praznic

PRÁZNIC, praznice, s. n. 1. Masă mare sau ospăț în amintirea unui mort sau la hramul unei biserici; pomană, comândare. ♦ Petrecere mare; chef, ospăț, zaiafet. 2. Sărbătoare bisericească; p. ext. zi în care nu se lucrează. ♦ (Înv.) Aniversare a zilei de naștere a cuiva; patron. – Din sl. prazdĩnikŭ.

PRÁZNIC, praznice, s. n. 1. Masă (mare) dată după o înmormântare sau după un parastas ori pentru pomenirea unui mort; pomană, comândare. ♦ Petrecere mare; chef, ospăț, zaiafet. 2. Sărbătoare bisericească; p. ext. zi în care nu se lucrează. ♦ (Înv.) Aniversare a zilei de naștere a cuiva; patron. – Din sl. prazdĩnikŭ.

PRÁZNIC, praznice, s. n. 1. (În practicile bisericii ortodoxe) Masă mare dată în amintirea unui mort (după înmormîntare ori după parastas, v. pomană, comîndare) sau pentru sărbătorirea unui eveniment bisericesc (hramul unei biserici etc.). Să se facă praznic pentru săraci și să se deie de pomană. SADOVEANU, O. I 262. Este datină la romîni, ca după înmormîntare să facă praznic sau comîndare. MARIAN, O. II 177. La hramul bisericii se ținea praznicul cîte o săptămînă încheiată. CREANGĂ, A. 11. Obraznicul mănîncă praznicul v. obraznic. ◊ Expr. (Familiar) La dracu-n praznic v. drac. ♦ Petrecere mare, chef, zaiafet. Acolo-aflai că sînt lăutari și praznice în toate săptămînile. SADOVEANU, M. C. 14. 2. Sărbătoare (mare) bisericească; p. ext. zi de odihnă. La praznice și la ziua numelui știam de mai nainte că are să ne vie Budulea cu mulți ani, cu spor în casă și cu belșug la masă. SLAVICI, O. I 70. Masa de cu seară mai grabnic o sfîrșește, Decît în zi de praznic un popă liturghia. NEGRUZZI, S. II 199. Niște sărbători alese, ce praznice s-au numit. PANN, P. V. I 141. Omul harnic n-are praznic. Sărbătorirea sau aniversarea unui eveniment cetățenesc; zi de bucurie. Să pomenească țara, ca pe o zi de praznic mare, ziua cînd din letopiseț și-a șters anii de-nchinare. DAVILA, V. V. 184.

práznic s. n., pl. práznice

práznic s. n., pl. práznice

PRÁZNIC s. 1. v. pomană. 2. v. chef. 3. v. banchet.

PRÁZNIC s. v. patron, sărbătoare, zi festivă.

práznic (práznice), s. n. – 1. Sărbătoare, comemorare religioasă. – 2. Comemorare a unui mort, printr-un parastas. Sl. prazdĭnikŭ „sărbătoresc” (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Skok, Slavia, VII, 786). – Der. prăznui, vb. (a sărbători; a petrece), din sl. prazdĭnovati.

PRÁZNIC ~ce n. 1) (în ritualurile creștine) Masă închinată pomenirii unui decedat. La dracu-n ~ v. DRAC. 2) Sărbătoare în cinstea unui eveniment religios sau unui sfânt. 3) Masă organizată cu ocazia unei asemenea sărbători. /<sl. prazdiniku

praznic n. 1. sărbătoare mare bisericească; 2. masă mare: pe iarba răsărită fac praznic la un loc AL.; 3. ospăț funebru, comândare. [Slav. PRAZĬNIKŬ, sărbătoare].

práznic n., pl. e (vsl. prazdĭnikŭ, prazĭnikŭ, sărbătoare, d. prazdinŭ, liber în repaus; rus. prázdnik, sîrb. prâznik). Vechĭ. Sărbare. Mare sărbătoare bisericească: cele 12 praznice împărăteștĭ. Azĭ. Ospăț după o ceremonie religioasă în onoarea unuĭ sfînt orĭ unuĭ mort pomenit. La dracu’n praznic, (Mold.) foarte departe: a locui la dracu’n praznic (în Munt. la dracu cu cărțĭ). Prov. Obraznicu mănîncă praznicu, cu obrăznicia reușeștĭ maĭ bine de cît cu sfiala. – Vechĭ rar și prazdnic.

praznic s. v. PATRON. SĂRBĂTOARE. ZI FESTIVĂ.

PRAZNIC s. 1. pomană, (înv. și reg.) prinos, (reg.) comînd, comîndare. (~ de după o înmormîntare.) 2. benchetuială, chef, ospăț, petrecere, prăznuire, (pop.) benchet, chiolhan, refenea, zaiafet, (înv. și reg.) petrecanie, (Mold.) guleai. (Un ~ de pomină.) 3. banchet, masă, ospăț, prăznuire, prînz, (livr.) festin, (rar) ospeție, (pop.) prînzare. (A dat un ~ în cinstea oaspeților.)

PRÁZNIC (< sl.) s. n. 1. Masă mare sau ospăț în amintirea unui mort sau la hramul unei biserici. ♦ Petrecere mare, chef, zaiafet. 2. Sărbătoare bisericească. ◊ Praznice împărătești = denumire generică pentru cele 12 mari sărbători din anul bisericesc (care începe la 1 sept.) al Bisericii răsăritene: Nașterea Maicii Domnului (8 sept.), Intrarea Maicii Domnului în Biserică (21 nov.), Nașterea Domnului (25 dec.), Botezul Domnului (6 ian.), Întâmpinarea Domnului (2 febr.), Buna Vestire (25 mart.), Duminica Floriilor, Învierea Domnului, Înălțarea Domnului, Pogorârea Sfântului Duh (23 iun.), Schimbarea la Față (6 aug.), Adormirea Maicii Domnului (15 aug.).

PRÁZNIC, Ion (Sur III), < subst.; Praznicea, (17 B III 15).

práznic, praznice s. n. 1. Zi de sărbătoare religioasă sau de odihnă; p. ext. celebrare a unui eveniment religios sau o comemorare a unui sfânt; spec. (reg.) hram. ◊ Praznic împărătesc = sărbătoare domnească închinată preamăririi lui Iisus Hristos (în număr de opt), Sfântului Duh (1), sfintei Fecioare Maria (4) și sfintei cruci (1). ♦ (Înv.) Aniversare a zilei de naștere a cuiva; sărbătoare cu acest prilej. ♦ (Pop.) Sărbătoare a patronului casei sau a sfântului care o patronează. 2. Masă mare și îmbelșugată (cu joc și lăutari) organizată la un praznic (1), la un eveniment important etc.; p. gener. ospăț, petrecere, chef; prăznuire. ◊ Expr. La dracu-n praznic = foarte departe. 3. Masă mare care se face după o înmormântare sau după un parastas (când se dăruiesc săracilor diverse lucruri); pomană, (reg.) comândare, prânz. [Var.: prásnic, prázdnic s. n.] – Din sl. prazdĭnikŭ.

la dracu-n praznic expr. foarte departe.