puradel

PURADÉL, puradei, s. m. (Fam.) Copil de rom²; p. gener. copil. – Din magh. purdé.

PURADÉL, puradei, s. m. (Fam.) Copil de țigan; p. gener. copil. – Din magh. purdé.

PURADÉL, puradei, s. m. (Depreciativ) Copil de țigan; p. ext. (familiar) orice copil. Țiganul nu era singur, căci avea ș-o muiere cu care căpătase vreo șase puradei. RETEGANUL, P. I 60. – Variantă: puradéu (PAS, Z. I 116) s. m.

puradél (arg.) s. m., pl. puradéi, art. puradéii

puradél s. m., pl. puradéi, art. puradéii

PURADÉL s. v. copil, danci.

puradél (puradéi), s. m. – Copil de țigan. – Var. puradeu, purdeu. Țig., dar etimonul exact nu este sigur. S-a propus țig. purde „nu” (Bogrea, Dacor., IV, 813; Juilland 172), care pare îndoielnic. Coincidența cu mag. purdé (Cihac, II, 522) se explică prin sursa țig. comună. După Gáldi, Dict., 153, din mag. purgye.

PURADÉL ~i m. fam. 1) Copil de țigan. 2) Copil mic; prichindel; prâslea. /<ung. purdé

puradắŭ, puradél (pl. eĭ), puradéŭ și purdéŭ m. (ung. [d. țig.] purdé, purdeŭ). Trans. Iron. Dancĭ.

puradel s. v. COPIL. DANCI.

puradel, puradei s. m. copil de țigan