opincar

OPINCÁR, opincari, s. m. 1. Persoană care poartă opinci; om de rând, țăran. 2. Persoană care lucrează sau vinde opinci. – Opincă + suf. -ar.

OPINCÁR, opincari, s. m. 1. Persoană care poartă opinci; om de rând, țăran. 2. Persoană care lucrează sau vinde opinci. – Opincă + suf. -ar.

OPINCÁR, opincari, s. m. Purtător de opinci; țăran. Buciumă-n mine toate răscoalele țării! Toate obidele răzvrătite... Ale acestor crîncene gloate De flenduroși opincari. DEȘLIU, G. 23. În poartă la palat Iată-un ciocoi gulerat. – Ce cauți, mă opincar? – Dreptate, boieri mari! ANT. LIT. POP. I 36. ♦ Meșter de opinci.

opincár s. m., pl. opincári

opincár s. m., pl. opincári

OPINCÁR s. (reg.) târsânar.

OPINCÁR s. v. sătean, țăran.

OPINCÁR ~i m. înv. 1) Meșter care confecționa opinci. 2) Negustor de opinci. 3) Om sărac care purta opinci. 4) Om care se trage din țărani. /opincă + suf. ~ar

opincar m. 1. fabricant de opinci; 2. purtător de opinci, țăran.

opincár m. (d. opincă). Fabricant orĭ vînzător de opincĭ. Iron. Purtător de opincĭ, țăran. V. sumănar, cojocar, covrigar, căcĭular, surtucar, șalvaragiŭ.

OPINCAR s. (reg.) tîrsînar.

opincar s. v. SĂTEAN. ȚĂRAN.