pala

PAL¹, -Ă, pali, -e, adj. (Despre oameni și despre fața lor) Palid (1). ♦ (Despre culori) Puțin intens, șters; (despre obiecte sau ființe) care are o culoare puțin intensă, ștearsă; (despre lumină, surse de lumină sau corpuri luminoase) lipsit de intensitate, care răspândește o lumină slabă; care este fără strălucire; stins, palid. – Din fr. pâle.

PÁLĂ³, pale, s. f. (Înv.) Paloș. – Din tc. pala.

PÁLĂ⁴, pale, s. f. (Înv. și reg.) Capriciu, toană. – Et. nec.

PÁLĂ⁵, pale, s. f. Bucată de pânză dreptunghiulară pe care și-o puneau peste rochie femeile romane. – Din lat. palla.

PÁLĂ¹, pale, s. f. 1. Cantitate de fân, de paie etc. cât se taie dintr-o singură mișcare de tragere cu coasa sau care poate fi luată o dată cu furca; p. ext. grămadă (mică) de fân, de paie etc. 2. P. ext. Strat, pătură din ceva; fâșie, șuviță. ♦ Undă, adiere, suflare. Pală de vânt. Pală de ceață. – Cf. alb. palë.

PÁLĂ², pale, s. f. 1. Element activ al unei elice sau al unui rotor de mașină ori de turbină, încastrat sau articulat la un capăt în butucul elicei sau al rotorului. 2. Semifabricat în formă de bandă sau de panglică, obținut după ce fibrele textile au fost pieptănate și înfășurate în cruce pe bobine. – Din fr. pale.

PAL¹, -Ă, pali, -e, adj. (Despre oameni și despre fața lor) Palid (1). ♦ (Despre culori) Puțin intens, șters; (despre obiecte sau ființe) care are o culoare puțin intensă, ștearsă; (despre lumină, despre surse de lumină sau despre corpuri luminoase) lipsit de intensitate, care răspândește o lumină slabă; care este fără strălucire; stins, palid. – Din fr. pâle.

PÁLĂ⁵, pale, s. f. Bucată de pânză dreptunghiulară pe care și-o puneau peste rochie femeile romane. – Din lat. palla.

PÁLĂ⁴, pale, s. f. (Înv. și reg.) Capriciu, toană. – Et. nec.

PÁLĂ³, pale, s. f. (Înv.) Paloș. – Din tc. pala.

PÁLĂ², pale, s. f. 1. Organ activ al unei elice de avion, de vapor, de ventilator etc. sau al unui rotor, încastrat sau articulat la unul din capete în butucul elicei sau al rotorului. 2. Semifabricat în formă de bandă sau de panglică, obținut după ce fibrele textile au fost pieptănate și înfășurate în cruce pe bobine. – Din fr. pale.

PÁLĂ¹, pale, s. f. 1. Cantitate de fân, de paie etc. cât se taie dintr-o singură tragere cu coasa sau cât se poate lua o dată cu furca; p. ext. grămadă (mică) de fân, de paie etc. 2. P. ext. Strat, pătură din ceva; fâșie, șuviță. ♦ Undă, adiere, suflare. Pală de vânt. Pală de ceață. – Et. nec. Cf. alb. pale.

PAL, -Ă, pali, -e, adj. (Despre oameni și despre fața lor) Palid. Se uită lung la bani, și pal Se clatină, ca dus de-un val. COȘBUC, P. I 110. Am văzut fața ta pală. EMINESCU, O. I 29. ♦ Fig. Fără strălucire, șters; (despre lumină) lipsit de intensitate. Mă scol... Pe cer o semilună pală Și în ogradă numai fesuri roșii. ANGHEL-IOSIF, M. II 15. Luna aruncă o pală lumină Prin merii-n floare. EMINESCU, O. IV 18.

PÁLĂ³, pale, s. f. Fiecare dintre brațele unei elice de avion, de vapor etc.. ♦ Aripă în formă de lamă, aproximativ perpendiculară pe suprafața laterală a rotorului unei turbine sau al unei pompe, prin intermediul căreia se transmite mișcarea fluidului la arborele mașinii sau invers.

PÁLĂ², pale, s. f. (Învechit și arhaizant) Sabie lată și scurtă, adesea cu două tăișuri; paloș. Stai, răcni cu glas mare cazacul, vînturîndu-și pala. SADOVEANU, O. I 175. Tudor se vede pășind cu fală, C-o ghebă scurtă și-ncins c-o pală. BOLLIAC, O. 161. Și cu pala lui cea nouă Pe balaur tăia-n două. ALECSANDRI, P. P. 12.

