răi

RĂU, REA, răi, rele, adj., s. n., adv. I. Adj. Care are însușiri negative; lipsit de calități pozitive. 1. (Adesea substantivat) Care face, în mod obișnuit, neplăceri altora. ◊ Expr. Poamă rea sau soi rău = persoană cu deprinderi urâte. Rău de mama focului = plin de răutate, foarte înrăit. ◊ Compuse: rea-voință s. f. = purtare sau atitudine neprietenoasă, ostilă față de cineva sau de ceva; lipsă de bunăvoință; rea-credință s. f. = atitudine incorectă, necinstită; perfidie. (Loc. adj. și adv.) De rea-credință = incorect, necinstit, rău intenționat. ♦ Care exprimă, care denotă răutate; care este contrar binelui. 2. Care nu-și îndeplinește îndatoririle morale și sociale legate de o anumită circumstanță, care nu e potrivit unui anumit lucru, unei anumite situații; necorespunzător, nepotrivit. ♦ (Despre copii) Neascultător, răsfățat, răzgâiat. 3. Neconform cu regulile moralei; în dezacord cu opinia publică. ♦ (Despre vorbe) Care supără, care jignește; p. ext. urât. 4. (Despre viață, trai etc.) Neliniștit, apăsător, chinuit. ◊ Expr. A duce casă rea (cu cineva) = a nu se înțelege, a trăi prost (cu cineva). A-și face sânge rău (sau inimă, voie rea) = a se necăji, a fi mâhnit. 5. (Despre vești) Care anunță un necaz, o supărare; neplăcut. II. Adj. Care nu are calitățile proprii destinației, menirii, rolului său. 1. Care nu este apt (pentru ceva), care nu e corespunzător unui anumit scop, unei anumite utilizări; care prezintă unele defecte, unele imperfecțiuni. ♦ (Fiz.; despre corpuri) Rău conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite cu ușurință sau deloc. 2. (Despre organele corpului) Care nu funcționează normal; bolnav; (despre funcții fiziologice) care nu se desfașoară normal. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Uzat, rupt, stricat. 4. (Despre băuturi) Neplăcut la gust, prost pregătit. 5. (Despre bani) Care nu are curs, ieșit din circulație; fals. III. Adj. (Despre meseriași, artiști etc.) Neîndemânatic, incapabil, nepriceput. IV. Adj. 1. Nesatisfacător; dăunător. ◊ Expr. A lua (cuiva ceva) în nume de rău = a atribui cuiva o intenție răuvoitoare, a interpreta eronat o observație, un sfat. 2. (Despre vreme) Urât; nefavorabil. 3. (În superstiții) Prevestitor de rele, care aduce nenorocire; nefast, nenorocos. V. Adv. 1. Așa cum nu trebuie; nepotrivit, greșit, cu defecte. ♦ Neconform cu realitatea; inexact, neprecis, incorect. 2. Neplăcut, supărător, nesatisfăcător. ◊ Expr. A-i fi (sau a-i merge) cuiva rău = a avea o viață grea, a trece prin momente grele; a nu-i prii. A sta rău = a nu avea cele necesare, a fi lipsit de confort, a fi sărac. A-i ședea rău (ceva) = a nu i se potrivi o haină, o atitudine etc.; a fi caraghios, ridicol. A-i fi (cuiva) rău sau a se simți rău = a fi sau a se simți bolnav. A i se face (sau a-i veni cuiva) rău = a simți deodată amețeală, dureri, senzație de greață etc.; a leșina. A-i face (cuiva) rău = a-i cauza (cuiva) neplăceri. A-i părea (cuiva) rău (de sau după ceva ori după cineva) = a regreta (ceva sau pe cineva). 3. Incomod, neconfortabil. 4. Neplăcut, dezagreabil. 5. Neconform cu părerile, cu gusturile cuiva. 6. Puternic, tare; foarte. VI. S. n. 1. Ceea ce aduce nemulțumire; neplăcere; pricină de nefericire; neajuns. ◊ Loc. adv. Cu părere de rău = cu regret. A rău = a nenorocire. ◊ Loc. prep. De răul (cuiva) = din cauza (răutății) cuiva. ◊ Expr. A vrea, a dori (cuiva) răul = a dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. Uita-te-ar relele!, formulă glumeață prin care se urează cuiva noroc și fericire. ♦ Boală, suferință. Rău de mare = stare de indispoziție generală care se manifestă la unii călători pe mare. Rău de munte (sau de altitudine) = stare de indispoziție generală cauzată de rarefierea aerului de pe înălțimi. 2. Ceea ce nu e recomandabil din punct de vedere moral. ◊ Expr. A vorbi de rău (pe cineva) = a ponegri (pe cineva). ♦ (La pl.) Pozne, nebunii copilărești. – Lat. reus „acuzat, vinovat”.

RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

RĂU, REA, răi, rele, adj., s. n., adv. I. Adj. Care are însușiri negative; lipsit de calități pozitive. 1. (Adesea substantivat) Care face, în mod obișnuit, neplăceri altora. ◊ Expr. Poamă rea sau soi rău = persoană cu deprinderi urâte. Rău de mama focului = plin de răutate, foarte înrăit. ◊ Compuse: rea-voință s. f. = purtare sau atitudine neprietenoasă, ostilă față de cineva sau de ceva; lipsă de bunăvoință; rea-credință (scris și reacredință) s. f. = atitudine incorectă, necinstită; perfidie. (Loc. adj. și adv.) De rea-credință = incorect, necinstit, rău intenționat. ♦ Care exprimă, care denotă răutate; care este contrar binelui. 2. Care nu-și îndeplinește îndatoririle morale și sociale legate de o anumită circumstanță, care nu e potrivit unui anumit lucru, unei anumite situații; necorespunzător, nepotrivit. ♦ (Despre copii) Neascultător, răsfățat, răzgâiat. 3. Neconform cu regulile moralei; în dezacord cu opinia publică. ♦ (Despre vorbe) Care supără, care jignește; p. ext. urât. 4. (Despre viață, trai etc.) Neliniștit, apăsător, chinuit. ◊ Expr. A duce casă rea (cu cineva) = a nu se înțelege, a trăi prost (cu cineva). A-și face sânge rău (sau inimă, voie rea) = a se necăji, a fi mâhnit. 5. (Despre vești) Care anunță un necaz, o supărare; neplăcut. II. Adj. Care nu are calitățile proprii destinației, menirii, rolului său. 1. Care nu este apt (pentru ceva), care nu e corespunzător unui anumit scop, unei anumite întrebuințări; care prezintă unele defecte, unele imperfecțiuni. ♦ (Fiz.; despre corpuri) Rău conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite cu ușurință sau deloc. 2. (Despre organele corpului) Care nu funcționează normal; bolnav; (despre funcții fiziologice) care nu se desfășoară normal. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Uzat, rupt, stricat. 4. (Despre băuturi) Neplăcut la gust, prost pregătit. 5. (Despre bani) Care nu are curs, ieșit din circulație; fals. III. Adj. (Despre meseriași, artiști etc.) Neîndemânatic, incapabil, nepriceput. IV. Adj. 1. Nesatisfăcător; dăunător. ◊ Expr. A lua (cuiva ceva) în nume de rău = a atribui cuiva o intenție răuvoitoare, a interpreta eronat o observație, un sfat. 2. (Despre vreme) Urât; nefavorabil. 3. (În superstiții) Prevestitor de rele; nefast, nenorocos. V. Adv. 1. Așa cum nu trebuie; nepotrivit, greșit, cu defecte. ♦ Neconform cu realitatea; inexact, neprecis, incorect. 2. Neplăcut, supărător, nesatisfăcător. ◊ Expr. A-i fi (sau a-i merge) cuiva rău = a avea o viață grea, a trece prin momente grele; a nu-i prii. A sta rău = a nu avea cele necesare, a fi lipsit de confort, a fi sărac. A-i ședea rău (ceva) = a nu i se potrivi o haină, o atitudine etc.; a fi caraghios, ridicol. A-i fi (cuiva) rău sau a se simți rău = a fi sau a se simți bolnav. A i se face (sau a-i veni cuiva) rău = a simți deodată amețeală, dureri, senzație de greață etc.; a leșina. A-i face (cuiva) rău = a-i cauza (cuiva) neplăceri. A-i părea (cuiva) rău (de sau după ceva ori după cineva) = a regreta (ceva sau pe cineva). 3. Incomod, neconfortabil. 4. Neplăcut, dezagreabil. 5. Neconform cu părerile, cu gusturile cuiva. 6. Puternic, tare; foarte. VI. S. n. 1. Ceea ce aduce nemulțumire; neplăcere; pricină de nefericire; neajuns. ◊ Loc. adv. Cu părere de rău = cu regret. A rău = a nenorocire. ◊ Loc. prep. De răul (cuiva) = din cauza (răutății) cuiva. ◊ Expr. A vrea, a dori (cuiva) răul = a dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. Uita-te-ar relele!, formulă glumeață prin care se urează cuiva noroc și fericire. ♦ Boală, suferință. ◊ Rău de mare = stare de indispoziție generală care se manifestă la unii călători pe mare. Rău de munte (sau de altitudine) = stare de indispoziție generală cauzată de rarefierea aerului de pe înălțimi. 2. Ceea ce nu e recomandabil din punct de vedere moral. ◊ Expr. A vorbi de rău (pe cineva) = a ponegri (pe cineva). ♦ (La pl.) Pozne, nebunii copilărești. – Lat. reus „acuzat”, „vinovat”.

