plăcíntă (plăcínte), s. f. – Turtă, produs culinar cu umplutură de brînză, mere etc. – Mr., megl. plățintă. Lat. plăcenta (Pușcariu 1330; Candrea-Dens., 1399; REW 6556; Rosetti, I, 170), păstrat numai în rom. Der. este confirmată de fonetismul dialectelor. E dubletul lui placentă, s. f., din fr. placenta. – Der. plăcintar, s. m. (persoană care face sau vinde plăcinte); plăcintărie s. f. (patiserie). Din rom. provin rut. paljacyinta (Candrea, Elemente, 403), mag. palacsinta (Miklosich, Fremdw., 116; Edelspacher 21), germ. Palatschinken.