pupăire

PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi.

PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi.

PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Despre pupăză) A scoate strigăte caracteristice speciei. [Pupăza] pupăind toată ziua ca o nebună. MARIAN, O. I 13. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti, a defăima. Toți defăimătorii sînt numiți «pupeze» și se zice că «pupăiesc», adică clevetesc. MARIAN, O. II 176.

pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă

pupăí vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. pupăiáscă

PUPĂÍ vb. (reg.) a pupăza, a pupui. (Pupăza ~.)

PUPĂÍ vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

A PUPĂÍ pers. 3 ~iéște intranz. (despre pupeze) A scoate sunete înfundate, prelungi și repetate, caracteristice speciei; a face „pu-pu-pup”. /pup + suf. ~ăi

pupăíre, pupăíri, s.f. (înv.) 1. sunet scos de pupeze când cântă; pupuit, pupăit. 2. (pop. și fam.; despre oameni) flecăreală, clevetire. 3. orăcăială, orăcăit.

PUPĂI vb. (reg.) a pupăza, a pupui. (Pupăza ~.)

pupăi vb. v. FLECĂRI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.