RĂU1 adv. (În opoziție cu bine; exprimă o apreciere care pune în evidență caracterul negativ al unei acțiuni sau stări; adesea în concurență cu prost) 1. Cum nu trebuie (să fie făcut ceva), cum nu se cade; nepotrivit, greșit, cu defecte. Rău faci, Vasile, că nu te sfiești. REBREANU, I. 26. Știi că nu m-ai învățat rău? CREANGĂ, P. 39. Mă dusei pe sat în jos, Să-mi aleg drăguț frumos... Amar de alesul meu, Cum mi-am ales eu de rău! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. ◊ Expr. Ce e bine nu e rău v. bine1 (II 4). Bine-rău v. bine1 (II 1). ◊ (Adesea determinînd participii) Ploaia cădea măruntă pe stradele nepavate... ce trec prin noianul de case mici și rău zidite. EMINESCU, N. 33. O casă rău mobilată, ale cărei ferești dau peste rîu. BOLINTINEANU, O. 197. ♦ (În legătură cu verbele cunoașterii, ale vorbirii, exprimă apreciere de ordin intelectual) Neconform cu realitatea, cu adevărul; inexact, neprecis, incorect. V. slab. A vedea rău. A auzi rău. A înțelege rău. A vorbi rău o limbă străină. 2. (Adesea în construcție cu «a fi») Neplăcut, supărător, contra dorinței cuiva, nefavorabil, nesatisfăcător. E rău cînd anu-ntreg ți-e post, Și masa cînd ți-e-n drum. COȘBUC, P. I 229. De te-a învățat cineva, rău ți-a priit. CREANGĂ, P. 88. Rău e cînd ai a face tot cu oameni care se tem și de umbra lor. id. ib. 233. Da-i mai rău, doamne, atunci Cîndu-ți dai boii pe junci. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 386. (E) rău cu rău, dar mai rău fără rău (= nu e bine așa cum e, dar, căutînd să îndreptăm lucrurile, s-ar putea să dăm peste un necaz și mai mare). ◊ (Urmat sau precedat de determinări introduse prin prep. «de») De tine-i rău. EMINESCU, N. 14. Că de nu mi-i asculta, va fi rău de pielea ta. ALECSANDRI, T. I 83. ◊ Expr. A-i fi (sau a-i merge) cuiva rău = a) a avea o viață grea, a trece prin momente grele, a o duce greu; a nu-i prii. Să vii să slujești la poarta mea, căci nu ți-a fi rău. CREANGĂ, P. 304. Măi, că rău mi-a mers astăzi. id. ib. 46; b) a fi (sau a se simți) bolnav. Mi-era rău... CARAGIALE, P. 38. A ajunge rău v. ajunge (5). A sta rău = a nu avea cele necesare, a nu avea bani, a fi sărac. A-i ședea rău (ceva) = a nu i se potrivi (ceva); a fi caraghios. A fi rău (sau prost) dispus v. dispus. A arăta rău v. arăta (5). A i se face (sau a-i veni cuiva) rău = a simți deodată amețeală, dureri, senzație de greață etc. A-i face (cuiva) rău = a-i cauza (cuiva) neplăceri, suferințe, a-i aduce vătămare, a nu-i prii. A-i părea (cuiva) rău (de sau după ceva ori după cineva) = a regreta (ceva sau pe cineva). Teribil de rău mi-a părut c-a trebuit să plec. BARANGA, I. 160. Ce rău îmi pare că n-am să-i pot povesti nimic. SAHIA, N. 25. [Boierului] nu-i păru așa de rău după Jvan. CREANGĂ, P. 307. A se avea (sau a trăi) rău cu cineva v. avea (I 8). 3. Incomod, neconfortabil. Aici e rău de dormit. 4. (Fiind vorba despre senzații) Neplăcut, dezagreabil. Miroase rău. ◊ (În compunere cu un adjectiv verbal) Floare rău-mirositoare. 5. (Întrebuințat pentru a dezaproba ceva, uneori eliptic) Neconform cu părerile, cu gusturile cuiva. Nimicuri... ei! și ce-a făcut Destul de rău a fost. COȘBUC, P. I 229. 6. (Cu sens întăritor, mai ales în legătură cu verbe care exprimă acțiuni vătămătoare) Foarte, tare. Nu se îmbăta însă niciodată rău. REBREANU, I. 49. Aș! Fata răcnea mai rău. CARAGIALE, S. N. 57. Rău s-a stricat inima lui Mogorogea. CREANGĂ, A. 103. Zace mierla rău beteagă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 10. ◊ Expr. Cum e mai rău = foarte rău, cum nu se poate mai rău. Nici de treabă nu-și mai căuta, nici mîncarea nu se prindea de dînsul, nici somnul nu-l fura, era cum e mai rău. CREANGĂ, P. 166.

RĂU2, REA, răi, rele, adj. (În opoziție cu bun) I. Care are însușiri negative; lipsit de calități pozitive. 1. Care face, în mod obișnuit, neajunsuri, neplăceri altora. Ea este mai rea decît soră-sa. ISPIRESCU, L. 5. De-am fost răi, tu ni-i ierta. CREANGĂ, P. 275. Nu zic că Despot este om rău. ALECSANDRI, T. II 100. ◊ Expr. Poamă rea sau soi rău = om stricat, cu obiceiuri rele. De acum nu mai trăiesc nici un ceas cu dînsa; am s-o dau dracului de pomană, soi rău ce este ea! CREANGĂ, P. 174. Rău de mama focului = foarte rău. Rău (sau cîinos, negru) la inimă v. inimă (II d). A fi rău de gură (sau gură rea) v. gură (I 3). ◊ (Substantivat) Iar ai venit, răule? CARAGIALE, S. 56. În călătoria ta, ai să ai trebuință și de răi și de buni. CREANGĂ, P. 198. Voi sînteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni. EMINESCU, O. I 151. ♦ Care exprimă răutate. Jungherul crunt și ochii răi ai răzășului spuneau ceva. SADOVEANU, O. VII 99. 2. Care nu-și îndeplinește îndatoririle morale și sociale cerute de o anumită calitate pe care o deține. Soț rău. Mamă rea. ♦ (Despre copii) Neascultător, răsfățat, răzgîiat. Cearcă să se acațe de fețele meselor, de mobile... Ca un copil rău, refuzînd să se lase dus la culcare. C. PETRESCU, Î. II 230. 3. Neconform cu regulile moralei; în dezacord cu opinia publică. Purtare rea. Deprindere rea. ▭ Dă-mi drumu pe uliță, Să vorbesc cu neam de-al meu, Cui am făcut nume rău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 215. ♦ (Despre vorbe) Care supără, care jignește; p. ext. urît. Săraca inima mea Iar începe-a mă durea, Nu mă doare de durere, Mă doare de vorbe rele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 188. 4. (Despre viață, trai etc.) Neliniștit, apăsător, chinuitor, necăjit. Trai rău. A trăi zile rele. ◊ Expr. A duce casă rea (cu cineva) = a nu se înțelege, a nu se împăca, a trăi rău (cu cineva). Inimă rea v. inimă (II b). A-și face sînge rău (sau inimă, voie rea) = a se necăji, a fi mîhnit. Las’ jupîneșică, nu-ți face voie rea, că are să fie cît se poate de bine. CREANGĂ, P. 128. Turturea de-i turturea Și tot face-și voie rea, D-apoi eu cum să nu-mi fac Pentru unul ce mi-i drag! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 214. 5. (Despre o veste) Neplăcut, care anunță un necaz, o supărare. Împăratul vrea să-și mărite fata. – Și asta-i veste rea, moșnege? CREANGĂ, P. 77. Bate vînt de la sfințit Și rea veste mi-a venit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 499. II. Care nu are calitățile proprii destinației, menirii, rolului său. 1. Nepotrivit, care nu este apt (pentru ceva), care nu e corespunzător unui anumit scop, unei anumite întrebuințări. Pămînt rău pentru cultura bumbacului. ◊ (Fiz.; despre corpuri) Rău conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite. 2. (Despre organele corpului) Care nu funcționează normal; bolnav; (despre funcțiunile fiziologice) care nu se desfășoară normal; defectuos. Stomac rău. Dinți răi. Circulație rea. Digestie rea. ▭ Săraci picioarele mele, Nu le poci purta de grele, Ori de grele, Ori de rele, C-am fost la Turda cu ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 132. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Uzat, rupt, stricat; p. ext. de purtare, de toate zilele. Nu te uita lele, hăi, Că mi-s cioarecii cam răi, C-am acasă două oi Și mi-oi face alții noi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 459. 4. (Despre materiale, produse) De proastă calitate, inferior. Stofă rea. ▭ Fum negru de tutun rău, ca de buruiană arsă. MIRONESCU, S. A. 98. ♦ (Despre mîncări și băuturi) Neplăcut la gust, prost pregătit. Ciorbă rea. Vin rău. ♦ (Despre drumuri) Neîngrijit, desfundat. 5. (Despre bani) Fals, care n-are curs, ieșit din circulație. Mîndră, pe obrazul tău, Rumenele-s de-un zlot rău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 441. Banul (sau lucrul) rău (sau buruiana rea) nu piere ( = omul rău știe să se descurce în orice împrejurare, scapă din orice încurcătură). III. (Despre persoane, mai ales despre meseriași, artiști etc.) Neîndemînatic, incapabil, nepriceput. O calfă rea nu-și găsește niciodată scule bune (= omul nepriceput nu reușește niciodată să facă un lucru bun, oricît de prielnice condiții ar avea). ◊ Expr. Rău de lucru = căruia nu-i place să muncească; leneș. IV. (Exprimă ideea de a fi nefolositor, vătămător, nefavorabil) 1. Nesatisfăcător, neizbutit; dăunător. Învățătură rea. Sfat rău. ▭ Astfel încăput pe mîna a oricărui, te va drege, Rele-or zice că sînt toate cîte nu vor înțelege. EMINESCU, O. I 134. Ale rele să se spele, ale bune să se-adune. ◊ Expr. A lua (cuiva ceva) în nume de rău = a atribui cuiva o intenție răuvoitoare. 2. (Despre vreme, fenomene atmosferice etc.) Urît (friguros, ploios etc.); nefavorabil. Ca purtați de un vînt rău toți zburau pe drumul de costișă. SADOVEANU, O. I 518. Amîndoi bătrînii aceștia erau albi ca iarna și posomorîți ca vremea cea rea, din pricină că n-aveau copii. CREANGĂ, P. 73. După vreme rea, a fi el vreodată și senin. id. ib. 235. 3. Dezavantajos, nerentabil. A face un tîrg rău. 4. (În superstiții, mai ales în basme) Prevestitor de rele; aducător de rele, nefast, nenorocos. Semn rău. ◊ Expr. Ceas rău v. ceas (2). A fi de rău augur v. augur1.

