roib

ROIB, ROÁIBĂ, roibi, roaibe, adj. (Despre cai) Cu părul roșcat sau brun. ♦ (Substantivat, m.) Cal cu părul roșcat sau brun. – Lat. robeus.

ROIB, ROÁIBĂ, roibi, roaibe, adj. (Despre cai) Cu părul roșcat sau brun. ♦ (Substantivat) Cal cu părul roșcat sau brun. – Lat. robeus.

ROIB, ROÁIBĂ, roibi, roaibe, adj. (Despre cai) Cu părul roșcat. Potcoavele calului roib sunau rar și dulce pe șosea: tac-tac, tac-tac... SADOVEANU, O. I 369. Cheleș chemă calul cel roib. POPESCU, B. III 44. ♦ (Substantivat) Cal cu părul roșcat. Roibul cela... mănîncă foc nu altăceva! BUJOR, S. 102. Arabii toți răsar din cort, Să-mi vadă roibul cînd îl port. COȘBUC, P. I 109.

roib adj. m., s. m., pl. roibi; adj. f. roáibă, pl. roáibe

roib adj. m., pl. roibi; f. sg. roáibă, pl. roáibe

ROIB adj. roșcat, (reg.) roibat. (Cal ~.)

róib (róibi), adj. – Șarg. – Mr. aroibu. Lat. rubeus (Cipariu, Elemente, 72; Pușcariu 1473; REW 7408; Graur, Rom., LV, 472), cf. v. it. robbio (v. sard. rubiu), prov. roi, fr. rouge, cat. roig, sp. rubio. Din rom. provine mag. rojb (Edelspacher 21).

ROIB roáibă (roibi, roáibe) și substantival (despre cai) Care are părul roșcat. /<lat. robeus

roib a. care bate în roșiu. [Lat. RUBEUS]. ║ m. cal cu părul roșcat.

roĭb, roáĭbă adj. (lat. rŭbeus, roșiatic, roș; vgr. erythrós; it. robbio, fr. rouge, sp. rubio, pg. ruivo. V. roĭbă. Cp. cu aĭbă, cuĭb). Roșcat, vorbind de caĭ. S. m. și f. Puse șaŭa pe roĭbu.

ROIB adj. (reg.) roibat. (Cal ~.)

ROIB adj. 1. Roiba, D. act.; -l (17 B IV 353); Roibul-Vacare, Ioan (A Gen I 61 – 5). 2. Roiban, Gh. (Sur V); Roibănești s.