remorcă

REMORCÁ, remorchez, vb. I. Tranz. A efectua operația de remorcare. ♦ Fig. A trage, a târî cu sila; a atașa pe cineva unui grup. [Prez. ind. și: remórc] – Din fr. remorquer.

REMÓRCĂ, remorci, s. f. 1. Vehicul fără autopropulsie, tras de un vehicul motor și destinat transportului de persoane sau de mărfuri. ◊ Loc. adj. La remorcă = remorcat. ◊ Expr. A fi la remorca cuiva (sau a ceva) = a depinde cu totul de cineva (sau de ceva), a fi condus, dominat (de cineva sau de ceva). 2. Odgon, cablu cu care se remorchează o navă, un șlep etc. – Din fr. remorque.

REMORCÁ, remorchez, vb. I. Tranz. A trage după sine legat (cu un cablu) un vapor; a târî cu sila; a atașa pe cineva unui grup. [Prez. ind. și: remórc] – Din fr. remorquer.

REMÓRCĂ, remorci, s. f. 1. Vehicul fără autopropulsie, tras de un vehicul motor și destinat transportului de persoane sau de mărfuri. ◊ Loc. adj. La remorcă = remorcat. ◊ Expr. A fi la remorca cuiva (sau a ceva) = a depinde cu totul de cineva (sau de ceva), a fi condus, dominat (de cineva sau de ceva). 2. Odgon, cablu cu care se remorchează o navă sau o ambarcație. – Din fr. remorque.

REMORCÁ, remorchez, vb. I. Tranz. (Despre vehicule) A trage după sine (legat cu un cablu) un vapor, un vagon, un camion etc. care nu se poate mișca prin mijloace proprii. A remorca o șalupă. ♦ Fig. A lua cu sine, a atașa unui grup. Te-oi remorca cu mine... În veșnica splendoare Pe unde nu sînt neguri, Ci numai lumi albastre. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 178. Vor veni cu trenul de la 6... niște oameni așa de ispravă, că mi-ar fi stat pe suflet să nu-i remorchez. CARAGIALE, O. VII 18. – Prez. ind. și: remórc (BOLINTINEANU, O. 265).

REMÓRCĂ, remorci, s. f. 1. Vehicul fără autopropulsie care e tras de un vehicul motor. Tractoarele aduceau pe chei remorci cu lăzi. DUMITRIU, P. F. 69. ◊ Vagon (de) remorcă = vagon de tramvai atașat la un vagon motor și tras de acesta. ◊ Expr. La remorcă = legat pentru a fi tras de un vehicul; remorcat. Vechea canonieră «Alexandru cel Bun», c-un șlep la remorcă, ancorase de dimineață. BART, S. M. 71. Vara porneau la remorcă de la Severin la Sulina, se opreau la vreun port, încărcau saci de porumb și mergeau mai departe. DUNĂREANU, CH. 145. A fi la remorca (cuiva sau a ceva) = a depinde cu totul (de cineva sau de ceva), a fi lipsit de libertatea de acțiune; a fi condus, dominat (de cineva sau de ceva). S-au găsit la noi oameni care să ne spună că locul statului romîn trebuie să fie... la remorca politicei turcești. ODOBESCU, S. III 430. 2. Cablu, odgon cu care se remorchează o navă sau o ambarcație.

remorcá (a ~) vb., ind. prez. 3 remorcheáză

remórcă s. f., g.-d. art. remórcii; pl. remórci

remorcá vb., ind. prez. 1 sg. remorchéz, 3 sg. și pl. remorcheáză

remórcă s. f., g.-d. art. remórcii; pl. remórci

REMORCÁ vb. a tracta. (Vehiculul ~ o remorcă.)

REMORCÁ vb. I. tr. A trage în urma sa (o navă, un vagon etc.). ♦ (Fig.) A lua cu sine, a atașa unui grup, a trage, a târî cu sila. [P.i. -chez. / < fr. remorquer].

REMÓRCĂ s.f. 1. Vehicul fără mijloc propriu de deplasare, tras de un vehicul motor. ♦ A fi la remorca (cuiva sau a ceva) = a depinde cu totul (de cineva sau de ceva). 2. Cablu folosit pentru remorcarea unei nave, a unui șlep etc. [< fr. remorque].

REMORCÁ vb. tr. 1. a trage în urma sa (o navă, un vagon etc.). 2. (fig.) a lua cu sine, a atașa unui grup, a trage. (< fr. remorquer)

REMÓRCĂ s. f. 1. vehicul fără mijloc propriu de deplasare, tras de un vehicul motor. ♦ a fi la ă (cuiva sau a ceva) = a depinde cu totul (de cineva sau de ceva). 2. parâmă rezistentă, cablu servind pentru remorcarea unei nave, a unui șlep etc. (< fr. remorque)

A REMORCÁ ~chéz tranz. 1) (remorci, șlepuri, vagoane etc.) A atașa (cu un cablu sau cu un lanț) și a trage cu ajutorul unui vehicul autopropulsat. 2) fig. (persoane) A lua cu sine (mai mult cu forța). /<fr. remorquer

REMÓRCĂ ~ci f. 1) Vehicul fără autopropulsie, remorcat de un altul autopropulsat și destinat transportului de persoane sau de mărfuri. ◊ A fi la ~ca cuiva a fi condus de cineva; a fi dependent de cineva sau de ceva. 2) Cablu sau odgon cu care se remorchează o navă sau o ambarcație. /<fr. remorque

remorcà v. se zice de o corabie ce trage pe o alta in urma ei.

remorcă f. otgon cu care se remorcă o corabie (= fr. remorque).

*remórc și -chéz, a -cá v. tr. (fr. remorquer, d. it. rimorchiare, care vine d. mlat. remulcare, d. vgr. rymulkéo, d. rýma, odgon, și ῾étko, trag). Trag pe apă: un vapor care remorca doŭă șlepurĭ. Fig. Ajut ca să scape, maĭ ales în politică: un deputat remorcat.

*remórcă f., pl. e, ĭ (fr. remorque, d. remorquer, a remorca). Acțiunea de a remorca: a lua în saŭ la remorcă. Fig. A te pune în remorca cuĭva, a-l urma orbește. V. ĭedec.

cásă-remórcă s. f. Rulotă ◊ „Reghin face câteva sugestii constructorilor de mașini. Prima, crearea unei microinstalații de încălzire centrală pentru clădirile mici. Ce-a de-a doua, fabricarea de case-remorci pentru autoturisme.” R.l. 18 XII 66 p. 3 (din casă + remorcă)

remorcă-camping s. f. Vehicul pentru camping, tras de un vehicul cu motor ◊ „Coop. Precizia din Arad a început construcția unor remorci-camping, atașabile la autoturismele de tipul și mărimile existente în țara noastră.” Sc. 7 II 67 p. 2 [pron. remórcă chémping] (din remorcă + camping, după fr. remorque de camping; D.Tr.)

a agăța remorca expr. (friz.) a încerca să oprească sângele dintr-o tăietură cu un creion de alaun

a fi la remorca cuiva expr. a depinde cu totul de cineva.

remorca, remorchez v. t. (d. persoane) 1. a lua cu sine, a târî cu sila 2. a atașa unui grup

remorcă, remorci s. f. 1. soție, nevastă. 2. ( intl.) persoană care urmărește o altă persoană.