probațiune

PROBAȚIÚNE, probațiuni, s. f. (Jur.) Dovedire; concr. dovadă. [Pr.: -ți-u-] – Din lat. probatio, -onis, fr. probation.

PROBAȚIÚNE, probațiuni, s. f. (Jur.) Dovedire; concr. dovadă. [Pr.: -ți-u-] – Din lat. probatio, -onis, fr. probation.

*probațiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. probațiúnii; pl. probațiúni

probațiúne s. f. (sil. -ți-u-), pl. probațiúni

PROBAȚIÚNE s. v. probă.

PROBAȚIÚNE s. f. 1. (jur.) acțiunea de a proba (1); dovedire; dovadă. 2. timp pentru noviciat. (< fr. probation, lat. probatio)

PROBAȚIUNE s. (JUR.) dovadă, mărturie, probă. (O ~ adusă în sprijinul împricinatului.)