Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

9 defini╚Ťii pentru oprobriu

OPR├ôBRIU, oprobrii, s. n. (Livr.) Dispre╚Ť, dezaprobare prin care societatea condamn─â fapte socotite nedemne sau oameni care s─âv├ór╚Öesc astfel de fapte. ÔÇô Din fr. opprobre, lat. opprobrium.
OPR├ôBRIU s. n. (Livr.) Dispre╚Ť, dezaprobare prin care societatea condamn─â fapte socotite nedemne sau oameni care s─âv├ór╚Öesc astfel de fapte. ÔÇô Din fr. opprobre, lat. opprobrium.
OPR├ôBRIU s. n. (Livresc) Dispre╚Ť, dezaprobare prin care societatea condamn─â fapte socotite nedemne sau oameni care s─âv├«r╚Öesc astfel de fapte. A se expune oprobriului public.
opr├│briu (livr.) [briu pron. br─şu] (o-pro-briu) s. n., art. opr├│briul; pl. opr├│brii, art. opr├│briile (-bri-i-)
opr├│briu s. n. (sil. -pro-briu [pron. -briu]), art. opr├│briul
OPR├ôBRIU s.n. (Liv.) Atitudine de dezaprobare, de profund dispre╚Ť al societ─â╚Ťii fa╚Ť─â de fapte nedemne sau fa╚Ť─â de oameni josnici, nedemni, mi╚Öei. [Pron. -briu. / < lat. opprobrium, cf. fr. opprobre].
OPR├ôBRIU s. n. dispre╚Ť, dezaprobare public─â pentru necinste ╚Öi fapte nedemne. (< lat. opprobrium, fr. opprobre)
OPR├ôBRIU n. Dispre╚Ť prin care societatea condamn─â faptele nedemne sau persoanele care le comit. ~ public. A arunca ~l asupra cuiva. [Sil. -pro-briu] /<fr. opprobre, lat. opprobrium
*opr├│bri┼ş n. (lat. opprobrium). Mare ofens─â public─â, ultragi┼ş, ignominie: a face cu─şva un oprobri┼ş. Starea celu─ş ce tr─â─şe╚Öte ├«n ignominie: acoperit de oprobi┼ş. Acela care cauzeaz─â aceast─â ignominie: Nerone fu oprobriu omeniri─ş.

Oprobriu dex online | sinonim

Oprobriu definitie

Intrare: oprobriu
oprobriu substantiv neutru
  • silabisire: -pro-briu
  • pronun╚Ťie: -br─şu