PÁLĂ¹, pale, s. f. Cantitate de iarbă sau de păioase care se taie dintr-o singură tragere cu coasa; cantitate de fin, de paie etc. care se poate lua o dată cu furca; p. ext. grămadă. Valuri turburi creșteau amestecate cu pale de fin, cu strujeni și cu găteje. SADOVEANU, O. II 141. Se pleca holda, așezîndu-și aurul pale-pale pe unde treceau cu aripele lor secerătorile. ANGHEL, PR. 83. N-ai nimic în car, păcătoside? – Jupîn ceauș. nimic; o pală de fînaț. DELAVRANCEA, S. 206. ◊ (Prin analogie, în legătură cu diverse lucruri care se despart în fîșii, pături, valuri) Prin văi se înmlădiau pale de ceață. SADOVEANU, O. VI 95. O pală groasă de zăpadă îl izbi peste ochi. DELAVRANCEA, H. T. 255. Pale de umbră se lățesc pe măguri. VLAHUȚĂ, O. A. 418. ◊ Fig. Vremea... s-așterne-n pale. VLAHUȚĂ, P. 33.

PÁLĂ⁴, pale. s. f. (Învechit) Capriciu, toană, țicneală. Am... din natură Un arțag, o pală, de cam cert din gură. PANN, P. V. II 99.

pal adj. m., pl. pali; f. pálă, pl. pále

*PAL s. n.

pálă s. f., g.-d. art. pálei; pl. pále

pal adj. m., pl. pali; f. sg. pálă, pl. pále

pálă (de fân, de vânt, de avion, strat, paloș, capriciu, piesă vestimentară) s. f., g.-d. art. pálei; pl. pále

PAL adj. v. galben, îngălbenit, palid.

PAL adj. 1. v. estompat. 2. v. slab.

PÁLĂ s. v. capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, maimuțăreală, moft, naz, paloș, pătură, poftă, prosteală, sclifoseală, strat, toană.

PÁLĂ s. (TEHN.) paletă. (~ de rotor, de elice.)

PÁLĂ s. 1. (reg.) palhă. (~ de iarbă, de fân.) 2. v. adiere.

Pal ≠ aprins, țipător, viu, violent

PAL, -Ă adj. Palid. ♦ (Fig.) Fără strălucire, șters; searbăd; (despre lumină) slab. [< fr. pale].

PÁLĂ¹ s.f. 1. Veșmânt femeiesc constând dintr-o bucată de pânză dreptunghiulară, purtat peste etolă de matroanele romane. 2. (Text.) Semifabricat în formă de bandă continuă, obținut din fibre (de lână, sintetice) pieptănate și înfășurate pe bobine. [< lat. palla].

PÁLĂ² s.f. Fiecare dintre brațele unei elice de avion și de vapor sau ale unui rotor de mașină. [< fr. pale, cf. lat. pala – lopată].

PAL², -Ă adj. 1. palid. 2. (fig.) fără strălucire; searbăd; (despre lumină) slab. (< fr. pâle)

PÁLĂ¹ s. f. 1. veșmânt dintr-o bucată de pânză dreptunghiulară, purtat peste etolă de matroanele romane. 2. (text.) semifabricat, bandă continuă, din fibre (de lână, sintetice) pieptănate și înfășurate pe bobine. (< lat. palla)

PÁLĂ² s. f. fiecare dintre brațele unei elice de avion ori de vapor sau ale unui rotor de mașină ori de turbină. (< fr. pale)

pal (pálă), adj. – Palid. Fr. pâle; folosit numai în poezie. E dubletul lui palid, adj. (galben la față), din it. pallido. – Der. păli, vb. (a se face palid), din fr. pâlir (cf. mr. pălescu, din lat. pallēre, P. Papahagi, Jb., XII, 101; Pascu, I, 140); paliditate, s. f., din it. pallidità; paloare, s. f., din fr. pâleur.

pálă (-le), s. f. – Hanger, iatagan. – Mr. pală. Tc. pala (Șeineanu, II, 230; Lokotsch 1615), cf. ngr. πάλα, alb. palë, bg. pala. Nu e clară legătura dintre acest cuvînt și paloș, s. n. (spadă), care poate proveni din tc. paloș (după Meyer, Türk. St., I, 2. cuvîntul tc. provine din rom.), din mag. pallos (Gáldi, Dict., 95) sau din sb., cr., slov. paloš (Cihac, II, 241), cf. rus. palaš, pol. palasz, it. paloscio, v. fr. palache, germ. Pallasch (Schuchardt, ZRPh., XV, 95; REW 6157).

PAL ~ă (~i, ~e) v. PALID. /<fr. pâle

PÁLĂ¹ ~e f. 1) Cantitate de iarbă sau de plante cerealiere, care se taie printr-o singură tragere cu coasa sau care se ia o dată cu furca. 2) Strat suprapus al unei materii înfoiate. 3) Suflare ușoară; adiere; boare. [G.-D. palei] /Orig. nec.