RĂU3, rele, s. n. (În opoziție cu bine) 1. Ceea ce aduce nemulțumire, neplăcere; pricină de nemulțumire, de nefericire; neajuns. Răul trebuie curmat din rădăcină. REBREANU, R. I 87. Dar, alături de această civilizație materială, două rele mari care mistuiau împărăția și care îi pregăteau căderea: robia și proprietatea cea mare. BĂLCESCU, O. II 11. Ce iubești să fie-al tău, N-ar mai fi pe lume rău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 167. ◊ (Precedat de prep. «de») Temîndu-se împăratul să nu i se întîmple ceva de rău a făcut sfat. CREANGĂ, P. 85. ◊ Loc. prep. De răul (cuiva) = din cauza (răutății) cuiva. Poate să mai doarmă cineva de răul nebunilor istor de privighetori? CREANGĂ, P. 131. Nu hălăduia de răul lui nici o jupîneasă, dacă era frumoasă. NEGRUZZI, S. I 144. Frunzuleana nucului, De răul urîtului, Trecui malul Prutului. ȘEZ. I 288. ◊ Loc. adv. Cu părere de rău = cu regret. De bine, de rău v. bine2 (4). ◊ Expr. (În superstiții) A rău = a nenorocire, a nefericire, a neplăcere. Ia nu mai meni a rău, jupîneșică-hăi. CREANGĂ, P. 124. A vrea sau a voi, a dori (cuiva) răul = a dori să i se întîmple cuiva lucruri neplăcute, o nenorocire etc. Știi că eu nu-ți voiesc râul. CREANGĂ, P. 166. A vorbi de rău (pe cineva) v. vorbi. A lua (pe cineva) cu răul v. lua (V). Uita-te-ar relele! formulă glumeață prin care se urează cuiva noroc și fericire. A fi învechit în rele v. învechit. ♦ Boală, suferință. Of, nu zac de nici un rău, Ci, bade, de dorul tău! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 104. ◊ Rău de mare, (rar) răul mării = stare de indispoziție generală de care suferă unii călători pe mare și care se manifestă prin grețuri, vărsături etc. Unii oameni și femei suferă atît de mult de răul de mare, încît totul le devine indiferent. CAMIL PETRESCU, U. N. 362. Această mișcare... este cea mai supărătoare pentru pasagerii ce suferă de răul mării. BOLINTINEANU, O. 270. Rău de munte = indispoziție cauzată de rarefierea aerului de pe înălțimi și caracterizată prin amețeli, dureri de cap, palpitații, grețuri, vărsături etc. 2. Ceea ce nu e recomandabil sau nu-i de dorit din punct de vedere moral. Mintea mea n-o să mai pună graniță-ntre rău și bine. MACEDONSKI, O. I 72. [Babele] îl întrec pe dînsul la drăcii și rele. PANN, P. V. I 53. ♦ (La pl.) Pozne, nebunii (copilărești). Se ține de rele.

