resignat

RESEMNÁ, resemnez, vb. I. Refl. A se împăca cu o situație grea, defavorabilă; a accepta ceva fără împotrivire. [Var.: (înv.) resigná vb. I] – Din fr. résigner (după semna).

RESEMNÁT, -Ă, resemnați, -te, adj. Care se împacă cu o situație grea, care suportă ceva fără împotrivire. ♦ Care exprimă resemnare. [Var.: (înv.) resignát, -ă adj.] – V. resemna.

RESIGNÁ vb. I v. resemna.

RESIGNÁT, -Ă adj. v. resemnat.

RESEMNÁ, resemnez, vb. I. Refl. A se împăca cu o situație grea, defavorabilă; a se supune, a accepta, a suporta un rău fără împotrivire. [Var.: (înv.) resigná vb. I] – Din fr. résigner (după semna).

RESEMNÁT, -Ă, resemnați, -te, adj. Care se împacă cu o situație grea, care suportă un rău fără împotrivire. ♦ Care exprimă resemnare. [Var.: (înv.) resignát, -ă adj.] – V. resemna.

RESIGNÁ vb. I v. resemna.

RESIGNÁT, -Ă adj. v. resemnat.

RESEMNÁ, resemnez, vb. I. Refl. A se împăca cu o situație grea, defavorabilă; a accepta, a suporta un rău fără împotrivire. Se resemnează și, la treizeci de ani... e femeie bătrînă. PAS, Z. I 222. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la», arătînd obiectul resemnării) S-ar fi resemnat in definitiv la tot ce-i contrariase proiectele romantice. C. PETRESCU, C. V. 45. S-o resemna la o viață modestă. id. R. DR. 197.

RESEMNÁT, -Ă, resemnați, -te, adj. Care se împacă cu o situație grea, care suportă un rău fără împotrivire. Lăsați, spuse resemnat omul. C. PETRESCU, C. V. 130. Resemnată, ca o eroină din romanele ce le citea cu pasiune, trăia fără nici o țintă lămurită. REBREANU, I. 104. Mă întorc iar la mine în sat, sfîrși băirînul resemnat. BART, S. M. 33. ♦ Care exprimă resemnare. Și fără nici o vorbă ne privim... Schimbînd surîsuri... pocăite, resemnate. CAMIL PETRESCU, V. 19. În sufletul tînărului Iuga dăinuia o liniște resemnată. REBREANU, R. II 290.

RESIGNÁ, resignez, vb. I. Refl. (Franțuzism) A se resemna. M-am resignat să trec drept cel mai mărginit și mai bucher dintre toți colegii. GALACTION, O. I 14.

RESIGNÁT, -Ă, resignați, -te, adj. (Franțuzism) Resemnat. Mi-au tras o perdea de pe ochi, să văd și altceva decît traiul de vită la care eram condamnat și la care mă simțeam resignat. C. PETRESCU, R. DR. 123. Privi resignată nucii din livada bătrînească. id, O. P. I 81.

resemná (a ~) vb., ind. prez. 3 resemneáză

resemná vb., ind. prez. 1 sg. resemnéz, 3 sg. și pl. resemneáză

resigná vb., ind. prez. 3 sg. și pl. resigneáză

RESEMNÁ vb. I. refl. A se împăca cu o situație neplăcută, grea; a accepta, a se supune. [Cf. fr. résigner, după semna].

RESEMNÁT, -Ă adj. Care se împacă cu o situație grea. ♦ Care exprimă resemnare. [< resemna].

RESIGNÁ vb. I. refl. (Rar) A se resemna. [< fr. résigner, cf. lat. resignare].

RESEMNÁ vb. refl. a se împăca cu o situație neplăcută, grea; a accepta, a se supune. (după fr. résigner)

RESIGNÁ vb. refl. a se resemna. (< fr. résigner, lat. resignare)

resemná (resemnéz, resemnát), vb. refl. – A accepta o situație defavorabilă. – Var. resigna, rezigna. Fr. résigner, adaptat la conjug. lui a însemna.

A SE RESEMNÁ mă ~éz intranz. A se împăca (în cele din urmă) cu o situație defavorabilă; a accepta un rău sub presiunea împrejurărilor. /<fr. résigner

*resemnát, -ă adj. Plin de resemnare.

*resemnéz v. tr. (lat. resignare, „a înapoĭa, a încredința, a renunța”, acomodat după însemnez). Las de bună voĭe în favoarea cuĭva (Rar). V. refl. Mă las în voĭa soarteĭ așteptîndu-mă la tot rău fără să cîrtesc: bolnavu se resemnase. – S’ar putea zice și rezign și -gnéz.