL, scalpele, s. n. (Adesea fig.) Cuțitaș cu lamă ascuțită, curbă, cu unul sau cu două tăișuri, folosit la disecțiile anatomice și în chirurgie. [Pl. și: scalpeluri] – Din fr. scalpel.

SCALPÉL, scalpele, s. n. (Adesea fig.) Cuțitaș cu lamă ascuțită, curbă, cu unul sau cu două tăișuri, folosit la disecțiile anatomice și în chirurgie. [Pl. și: scalpeluri] – Din fr. scalpel.

SCALPÉL, scalpele, s. n. Cuțitaș cu lamă ascuțită, de obicei curbă, cu unul sau cu două tăișuri, folosit la disecțiile anatomice și în chirurgie. Moare brusc în chip absurd, de septicemie; făcînd o operație, s-a tăiat la un deget cu scalpelul. SADOVEANU, E. 242. ◊ Fig. Scalpelul criticei, satirei și analizei a intrat mai adînc în viața noastră socială. GHEREA, ST. CR. I 333. A studiat și a urmat dezvoltarea ciocoiului, și a cercetat, sub toate fazele, această clasă cu scalpelul spiritului său investigator. GHICA, S. A. 81.

scalpél s. n., pl. scalpéle

scalpél s. n., pl. scalpéle

SCALPÉL s.n. Instrument cu lamă ascuțită, folosit pentru incizii și disecții și în chirurgie. [< fr. scalpel, cf. lat. scalpellum].

SCALPÉL s. n. instrument cu lamă ascuțită, pentru incizii și disecții. (< fr. scalpel, lat. scalpellum)

SCALPÉL, scalpele, s.n. Bisturiu cu tăișul convex, folosit la disecție.

SCALPÉL ~e n. Instrument chirurgical în formă de cuțit cu tăiș convex, folosit la disecții; bisturiu. /<fr. scalpel, lat. scalpellum

scalpel n. cuțit de disecat.

* scalpél n., pl. e (lat. scalpellum, dim. d. scalprum, briceag). Cuțitaș chirurgic p. inciziunĭ și disecțiunĭ. V. bisturiŭ.