REA-CREDÍNȚĂ s. f. Atitudine necorectă, necinstită; perfidie, necinste. ◊ Loc. adj, și adv. De rea-credință = necinstit, incorect, perfid. Atunci ești sau absurd, sau de rea-credință. BARANGA, I. 184.

REA-VOÍNȚĂ s. f. Lipsă de bunăvoință, atitudine ostilă. V. dușmănie, răutate. Reaua-voință de care dădeau dovadă funcționarii episcopali față de profesori. IORGA, L. II 203.

neágă-reá (pop.) s. f., art. neága-reáua

*părére de rău loc. s. f., g.-d. art. părerii de rău; pl. păreri de rău

rău1 adj. m., pl. răi; f. rea, pl. réle

rău2 s. n., art. rắul; pl. réle

*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice

rea-credínță (rea-) s. f., art. reáua-credínță (dar: reaua sa credință), g.-d. art. rélei-credínțe

rea-voínță (rea-) s. f., art. reáua-voínță (dar: reaua sa voință), g.-d. art. rélei-voínțe

rău adj. m., pl. răi; f. sg. rea, pl. réle

rău s. n., pl. réle

rea-credínță s. f., art. reáua-credínță, g.-d. art. rélei-crédințe

rea-voínță s. f., art. reáua-voínță, g.-d. art. rélei-voínțe

BĂȘICĂ REÁ s. v. antrax, cărbune, dalac, pustulă malignă.

BOALĂ-REÁ s. v. epilepsie, febră tifoidă, tifos.

BUBĂ REÁ s. v. antrax, cărbune, dalac, pustulă malignă.

BURUIANĂ-DE-BUBĂ-REÁ s. v. spanac-porcesc.

BURUIANĂ-DE-CEAS-RĂU s. v. vetrice.

FRUNZĂ-DE-BUBĂ-REÁ s. v. buberic.

MUSCĂ-REÁ s. v. muscă columbacă.

PECINGINE REÁ s. v. pelagră.

RĂÍ vb. v. înrăi.

RĂU adj. v. bolnav, costeliv, cumplit, cutremurător, fals, falsificat, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, înspăimântător, jigărit, macabru, monstruos, nesănătos, oribil, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, răpciugos, sfrijit, sângeros, slab, slăbănog, suferind, teribil, uscat, uscățiv, zguduitor.

RĂU adj., adv., s. 1. adj., adv. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, sălbatic, sângeros, violent, (livr.) sanguinar, (înv. și pop.) năsilnic, (înv. și reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. și Bucov.) avan, hapsân, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, sălbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Om ~; se poartă ~.) 2. adj., s. v. afurisit. 3. adj. greșit. (Deprinderi rele.) 4. adj. v. greu. 5. adj. apăsător, chinuit, greu. (O viață rea.) 6. s. v. necaz. 7. adv. v. mult. 8. adj. v. nenorocos. 9. adj. v. dăunător. 10. adv. prost. (Se simte ~.) 11. adv. v. grav. 12. adj. v. neplăcut. 13. adv. v. calomnios. 14. adj. neplăcut, prost, (înv.) slab. (I-a adus o veste rea.) 15. adj. v. mizerabil. 16. adj. v. nefavorabil. 17. adv. v. anapoda. 18. adj. dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgrațios, grețos, greu, infect, împuțit, neplăcut, nesuferit, puturos, respingător, scârbos, urât, rău-mirositor, (livr.) fetid, miasmatic, pestilențial, repugnant, repulsiv, (înv. și pop.) scârnav, (înv.) scârbavnic, scârbelnic. (O duhoare rea.) 19. adj. v. inferior. 20. adj., adv. v. incorect. 21. adv. greșit, nepotrivit. (N-ar fi ~ să mergi pe la el.) 22. adv. v. prost. 23. adj. v. impracticabil.

RĂU s. v. afecțiune, boală, maladie.

REA-CREDÍNȚĂ s. v. dol.

TREI-RĂI s. (BOT.; Hepatica transsilvanica) crucea-voinicului.

TREI-RĂI s. v. popilnic.

Rău ≠ bine, bun

rắu (rea, pl. réi, réle), adj. – 1. Prost, hain, ticălos. – 2. Vătămător, dăunător, nefolositor, reprobabil, nerușinat. – 3. Crud, nedrept, cîinos. – 4. (Adv.) Nefavorabil, neplăcut. – 5. (Adv.) Mult. – 6. (S. n.) Neajuns, pricină de neplăcere. – 7. (S. n.) Răutate, malițiozitate. – 8. (S. n.) Prejudiciu, stricăciune, violență, perturbare. – 9. (S. n.) Boală. – Mr. reu, arao, arău, megl. rǫu, rauă, istr. rewu. Lat. reus „acuzat” (Pușcariu 1452; Șeineanu, Semasiol., 183; REW 7274; Pușcariu, Dacor., III, 393), cf. vegl. ri, it. rio, prov., cat. reu, sp., port. reo. Formează numeroase expresii și construcții, în care indică sensul opus lui bun și bine. Der. răutate, s. f. (maliție; acțiune rea), cf. it. retà, retade; răutăcios, adj. (rău, desfrînat, pervers); înrăutăți, vb. (a (se) face rău); înrăi, vb. (a face rău, a ațîța); răufăcător, s. m. (cel care face rău); răuvoitor, adj. (care vrea rău); reavoință, s. f. (aversiune, înclinație spre rău).

