otpust

OTPÚST, otpusturi, s. n. (Înv. și pop.; în Biserica ortodoxă) Formulă sacramentală de binecuvântare, rostită de preot la sfârșitul slujbei; p. ext. sfârșitul slujbei religioase. ◊ Expr. A-și da otpustul = a muri. A da (cuiva) otpustul = a ucide (pe cineva). – Din sl. otŭpustŭ, rus. otpusk.

OTPÚST, otpusturi, s. n. (Înv. și pop.; în biserica ortodoxă) Formulă sacramentală de binecuvântare, rostită de preot la sfârșitul slujbei; p. ext. sfârșitul slujbei religioase. ◊ Expr. A-și da otpustul = a muri. A da (cuiva) otpustul = a ucide (pe cineva). – Din sl. otŭpustŭ, rus. otpusk.

OTPÚST, otpusturi, s. n. (Învechit) Formulă sacramentală pe care o rostea preotul la sfîrșitul slujbei bisericești. ◊ Expr. A-și da otpustul = a muri. Pe cînd răsărea luna, tata întîi, și mama îndată după el, și-au dat otpustul. CARAGIALE, O. III 30. A da (cuiva) otpustul = a ucide (pe cineva).

otpúst (înv., pop.) s. n., pl. otpústuri

otpúst s. n., pl. otpústuri

OTPÚST s. (BIS.) (rar) apolis.

OTPÚST ~uri n. înv. bis. 1) Binecuvântarea preotului la încheierea slujbei religioase. 2) Sfârșitul slujbei religioase. ◊ A da cuiva ~ul a omorî, a ucide pe cineva. A-și da ~ul a muri. /<sl. otupustu, rus. otpusk

otpúst, otpústuri, s.n. (înv. și pop.) 1. sfârșitul liturghiei (slujbei religioase); (expr.) a-și da otpustul = a muri. 2. (la pl.) concediu.

otpust n. rugăciune zisă cu voce înnaltă la sfârșitul unui serviciu divin; a da otpustul, a pune la cale; a-și da otpustul, a-și da ultima suflare: tata dintâi și mama îndată după el și-a dat otpustul CAR. [Slav. OTŬPUSTŬ, demisiune].

otpúst și opúst n., pl. urĭ (vsl. otŭpustŭ, trimetere, lăsare, ĭertare, d. otŭ-pustiti, a trimete, a lăsa, a ĭerta, pustiti, a trimete, pustŭ, pustiŭ. V. opust, năpustesc). Rar. Sfîrșitu liturghiiĭ.

OTPUST s. (BIS.) (rar) apolis.

otpúst, otpusturi s. n. (În Bis. ortodoxă) Formulă sacramentală de binecuvântare, rostită de preot la sfârșitul slujbei religioase; p. ext. sfârșitul slujbei religioase; apolis. [Var.: opúst, otpúsc s. n.] – Din sl. otŭpustŭ.