ornament

ORNAMÉNT, ornamente, s. n. 1. Detaliu sau obiect adăugat la un ansamblu pentru a-l înfrumuseța; accesoriu, element decorativ folosit în artele plastice, în arhitectură, în tipografie pentru a întregi o compoziție și a-i reliefa semnificația. ◊ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. ♦ (Rar) Distincție, însemn, decorație. 2. Notă sau grup de note muzicale care se adaugă la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i împodobi linia melodică; semnul muzical corespunzător. – Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum.

ORNAMÉNT, ornamente, s. n. 1. Detaliu sau obiect adăugat la un ansamblu pentru a-l înfrumuseța; accesoriu, element decorativ folosit în artele plastice, în arhitectură, în tipografie pentru a întregi o compoziție și a-i reliefa semnificația. ◊ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. ♦ (Rar) Distincție, însemn, decorație. 2. Notă sau grup de note muzicale care se adaugă la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i împodobi linia melodică; semnul muzical corespunzător. – Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum.

ORNAMÉNT, ornamente, s. n. 1. Podoabă (grafică, picturală, sculpturală, stilistică etc.) cu care se înfrumusețează diferite obiecte, vase, tipărituri, monumente arhitectonice etc. încrucișase mîinile sub cap privind ornamentele tavanului. C. PETRESCU, Î. II 159. ◊ Fig. Există în stilizarea eminesciană... nu numai o intensificare a ornamentului fabulos, dar și o atitudine descriptivă, atentă la nuanțele aparenței și ale expresiunii. VIANU, A. P. 109. ◊ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. Plante de ornament. ♦ Semn tipografic accesoriu, care reprezintă copia unei figuri geometrice sau simbolice și este folosit pentru alcătuirea motivelor decorative ale unui text. 2. Notă sau grup de note muzicale care măresc efectul unei note principale dintr-o melodie; semnul muzical corespunzător.

ornamént s. n., pl. ornaménte

ornamént s. n., pl. ornaménte

ORNAMÉNT s. 1. v. podoabă. 2. v. înfloritură.

ORNAMÉNT s.n. 1. Element decorativ format din motive sculptate, pictate etc. și aplicate pe obiecte, pe tipărituri, pe manuscrise, pe monumente etc.; podoabă. ◊ De ornament = ornamental. 2. Figură de stil folosită pentru a înfrumuseța o frază, o cuvântare. ♦ (Muz.) Semn, notă sau grup de note care mărește efectul unei note principale. [Pl. -te, -turi. / < lat. ornamentum, cf. fr. ornement, it. ornamento].

ORNAMÉNT s. n. 1. element decorativ din motive sculptate, pictate etc. și aplicate pe obiecte, pe tipărituri, manuscrise, monumente etc. 2. figură de stil folosită pentru a înfrumuseța o frază, o cuvântare. 3. (muz.) notă sau grup de note care „înfrumusețează”, cu înflorituri de scurtă durată, linia melodică. (< fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum)

ORNAMÉNT ~e n. 1) Element care ornează ceva; element decorativ; înfloritură. 2) muz. Notă sau grup de note care servesc la ornarea unei melodii fără a-i modifica linia melodică. /<fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum

ornament n. 1. podoabă; 2. forme de stil ce servă a înfrumuseța vorbirea.

*ornamént n., pl. e (lat. ornamentum). Podoabă, lucru care ornează, care înfrumusețează. Formă de stil care servește la înfrumusețarea vorbiriĭ.

ORNAMENT s. 1. decor, decorație, ornamentație, podoabă, (pop.) împodobire, zurzur. (Obiecte de ~.) 2. înfloritură, podoabă. (~ arhitectonic.)

ornament(e) (note de ~) (it. abbellimenti; fr. agréments; germ. Verzierungen; engl. graces), note melodice* și formule (1) ce „înfrumusețează” linia melodică, cu înflorituri de scurtă durată, fără a-i modifica sensul inițial (principal). Între cele mai frecvente: floritura – scurte pasaje melodice scrise cu note mici, plasată între două note reale dintr-o melodie; cadența melodică sau cadența de bravură; pasaj ornamental mai lung, plasat de obicei în lucrări concertante în puncte culminante. V. cadență (2).

Abbellimento-Abelitura (it.) = Ornament. (A. L. Ivela, Dicționar muzical ilustrat, Editura Librăriei „Universala” Alcalay&Co, București, 1927)