RĂU1 adv. (în opoziție cu bine) 1) Contrar regulilor morale; așa cum nu se cuvine; aiurea. ◊ A se pune ~ cu cineva a intra în conflict cu cineva. A sta ~ a o duce greu. A-i merge (cuiva) ~ a nu avea noroc; a avea o viață grea. (E) ~ cu ~, dar mai ~ (e) fără ~ nu este tocmai bine așa cum este, dar poate fi și mai grav, dacă vei pierde și ceea ce ai. A-i fi (cuiva) ~ (sau a se simți ~) a) a duce o viață grea; b) a se simți bolnav. A-i ședea (sau a-i sta) ~ a nu i se potrivi; a nu-i sta bine. A i se face (sau a-i veni cuiva) ~ a simți (pe neașteptate) o senzație de indispoziție fizică. A se avea ~ cu cineva a fi în ceartă cu cineva. A se uita ~ la cineva a privi pe cineva cu dușmănie. A-i părea (cuiva) ~ a regreta. 2) Foarte tare. A bate ~ pe cineva. ◊ Cum e mai ~ mai prost nici nu se poate. /<lat. reus

RĂU2 rea (răi, réle) 1) (în opoziție cu bun) Care are însușiri negative; lipsit de calități bune. Purtare rea. ◊ Viață rea (sau trai ~) viață plină de greutăți; trai zbuciumat. Vorbe rele bârfeli; calomnii. Veste rea veste care întristează. ~ conducător de căldură (sau de electricitate) care nu transmite căldură (sau electricitate). A duce casă rea cu cineva a se certa tot timpul; a trăi în dușmănie. A-și face sânge ~ (sau inimă rea) a se mâhni; a se întrista. 2) Care este câinos la suflet; plin de răutate; avan. Om ~. ◊ Poamă rea (sau soi ~) persoană cu apucături, deprinderi urâte. ~ de mama focului foarte rău. ~ la inimă lipsit de omenie; hain. 3) (despre acțiuni, fapte ale oamenilor) Care contravine regulilor moralei. Purtare rea. Deprinderi rele. 4) (în superstiții) Care aduce sau prevestește nenorociri. Semn ~. Vis ~. /<lat. reus

RĂU3 réle n. 1) Calitate care întruchipează tot ce este negativ. ~l aduce daune. ◊ De ~l cuiva din cauza cuiva. Cu părere de ~ cu regret. A vrea (sau a voi, a dori) (cuiva) ~l a dori (cuiva) să aibă parte de lucruri neplăcute. De bine, de ~ deși nu este așa cum trebuie, dar te poți împăca și cu ceea ce este. A meni ~ a prezice cuiva o nenorocire; a cobi. Uitate-ar relele! urare glumeață de bine la adresa cuiva. ~ de mare stare de boală care apare la unii călători pe mare. ~ de munte stare de indispoziție generală care apare în timpul urcării la mari înălțimi. 2) Principiu care vine în contradicție cu morala; faptă nesocotită. ◊ A vorbi de ~ pe cineva a bârfi pe cineva. /<lat. reus

VOÍNȚĂ ~e f. 1) Capacitate de a-și concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; voie. A avea ~. Lipsă de ~. 2) Îndrăzneală în acțiuni; hotărâre; fermitate; decizie. 3) Intenție premeditată. 4) Senzație de satisfacere a gustului; voie; plăcere; plac; poftă; chef. A îndeplini ~a cuiva. ◊ ~a cea de pe urmă (sau ultima ~) dorința unei persoane care se află pe patul de moarte. Rea-~ atitudine răuvoitoare. [G.-D. voinței] /a voi + suf. ~ință

răí, răiésc, vb. IV (înv. și reg.) 1. a se înrăi. 2. a slăbi, a tânji.

epilepsie f. boală caracterizată prin convulsiuni periodice și prin o pierdere subită a cunoștinței și a sensibilității; poporul o numește eufemistic aboală, alteale, ceasul cel rău, ducă-se-pe-pustii și pedepsie.

neagă-rea f. piază rea, cobe: mama neaga-reaua sparse mahalaua PANN. [V. neagă].

rău a. care nu e bun: om rău. [Lat. REUS, vinovat; culpabilul a devenit românește tipul răutății, iar omul care nu-i bun, un alienat (v. nebun)]. ║ adv. cum nu se cuvine: se poartă rău. ║ n. 1. ceeace e contrar binelui: a discerne binele de rău; 2. ceeace e contrar virtuții, probității, onoarei: a face rele; 3. calamitate: răsboaiele produc multe rele.

reavoință f. voință rea.

răŭ, rea adj., pl. răĭ, rele (din maĭ vechĭu reŭ, pl. reĭ, lat. reus, acuzat; it. sp. pg. reo, pv. vfr. reu. Înț. de „răŭ” era și’n dial. neap. și e și azĭ în Tirol. Cp. cu păcătos). Care nu e bun, prost: vin răŭ, nume răŭ (renume prost). Care are inimă neagră, ĭubitor de paguba altuĭa: om răŭ. Prost, fără talent: poet răŭ, poeziĭ rele. Funest, sinistru: prezicere rea. Vătămător, periculos: carte rea. S. n., pl. rele (în vest și răurĭ). Răutate, faptă rea, delict: a distinge binele de răŭ, a te ține de rele, a te da în rele, a fugi de rele. Defect, dezavantaj: această sistemă are un răŭ. Pagubă, nenorocire: nicĭ un răŭ fără bine, relele răuboaĭelor îs marĭ. (Cu înț. de „boală” e barb. după fr. mal. Decĭ boală de mare, amețelĭ și vărsăturĭ cînd te zbucĭumă corabia, nu răŭ de mare!). Adv. Urît, prost, fără folos orĭ plăcere: mașina funcționează răŭ, acest actor joacă răŭ. Mult, tare, foarte: mă doare răŭ, s’a stricat răŭ, zidu se clatină răŭ. Grozav, tare, aducînd vătămare: s’a lovit răŭ, l-a bătut răŭ. (L-a bătut bine are acelașĭ înț., dar iron.). A face răŭ, a vătăma: rachiu face răŭ, laptele face bine. A ți se face răŭ, a te îmbolnăvi. A-țĭ fi răŭ, a fi bolnav. A vorbi de răŭ, a bîrfi, a calomnia. A ținea de răŭ, a mustra. A avea mină rea (după fr. avoir mauvaise mine), a arăta răŭ, a părea bolnav. A găsi răŭ (fr. trouver mauvais), a ți se părea răŭ, a considera ca răŭ. A lua în nume de răŭ, a te supăra de ceva, a considera ca răŭ. A lua în înțeles răŭ, a interpreta cu înțeles defavorabil. A lua pe cineva cu răŭ, a proceda aspru cu el. N’ar fi răŭ, n’aĭ face răŭsă, ar fi bine să. De rău cuĭva, de scîrba luĭ, din pricina răutățiĭ luĭ. – În sec. 16-17 scris și rrău, rrea. Azĭ în est răŭ, ră, pl. răĭ, răle.

