osândă

OSẤNDĂ, osânde, s. f. (Pop.) 1. Condamnare, pedeapsă la care este supus cineva (de către organele judiciare). ◊ Expr. A-și face osânda = a executa pedeapsa la care este condamnat. (Reg.) A-și face osânda cu cineva = a se purta rău, fără milă; a chinui, a tortura pe cineva. 2. Fig. Blestem; pacoste, năpastă, nenorocire, urgie. – Din osândi (derivat regresiv).

OSẤNDĂ, osânde, s. f. (Pop.) 1. Condamnare, pedeapsă la care este supus cineva (de către organele judiciare). ◊ Expr. A-și face osânda = a executa pedeapsa la care este condamnat. (Reg.) A-și face osânda cu cineva = a se purta rău, fără milă; a chinui, a tortura pe cineva. 2. Fig. Blestem; pacoste, năpastă, nenorocire, urgie. – Din osândi (derivat regresiv).

OSÎ́NDĂ, osînde, s. f. (Popular) 1. Condamnare, pedeapsă la care e supus cineva (de către organele judiciare). Afară, la magazii, rămîneau ocnașii, care mai aveau puțini ani de osindă, cei neprimejdioși. SADOVEANU, O. VI 274. Cînd v-o prinde, v-o lega, La-mpărat că v-o ducea, Să vă luați osînda. PĂSCULESCU, L. P. 272. ◊ Expr. A-și face osînda = a executa pedeapsa la care e condamnat. A-și face osînda cu cineva = a-și face păcate cu cineva; a se purta râu, fără milă cu cineva, a maltrata. Mă rog, scoate-mă și nu-ți mai face atita osindă cu mine. CREANGĂ, P. 33. 2. Fig. Blestem, pacoste, năpastă, nenorocire, urgie. Aceeași cauză făcea ca viața să fie pentru unii bună și pentru cei mai mulți o osindă. PAS, Z. I 317. Dar de-i Rada cît de blîndă, Ea de mică-a fost osindă Pentru sat. COȘBUC, P. I 98. După ce-amar muncirăți mizeri viața toată, Ați mai purta osînda ca vita de la plug? EMINESCU, O. I 59.

osấndă (pop.) s. f., g.-d. art. osấndei; pl. osấnde

osândă s. f., g.-d. art. osândei; pl. osânde

OSÂNDĂ s. v. condamnare.

OSÂNDĂ ~e f. pop. 1) Pedeapsă aplicată unei persoane prin hotărâre judecătorească; condamnare. ◊ A-și face ~a cu cineva a se chinui cu cineva. 2) Ceea ce provoacă neplăceri; blestem; nenorocire; năpastă; pacoste. /v. a (se) osândi

osândă f. rezultatul osândirii, pedeapsă: și-a primit osânda. [Slav. OSÕDŬ].

osî́ndă f., pl. e (vsl. osondŭ, sîrb. osuda). 1. Osîndire, condamnare. A-țĭ lua osînda, a primi pedeapsa, a suferi lovitura, a se hotărî cu tine. A-țĭ fi împlinit serviciu (de mulțĭ anĭ). 2. Pedeapsă divină. 3. Olt. Ĭazmă.

OSÎNDĂ s. (JUR.) condamnare, pedeapsă, (livr.) penitență, (înv. și reg.) lege, ștraf, (reg.) pedepsie, (înv.) certare, judecată, pilduire. (Și-a ispășit ~.)