plăcinta-porcului

PLĂCÍNTĂ, plăcinte, s. f. 1. Preparat de patiserie făcut din foi de aluat între care se pune o umplutură de brânză, de carne, de fructe etc. ◊ Expr. A-i veni (sau a-i pregăti) (cuiva) o plăcintă = a-i veni (sau a-i pregăti) cuiva o surpriză neplăcută, un necaz. A găsi plăcinta gata = a se folosi de munca altuia, a-i veni totul de-a gata. Se vinde ca plăcinta caldă = se vinde repede, este foarte căutat. A număra foile la (sau din) plăcintă = a-și face prea multe socoteli, a despica firul în patru. A aștepta (pe cineva) cu plăcinte calde = a aștepta (pe cineva) cu mare bucurie. A sta ca o plăcintă = a fi pasiv, comod, nesimțit. 2. (Bot.; în compusul) Plăcinta-porcului = talpa-ursului (Heracleum palmatum). – Lat. placenta.

PLĂCÍNTĂ, plăcinte, s. f. 1. Preparat de patiserie făcut din foi de aluat între care se pune o umplutură de brânză, de carne, de fructe etc. ◊ Expr. A-i veni (sau a-i pregăti) (cuiva) o plăcintă = a-i veni (sau a-i pregăti) cuiva o surpriză neplăcută, un necaz. A găsi plăcinta gata = a se folosi de munca altuia, a-i veni totul de-a gata. Se vinde ca plăcinta caldă = se vinde repede, este foarte căutat. A număra foile la (sau din) plăcintă = a-și face prea multe socoteli, a despica firul în patru. A aștepta (pe cineva) cu plăcinte calde = a aștepta (pe cineva) cu mare bucurie. A sta ca o plăcintă = a fi pasiv, comod, nesimțit. 2. (Bot.; în compusul) Plăcinta-porcului = talpa-ursului (Heracleum palmatum). – Lat. placenta.

PLĂCÍNTĂ, plăcinte, s. f. Preparat culinar făcut din foi de aluat între care se pune o umplutură de brînză, carne, mere, nuci etc. V. brînzoaică, vărzare. Cuptorul este ars și plăcinta nu e încă întinsă. SLAVICI, N. I 45. Cuptoriul... era plin de plăcinte crescute și rumenite. CREANGĂ, P. 290. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci, Ca să coacă pentru nuntă și plăcinte și colaci. EMINESCU, O. I 87. La plăcinte mulți se adună (= toți umblă după avantaje). La plăcinte înainte, la război înapoi, se zice despre profitori. Nu se mănîncă în toate zilele plăcinte (= nu ne merge totdeauna bine; nu e petrecere în fiecare zi). Plăcinte cu poalele-n brîu (sau poale-n brîu) v. brîu. ◊ Expr. A-i veni (sau a-i pregăti) plăcinta = a-i veni (sau a-i pregăti cuiva) o surpriză neplăcută, un necaz. Cum văzu ce plăcintă i se pregătește, înfipse sabia în pămînt și se propti într-însa. ISPIRESCU, L. 138. Încă nu s-a copt plăcinta = încă nu e rîndul tău, încă nu ți-a venit vremea, mai așteaptă. De ești și tu de-aceia din patruzeci și opt, Te cară! Pentru tine plăcinta nu s-a copt. BOLINTINEANU, O. 138. A găsi plăcinta gata = a se folosi de munca altuia, a primi totul de-a gata. Se vinde ca plăcinta caldă = se vinde repede; este căutat. A număra foile la plăcintă = a pierde vremea, a face un lucru zadarnic; a-și face prea multe socoteli. A aștepta (pe cineva) cu plăcinte calde = a aștepta (pe cineva) cu mare bucurie.

plăcíntă s. f., g.-d. art. plăcíntei; pl. plăcínte

plăcíntă s. f., g.-d. art. plăcíntei; pl. plăcínte

PLĂCINTA-PÓRCULUI s. v. talpa-ursului.

plăcíntă (plăcínte), s. f. – Turtă, produs culinar cu umplutură de brînză, mere etc. – Mr., megl. plățintă. Lat. plăcenta (Pușcariu 1330; Candrea-Dens., 1399; REW 6556; Rosetti, I, 170), păstrat numai în rom. Der. este confirmată de fonetismul dialectelor. E dubletul lui placentă, s. f., din fr. placenta. – Der. plăcintar, s. m. (persoană care face sau vinde plăcinte); plăcintărie s. f. (patiserie). Din rom. provin rut. paljacyinta (Candrea, Elemente, 403), mag. palacsinta (Miklosich, Fremdw., 116; Edelspacher 21), germ. Palatschinken.

PLĂCÍNTĂ ~e f. Preparat culinar făcut din foi de aluat cu umplutură (de brânză, cartofi, dovleac, carne etc.) și copt în cuptor sau prăjit pe tavă. ◊ ~ (cu) poale (sau poalele)-n brâu plăcintă făcută dintr-o foaie de aluat împăturită sau din mai multe foi suprapuse în mijlocul cărora se pune umplutura, peste care se întorc colțurile foii. A-i pregăti cuiva ~a a-i pregăti cuiva, pe neașteptate, o neplăcere. [G.-D. plăcintei] /<lat. placentae

plăcintă f. 1. bucată subțire de aluat cu mere, brânză sau tocană; 2. fam. cursă: văzu ce plăcintă i se pregătește. [Lat. PLACENTA].

plăcíntă f., pl. e (lat. placenta, d. vgr. plakûs, -ûntos, contras din plakóeis [ártos, pîne], în formă de placă, turtă, prăjitură, d. plax, plakós, placă. D. rom. vine ung. palacsinta, și de aci sîrb. palačinka, germ. austriac palatschinken, rut. palačýnta. V. plachie). Un fel de prăjitură mare făcută din foĭ de cocă cu nucĭ pisate orĭ mere orĭ carne orĭ brînză orĭ alt-ceva (V. baclava, budincă, piroșcă, turtă). Fig. Lucru bun, chilipir, (și iron.) surpriză neplăcută: el venea la plăcinte gata (saŭ: calde). Ca plăcinta, plan, drept: poporu crede că pămîntu e ca plăcinta. Prov. La războĭ înapoĭ, la plăcinte înainte, la dificultățĭ fugĭ, și la chilipir te’ndeșĭ. Cine stă să numere foile din plăcintă, nu maĭ ajunge s’o mănînce, nu trebuĭe să analizezĭ prea mult lucrurile.

a sta ca o balegă / ca o plăcintă expr. (vulg.) a fi pasiv / comod.

a-i pregăti (cuiva) o plăcintă expr. a-i pregăti (cuiva) o surpriză neplăcută.

plăcintă, plăcinte s. f. (iron.) pălărie.