*rea-credínță f. (rea d. răŭ și credință, după fr. mauvaise foi). Viclenie, perfidie, răutate. Maĭ bine: rea credință, reaŭa credință, a releĭ credințe.

*rea-voínță f. (rea d. răŭ și voință, după fr. mauvaise volonté). Voință rea contra: acest elev nu învață din rea-voință. – Maĭ bine rea voință, că se declină: reaŭa voință, a releĭ voințe ș.a.

rele n. pl. V. răŭ.

bășică rea s. v. ANTRAX. CĂRBUNE. DALAC. PUSTULĂ MALIGNĂ.

boală-rea s. v. EPILEPSIE. FEBRĂ TIFOIDĂ. TIFOS.

bubă rea s. v. ANTRAX. CĂRBUNE. DALAC. PUSTULĂ MALIGNĂ.

buruiană-de-bubă-rea s. v. SPANAC-PORCESC.

buruiană-de-ceas-rău s. v. VETRICE.

ceas-rău s. v. EPILEPSIE.

frunză-de-bubă-rea s. v. BUBERIC.

muscă-rea s. v. MUSCĂ-COLUMBACĂ.

pecingine rea s. v. PELAGRĂ.

răi vb. v. ÎNRĂI.

rău adj. v. BOLNAV. COSTELIV. CUMPLIT. CUTREMURĂTOR. FALS. FALSIFICAT. FIOROS. GROAZNIC. GROZAV. ÎNFIORĂTOR. ÎNFRICOȘĂTOR. ÎNGROZITOR. ÎNSPĂIMÎNTĂTOR. JIGĂRIT. MACABRU. MONSTRUOS. NESĂNĂTOS. ORIBIL. PIPERNICIT. PIRPIRIU. PRĂPĂDIT. PRIZĂRIT. RĂPCIUGOS. SFRIJIT. SÎNGE-ROS. SLAB. SLĂBĂNOG. SUFERIND. TERIBIL. USCAT. USCĂȚIV. ZGUDUITOR.

RĂU adj., adv., s. 1. adj., adv. aprig, aspru, barbar, brutal, cîinos, crîncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblînzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, sălbatic, sîngeros, violent, (livr.) sanguinar, (înv. și pop.) năsilnic, (înv. și reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. și Bucov.) avan, hapsîn, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, sălbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Om ~; se poartă ~.) 2. adj., s. afurisit, blestemat, cîinos, hain, îndrăcit, ticălos, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pîrdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret. (~ul de Gheorghe!) 3. adj. greșit. (Deprinderi ~.) 4. adj. anevoios, greu, mizerabil, necăjit, prost, (înv. și pop.) necăjos. (A dus un trai ~.) 5. adj. apăsător, chinuit, greu. (O viață ~.) 6. s. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, supărare, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Ban. și Olt.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Mare ~ a căzut pe capul lui.) 7. adv. mult, tare. (S-a chinuit ~.) 8. adj. nefast, nenorocos. (A fost o zi ~ pentru el.) 9. adj. dăunător, negativ, nociv, păgubitor, periculos, prejudiciabil, primejdios, stricător, vătămător, (livr.) pernicios, (înv. și pop.) pierzător, (reg.) dăunăcios, dăunos, (înv.) pagubnic, prejudicios, stricăcios. (Efecte ~ pentru...) 10. adv. prost. (Se simte ~.) 11. adv. grav, greu, serios, tare. (E ~ bolnav.) 12. adj. defavorabil, nefavorabil, neplăcut, prost, urît. (A făcut o impresie ~.) 13. adv. calomnios, defăimător. (Vorbește ~ de ei.) 14. adj. neplăcut, prost, (înv.) slab. (I-a adus o veste ~.) 15. adj. mizerabil, păcătos, ticălos, urît. (Era o vreme ~ de toamnă.) 16. adj. defavorabil, nefavorabil, nepotrivit, neprielnic, prost, urît, (înv. și pop.) nepriincios, (înv.) nepriitor. (Întrecerea a avut loc pe o vreme ~.) 17. adv. aiurea, anapoda, prost, (fam.) brambura. (Treburile mergeau ~; lucrurile erau puse ~.) 18. adj. dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgrațios, grețos, greu, infect, împuțit, neplăcut, nesuferit, puturos, respingător, scîrbos, urît, rău-mirositor, (livr.) fetid, miasmatic, pestilențial, repugnant, repulsiv, (înv. și pop.) scîrnav, (înv.) scîrbavnic, scîrbelnic. (O duhoare ~.) 19. adj. inferior, ordinar, prost. (Tutun, vin ~.) 20. adj., adv. defectuos, greșit, incorect, necorect, prost, (fig.) stricat. (O pronunțare ~; vorbește ~ franceza.) 21. adv. greșit, nepotrivit. (N-ar fi ~ să mergi pe la el.) 22. adv. insuficient, prost, puțin. (O muncă ~ plătită.) 23. adj. desfundat, impracticabil. (Un drum ~.)

rău s. v. AFECȚIUNE. BOALĂ. MALADIE.

