oprobriu

OPRÓBRIU, oprobrii, s. n. (Livr.) Dispreț, dezaprobare prin care societatea condamnă fapte socotite nedemne sau oameni care săvârșesc astfel de fapte. – Din fr. opprobre, lat. opprobrium.

OPRÓBRIU s. n. (Livr.) Dispreț, dezaprobare prin care societatea condamnă fapte socotite nedemne sau oameni care săvârșesc astfel de fapte. – Din fr. opprobre, lat. opprobrium.

OPRÓBRIU s. n. (Livresc) Dispreț, dezaprobare prin care societatea condamnă fapte socotite nedemne sau oameni care săvîrșesc astfel de fapte. A se expune oprobriului public.

opróbriu (livr.) [briu pron. brĭu] (o-pro-briu) s. n., art. opróbriul; pl. opróbrii, art. opróbriile (-bri-i-)

opróbriu s. n. (sil. -pro-briu [pron. -briu]), art. opróbriul

OPRÓBRIU s.n. (Liv.) Atitudine de dezaprobare, de profund dispreț al societății față de fapte nedemne sau față de oameni josnici, nedemni, mișei. [Pron. -briu. / < lat. opprobrium, cf. fr. opprobre].

OPRÓBRIU s. n. dispreț, dezaprobare publică pentru necinste și fapte nedemne. (< lat. opprobrium, fr. opprobre)

OPRÓBRIU n. Dispreț prin care societatea condamnă faptele nedemne sau persoanele care le comit. ~ public. A arunca ~l asupra cuiva. [Sil. -pro-briu] /<fr. opprobre, lat. opprobrium

*opróbriŭ n. (lat. opprobrium). Mare ofensă publică, ultragiŭ, ignominie: a face cuĭva un oprobriŭ. Starea celuĭ ce trăĭește în ignominie: acoperit de oprobiŭ. Acela care cauzează această ignominie: Nerone fu oprobriu omeniriĭ.