ordalie

ORDALÍE, ordalii, s. f. (în Evul Mediu) Mod de stabilire a dreptății sau a vinovăției părților în litigiu, prin diferite probe (a focului, a apei clocotite și a fierului încins) sau prin duelul judiciar. [Acc. și: ordálie] – Din fr. ordalie, lat. ordalium.

ORDALÍE, ordalii, s. f. Mod de stabilire a dreptății sau a vinovăției părților în litigiu, caracteristic evului mediu, prin diferite probe (a focului, a apei clocotite și a fierului încins) sau prin duelul judiciar. [Acc. și: ordálie] – Din fr. ordalie, lat. ordalium.

ORDALÍE, ordalii, s. f. (În antichitate și în evul mediu) Probă cu caracter de tortură la care era supus un împricinat spre a i se dovedi vinovăția sau nevinovăția în fața așa-zisei justiții divine. Vrăjitorii erau... descoperiți prin ceea ce se numește ordalii. ȘEZ. XIX 69.

ordalíe (livr.) s. f., art. ordalía, g.-d. art. ordalíei; pl. ordalíi, art. ordalíile

ordalíe s. f., art. ordalía, g.-d. art. ordalíei; pl. ordalíi, art. ordalíile

ORDALÍE s.f. Probă judiciară în evul mediu, constând în supunerea la diferite încercări (foc, apă fiartă etc.). [Gen. -iei. / < fr. ordalie, cf. frank. ordal – judecată].

ORDALÍE s. f. probă judiciară în evul mediu constând în supunerea învinuitului la diferite încercări (foc, apă fiartă etc.); „judecata lui Dumnezeu”. (< fr. ordalie, lat. ordalium)

ordalie f. probă judiciară întrebuințată în evul-mediu sub numele de judecată dumnezeiască.

*ordalíe f. (fr. ordalie, d. anglo-saxonu ordâl, judecată, ol. oordel, germ. urtel și urteil). Probă judiciară fără luptă, uzitată în evu mediŭ și considerată ca judecată a luĭ D-zeŭ.