PÁLĂ² ~e f. tehn. Parte a unui organ de propulsie (elice, rotor de mașină ori de turbină, vâslă etc.). [G.-D. palei] /<fr. pale

PÁLĂ³ ~e f. Bucată de pânză dreptunghiulară pe care și-o puneau peste rochie femeile române. [G.-D. palei] /<lat. palla

pal a. (poetic) palid: fața ta pală de o bolnavă beție EM. (= fr. pâle).

pală f. sabie scurtă și lată cu două tăișuri: pala ridica și capetele sbura POP. [Turc. PALA].

pală f. 1. furcă de fân; 2. cât se cosește dintr’odată cu pala: fânul cădea pale-pale; 3. fig. massă: pale de lumină, de nori. [Metaforă din pală, sabie].

pală f. toană; un arțag, o pală, de cam cert din gură PANN. [Tras din pălì, a lovi].

1) pálă f., pl. e (turc. ngr. bg. sîrb. pála. V. paloș). Paloș scurt.

2) pálă f., pl. pale și pele (ung. pálla, a. î.). Fîn cît coseștĭ dintr’o singură lovitură cu coasa orĭ cît apucĭ cu furca, plavină. Lînă cîtă și cum ĭese din darac și din pĭeptenel (12 pele formează un caĭer). Pală de ceață, strat (pătură) de ceață. Pală de lumină, dungă de lumină. Pală de foc, limbă (fășie) de foc. – În Trans. rar și palhă, pl. e (ung. pálha).

3) pálă f., pl. e (d. pălesc 1. V. pălăvatic). Munt. Fam. Toane, pandaliĭ. Om cu pale (sau și cu pală), om cu purtărĭ straniĭ și inconsecŭente.

pal adj. v. GALBEN. ÎNGĂLBENIT. PALID.

PAL adj. 1. estompat, palid, pierdut, stins, șters, (reg.) sărbeziu, (fig.) dulce, moale. (Culori ~.) 2. palid, slab, spălăcit, stins, (rar) pălit, (pop.) searbăd. (Lumina ~ a lămpii.)

PALĂ s. 1. (reg.) palhă. (~ de iarbă, de fîn.) 2. adiere, boare, suflare, suflu, undă, (rar) scutur, (Olt.) reveneală. (Nu se simțea nici o ~ de vînt.)

PALĂ s. (TEHN.) paletă. (~ de rotor, de elice.)

pală s. v. CAPRICIU. CHEF. FANDOSEALĂ. FANTEZIE. FASON. FIȚĂ. MAIMUȚĂREALĂ. MOFT. NAZ. PALOȘ. PĂTURĂ. POFTĂ. PROSTEALĂ. SCLIFOSEALĂ. STRAT. TOANĂ.

PALĂ organ al unei elice, de forma unei aripi, încastrat sau articulat la unul din capete în butucul elicei sau al rotorului și care are rolul de a transfera energia rotorului în mediul în care se rotește.

pálă, pale, s.f. – Cantitate de fân, de paie etc., cât se ține o dată în furcă sau se taie dintr-o singură tragere cu coasa (Bilțiu, 1999). – Cf. alb. palë (DEX, MDA).

pálă, pale, s.f. – Cantitate de fân, de paie etc. cât se ține o dată în furcă sau se taie dintr-o singură tragere cu coasa (Bilțiu 1999). – Cf. alb. palë.

PÁLĂ² (< fr.) s. f. 1. (TEHN.) Element activ al unei elice de avion, de navă etc. sau al unui rotor de mașină hidraulică, pneumatică sau eoliană, solidarizat sau articulat la un capăt cu butucul elicei sau al rotorului. 2. ((Ind. TEXT.) Semifabricat sub formă de bandă continuă de lână sau de fibre chimice, obținut după ce fibrele au fost pieptănate și înfășurate în cruce pe bobine.

PᾹLA, dinastie indiană (765-c. 1086), întemeiată de Gopāla, care a reunit sub dominația sa principalele provincii gangetice: Biharul, Bengalul, Orissa și Assamul. A avut capitala statală la Mudgagiri (azi Monghyr). Cel mai important suveran a fost Dharmamapāla (c. 810-850). Mari propagatori ai budismului, au favorizat răspândirea acestuia.

PAL(Ă) etimologii: 1° subst. pală, 2° vb. a păli, 3° ung. Pál < Paulus. 1. Pală, Iancu ș.a., 1823 (RI XIV 140). 2. Pălu (Sd XI 53). 3. Palea, C. (Grd 44). 4. Pal/ei, -eu ss.; -eș t. 5. Paliu act.; -l, Barbul (17 B III 569). 6. Paliță, Iorga (Gorj 205). 7. Cf. Palaciul, St., moșn. (17 B III 560). 8. Palacior, G. (Bir I). 9. Pălici, C., mold. act.; Pălicea (10 B V 116).