papagal

PAPAGÁL, papagali, s. m. 1. Nume dat mai multor păsări tropicale arboricole, cu ciocul mare și încovoiat, cu pene felurit și viu colorate, care, dresate, pot repeta sunete articulate. ◊ Expr. (Fam.) A avea papagal = a vorbi mult (și convingător), a fi bun de gură. ◊ Compus: papagal-țigănesc = stăncuță; papagal-de-brazi = forfecuță. ♦ Epitet dat unei persoane care repetă mecanic părerile sau cuvintele altuia. ♦ Fig. (Fam. și peior.) Gură (ca organ al vorbirii). 2. Clește cu dinți, folosit la lucrările de montare sau de reparare a țevilor. – Din ngr. pap(p)aghál(l)os, it. pappagallo.

PAPAGÁL, papagali, s. m. 1. Nume dat mai multor păsări tropicale cățărătoare, cu ciocul mare și încovoiat, cu pene felurit și viu colorate, care, dresate, pot repeta sunete articulate. ◊ Expr. (Fam.) A avea papagal = a vorbi mult (și convingător), a fi bun de gură. ◊ Compus: papagal-țigănesc = stăncuță; papagal-de-brazi = forfecuță. ♦ Epitet dat unei persoane care repetă mecanic părerile sau cuvintele altuia. ♦ Fig. (Fam. și peior.) Gură (ca organ al vorbirii). 2. Clește cu dinți, folosit la lucrările de montare sau de reparare a țevilor. – Din ngr. pap(p)aghál(l)os, it. pappagallo.

PAPAGÁL, papagali, s. m. 1. Pasăre tropicală din grupa agățătoarelor, cu ciocul gros și încovoiat, cu pene felurit și viu colorate și care, dresată, imită vorba omului. Papagalul exclamă disprețuitor și gutural: – Moșneag țicnit! C. PETRESCU, Î. II 122. Povestesc ca papagalii mii de glume și povești, Fără ca să le priceapă. EMINESCU, O. 1157. Lăsînd a sa colivie, In pădure vru să vie Papagalu-a se plimba. ALEXANDRESCU, M. 289. ◊ Expr. (Familiar) A avea papagal = a fi bun de gură. ◊ Compus: papagal-țigănesc = (popular) ceucă. 2. Fig. Persoană care repetă mecanic părerile sau cuvintele altora. Credem că-i putem împărți în pesimiști sinceri și în pesimiști papagali. GHEREA, ST. CR. I 257. 3. Clește cu dinți, pentru țevi. – Variantă: papagái (ȚICHINDEAL, F. 293) s. m.

papagál s. m., pl. papagáli

!papagál-de-brázi (pasăre) s. m., pl. papagáli-de-brázi

!papagál-țigănésc (pasăre) s. m., pl. papagáli-țigănéști

papagál s. m., pl. papagáli

papagál-de-brázi s. m.

papagál-țigănésc s. m.

PAPAGÁL s. v. gură.

PAPAGAL-ȚIGĂNÉSC s. v. ceucă, stancă, stăncuță.

PAPAGÁL s.m. 1. Pasăre tropicală cu ciocul gros și încovoiat, cu pene viu colorate, care poate emite sunete asemănătoare graiului omului. 2. (Fig.) Om care repetă mecanic părerile sau vorbele altuia. 3. Clește cu dinți folosit în lucrările de montare și de reparare a țevilor. [< it. pappagallo].

PAPAGÁL s. m. pasăre din zonele tropicale, cu penajul viu colorat și ciocul gros și încovoiat. ◊ epitet dat cuiva care repetă mecanic părerile sau cuvintele altuia. (< ngr. pap/p/agal/l/os, it. papagallo)

papagál (papagáli), s. m. – 1. Nume de pasăre viu colorată care poate imita limbajul uman. – 2. (Arg.) Gură, plisc. – Mr. papagal. It. pappagallo, ven. papagal, prin intermediul ngr. παπαγάλλος, cf. alb., bg., sb. papagal, tc. papagan, mag. papagaly. – Der. papagalic, adj. (de papagal); papagalicește, adv. (mecanic); papagalicesc, adj. (de papagal); papagaliza, vb. (a învăța mecanic, fără a asimila); papagalism, s. n. (psitacism), cf. it. pappagallismo.

