omnipotent

OMNIPOTÉNT, -Ă, omnipotenți, -te, adj. (Livr.) Cu putere nelimitată; atotputernic. ♦ (Substantivat) Dumnezeu. – Din fr. omnipotent, it. omnipotente, lat. omnipotens, -ntis.

OMNIPOTÉNT, -Ă, omnipotenți, -te, adj. (Livr.) Cu putere nelimitată; atotputernic. – Din fr. omnipotent, it. omnipotente, lat. omnipotens, -ntis.

OMNIPOTÉNT, -Ă, omnipotenți, -te, adj. Cu o putere nelimitată, atotputernic. Cine știe soluția omnipotentă care ar preschimba totul într-o oră? GALACTION, O. I 127. Acum locotenenții, crezîndu-se omnipotenți, au adresat lui N. Bălcescu o notă cu caracter oficial. GHICA, A. 651.

omnipotént (livr.) adj. m., pl. omnipoténți; f. omnipoténtă, pl. omnipoténte

omnipotént adj. m. potent

OMNIPOTÉNT adj. v. atotputernic.

OMNIPOTÉNT, -Ă adj. Cu putere nelimitată; atotputernic. [Cf. fr. omnipotent, lat. omnipotens].

OMNIPOTÉNT, -Ă adj. atotputernic, cu autoritate absolută. (< fr. omnipotent, lat. omnipotente, lat. omnipotens)

OMNIPOTÉNT ~tă (~ți, ~te) livr. 1) Care este potent în toate; cu omnipotență. 2) Care are omnipotență; cu putere nelimitată, absolută; atotputernic. /<fr. omnipotent, it. omnipotente, lat. omnipotens, -ntis

*omnipotént, -ă adj. (lat. omnipotens, -éntis). Care poate toate, atotputernic: Dumnezeŭ e omnipotent. V. pandocrator și plenipotențiar.

omnipotent adj. v. ATOTPUTERNIC.