orchestrare

ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer.

ORCHESTRÁRE, orchestrări, s. f. Acțiunea de a orchestra și rezultatul ei; orchestrație. – V. orchestra.

ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer.

ORCHESTRÁRE, orchestrări, s. f. Acțiunea de a orchestra și rezultatul ei; orchestrație. – V. orchestra.

ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră.

ORCHESTRÁRE, orchestrări, s. f. Acțiunea de a orchestra; orchestrație.

orchestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 orchestreáză

orchestráre s. f., g.-d. art. orchestrắrii; pl. orchestrắri

orchestrá vb., ind. prez. 1 sg. orchestréz, 3 sg. și pl. orchestreáză

orchestráre s. f., g.-d. art. orchestrării; pl. orchestrări

ORCHESTRÁ vb. (MUZ.) a instrumenta.

ORCHESTRÁRE s. v. orchestrație.

ORCHESTRÁ vb. I. tr. A scrie fiecare dintre părțile pentru instrumente ale unei compoziții muzicale. [Var. orhestra vb. I. / cf. fr. orchestrer, it. orchestrare].

ORCHESTRÁRE s.f. Acțiunea, faptul de a orchestra; orchestrație. [Var. orhestrare s.f. / < orchestra].

ORCHESTRÁ vb. tr. 1. a aranja o compoziție muzicală pentru orchestră. 2. a organiza o campanie, o mișcare revendicativă. (< fr. orchestrer)

A ORCHESTRÁ ~éz tranz. (piese muzicale) A aranja pentru a fi interpretat de orchestră; a instrumenta. /<fr. orchestrer

orchestrà v. a dispune pentru orchestră o compozițiune muzicală.

*orhestrațiúne f. (fr. orchestration). Arta de a instrumenta o operă muzicală (instrumentațiune). Modu de combinațiune a părților uneĭ orhestre: orhestrațiunea luĭ Mexerbeer e bogată și sonoră. – Și -áție și -áre.

*orhestréz1 v. tr. (fr. orchestrer). Combin p. orchestră diferitele părțĭ ale uneĭ compozițiunĭ muzicale (instrumentez).[1]

ORCHESTRA vb. (MUZ.) a instrumenta.

ORCHESTRARE s. (MUZ.) instrumentație, orchestrație.