PAPAGÁL ~i m. 1) Pasăre exotică de talie medie sau mică, cu cioc încovoiat, cu penaj divers și viu colorat, care, fiind dresată, poate reproduce fragmente din graiul omenesc. ◊ ~-țigănesc stancă mică; stăncuță. ~-de-brazi pasăre de talie mică, cu cioc scurt, încovoiat, cu penaj brun, având vârfurile cozii dispuse ca lamele unor foarfece; forfecuță. A avea ~ a fi bun de gură. 2) fig. Persoană care repetă întocmai spusele cuiva, fără să le pătrundă. 3) fam. Organ al vorbirii; gură. 4) Clește dințat folosit la montarea sau repararea țevilor. /<ngr. papaghálos, it. pappagallo

papagal m. 1. pasere verde din America, cu ciocul gros și încovoiat, imită ușor glasul și vorbele omului; papagal țigănesc, cioară; 2. cel ce vorbește fără a ști ce spune.: [Gr. mod. (din it. pappagallo)].

papagál m., pl. lĭ (it. pappagallo, sp. pg. papagavo, pv. papagai, vfr. papegai, d. ar. babbaghâ; turc. papaghai, papaghan, ngr. papagállos și papagás, rus. papugáĭ, germ. papagei, ung. papagaly, cuv. de origine din țările tóride, introdus la noĭ de italienĭ, ca și struț). O pasăre agățătoare care se distinge pin ușurința cu care imită vocea omuluĭ și a altor animale. Fig. Iron. Persoană care repetă ce a zis altu și care nu exprimă nicĭ o ideĭe proprie. Persoană cu nasu ca cĭocu papagaluluĭ (V. tapir). Papagal țigănesc (Iron.), cĭoară. – Papagaliĭ aŭ penele verzĭ, dar sînt și speciĭ cu penele cenușiĭ, roșiĭ și alt-fel. Aŭ cĭocu foarte încovoĭat și puternic și se servesc de el la cățărat. Patria lor e vestu Africiĭ, sudu Asiiĭ, insulele Sonde și America de Sud. – La Cant. și -gáĭe, f.

papagal s. v. GURĂ.

papagal-țigănesc s. v. CEUCĂ. STANCĂ. STĂNCUȚĂ.

BILETE DE PAPAGAL, revistă literară, apărută cu mari intermitențe la București, zilnic sau săptămînal, din 1928 pînă în 1945, sub conducerea lui T. Arghezi.

PAPAGÁL (< ngr., it.) s. m. 1. Denumire dată mai multor specii de păsări tropicale arboricole, cățărătoare, cu ciocul gros, încovoiat și cu penaj viu colorat din ordinul psitaciformelor, familia psitacidelor. Unele specii, dresate (ex. Ara macao, Palaeornis torquata), pot reproduce diferite cuvinte. Se hrănesc îndeosebi cu fructe și semințe. Multe specii sunt considerate periclitate, luându-se măsuri pentru ocrotirea lor (în special pentru combaterea traficului ilegal, de mare amploare, din țările tropicale către amatorii din America de Nord și Europa Occidentală). ♦ Fig. Persoană care repetă mecanic cuvintele sau părerile cuiva. ◊ Expr. A avea papagal = a fi bun de gură. 2. (TEHN.) Clește cu dinți, folosit la lucrările de montare sau de reparare a țevilor.

a avea papagal expr. a vorbi mult și, în aparență, competent

papagal, papagali s. m. 1. om naiv / credul 2. gură 3. talent oratoric

papagal coclit expr. (reed.) informator depistat de membrii grupului din care face parte.