RĂU-MIROSITOR adj. 1. dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgrațios, grețos, greu, infect, împuțit, neplăcut, nesuferit, puturos, rău, respingător, scîrbos, urît, (livr.) fetid, miasmatic, pestilențial, repugnant, repulsiv, (înv. și pop.) scîrnav, (înv.) scîrbavnic, scîrbelnic. (O duhoare ~.) 2. infect, împuțit, puturos, viciat, (livr.) fetid, pestilențial. (Aer ~.)

REA-CREDINȚĂ s. (JUR.) dol, viclenie. (Condamnat pentru ~.)

trei-răi s. v. POPILNIC.

trei-răi-boieresc s. v. POPILNIC.

rău s. n. în sint. s. rău de spațiu ◊ „«Răul de spațiu», consecință a imponderabilității, afectează aproximativ 80 la sută dintre astronauți [...] apreciază dr. B.C., medic la Centrul Național de studii spațiale din Franța.” R.l. 3 VII 85 p. 6 (traduce fr. mal d’espace)

RĂU stare provocată de expunerea organismului brusc la mediul aerian care este în general ostil omului. Rău de altitudine, similar răului de munte, provoacă stări de indispoziție, palpitații, tulburări de vedere, atenție și memorie, dureri musculare și articulare, hemoragii etc., simptome care dispar după coborârea aeronavei la o altitudine mai mică. Rău de avion/de mișcare, este similar răului de mare. Se deosebește de rău de înălțime, apărând la câtva timp după decolare, în general în zborurile de lungă durată. Mișcările aeronavei se transmit organismului și sunt receptate de sistemul nervos și organul de echilibru din urechea internă, declanșând reflexe nervoase spre inimă, plămâni și, în special, aparatului digestiv. La această stare de disconfort contribuie și alți factori: mișcările corpului și ale ochilor, teama de zbor, zgomot și vibrații produse de motoare, aer închis, mirosuri neplăcute și factorul psihic (vederea altor persoane suferind de rău de avion).

À QUELQUE CHOSE MALHEUR EST BON (fr.) și răul e bun la ceva – În tot răul este și un bine.

HONNI SOIT QUI MAL Y PENSE (fr.) rușine cui gândește ceva rău în privința aceasta – Deviză a Ordinului jartierei, creat în 1384 de regele Eduard al III-lea al Angliei, în onoarea favoritei sale Joan de Salisbury. Cuvintele au fost rostite de rege ca replică la zâmbetele malițioase ale curtenilor, când aceasta, în timpul unui bal, și-a pierdut jartiera. Îndemn ironic de a nu comenta defavorabil o exprimare sau o situație ambiguă.

MALESUADA FAMES (lat.) foamea care îndeamnă la rele – Vergiliu, „Eneida”, VI, 276. Unul dintre spectrele hidoase pe care le întâlnește Enea la intrarea în Infern.

PEIORA SUNT TECTA ODIA, QUAM APERTA (lat.) ura ascunsă este mai rea decât cea fățișă – Seneca, „De moribus”, 52.

RĂU, Alexandru (1900-1993, n. București), inginer român. M. de onoare al Acad. (1993), prof. univ. la București. Specialist în metalurgia oțelului și a feroaliajelor. A lucrat ca inginer în oțelăriile de la Reșița, Hunedoara, Târnăveni, Brașov, unde a inventat noi procedee de producere a oțelurilor de calitate și de îmbunătățire a proceselor tehnologice siderurgice.

RĂU, Aurel (n. 1930, Josenii Bârgăului, jud. Bistrița-Năsăud), poet român. Lirică meditativă și peisagistică cu reflexe livrești („Jocul de-a stelele”, „Pe Înaltele reliefuri”, „Zeii asediați”, „Flori din cuvinte”, „Septentrion”); ediții, eseuri, traduceri.

TEMPORA SI FUERINT NUBILA, SOLUS ERIS (lat.) dacă timpul se schimbă în rău, vei rămâne singur – Ovidiu, „Tristele”, I, 1, 40. V. și Donec eris felix, multos numerabis amicos.

VIDEO MELIORA PROBOQUE, DETERIORA SEQUOR (lat.) văd pe cele bune și le aprob, dar urmez pe cele rele – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, VII, 20-21. Mărturisirea Medeii, care, deși înțelege rațional ce cale trebuie să urmeze, se lasă împinsă de pasiuni în direcția contrară.

a cădea pe date / pe rele expr. (intl.) 1. a pierde la rișcă. 2. (prin ext.) a eșua, a nu reuși.

a fi pus pe rele expr. (er.) a avea apetit sexual; a fi excitat.

a muri de inimă rea expr. a muri copleșit de durere / de supărare.

a pune gând rău cuiva expr. 1. a complota împotriva cuiva. 2. (glum.) a încerca să seducă pe cineva.

a se pune rău (cu cineva) expr. a ajunge în relații tensionate cu cineva; a se învrăjbi.

a sta prost / rău cu țara expr. a nu avea bani.

a-și face inimă rea expr. a se necăji, a se supăra.

a-și face sânge rău expr. a se necăji, a se supăra.

ceasul rău, pisica neagră expr. ghinion.

FEMEIE REA capră, cață, cățea, haită, matracucă, paceaură, tartoriță, viespe.

în toane proaste / rele expr. indispus, deprimat, mohorât.

într-un ceas rău expr. într-un moment nefast.

poamă rea expr. persoană cu deprinderi urâte.

rău de pagubă expr. 1. (cart.) supărăcios, irascibl. 2. care suportă greu (din punct de vedere psihic) pierderile materiale.

rău de scârbă expr. 1. care se îngrețoșează ușor. 2. v. rău de pagubă (2).

rea de muscă expr. nimfomană.

soi rău expr. persoană cu deprinderi urâte.