olac

OLÁC, (1) olaci, s. m., (2) olace, s. n. (Înv.) 1. S. m. Curier special (călare) care ducea vești sau corespondență în țară și peste hotare; sol, ștafetă, mesager. ◊ Lipcan de olac = curier poștal călare. 2. S. n. Serviciu de transport pentru călători și pentru corespondență, folosit înainte de introducerea căilor ferate; poștă. ♦ Căruță de poștă; poștalion, diligență. ◊ Cal de olac = a) cal de poștalion; b) fig. om sau cal pus să muncească peste măsură; c) cal datorat de săteni trimișilor domnești în țară (ca prestație temporară, în sec. XV-XVIII). ◊ De olac = a) loc. adj. care aparține poștei sau poștalionului, folosit pentru transportul călătorilor și al corespondenței; b) loc. adj. și adv. iute, repede, grabnic. – Din tc. ulak.

OLÁC, (1) olaci, s. m., (2) olace, s. n. (Înv.) 1. S. m. Curier special (călare) care ducea vești sau corespondență în țară și peste hotare; sol, ștafetă, mesager. ◊ Lipcan de olac = curier poștal călare. 2. S. n. Serviciu de transport pentru călători și pentru corespondență, folosit înainte de introducerea căilor ferate; poștă. ♦ Căruță de poștă; poștalion, diligență. ◊ Cal de olac = a) cal de poștalion; b) fig. om sau cal pus să muncească peste măsură; c) cal datorat de săteni trimișilor domnești în țară (ca prestație temporară, în sec. XV-XVIII). ◊ De olac = a) loc. adj. care aparține poștei sau poștalionului, folosit pentru transportul călătorilor și al corespondenței; b) loc. adj. și adv. iute, repede, grabnic. – Din tc. ulak.

OLÁC, (1) olaci, s. m., (2) olace, s. n. (învechit) 1. Curier special (călare); sol, ștafetă. Ce fugă! Ce primblare de olac... cale de-o poștă călare. ALECSANDRI, T. 601. Spre noi vine Un olac; în drum ne ține. De praf negru ca arapul, Sare, dă să-și spargă capul. VĂCĂRESCU, P. 337. ◊ Lipcan de olac = curier poștal călare. Doi lipcani de olac se trămiseră cu această veste banului. ODOBESCU, S. A. 100. 2. Căruță de poștă; poștalion, diligență. înhămase la olac cînd mă vesti Moghilă. DELAVRANCEA, A. 108. Dînd ei printr-un lac Să răstoarnă-ntr-însul micul lor olac, PANN, P. V. I 43. Cal de olac = a) cal de poștă. Și noi ne-am luat, Din conac în conac, Pe cai de olac. SEVASTOS, N. 100. Butca e gata; pe drum așteaptă cai de olac din poște-n poște. CARAGIALE, O.III 45; b) cal datorat de săteni trimișilor domnești în țară (ca prestație temporară în secolele XV-XVIII). ◊ Expr. A fi cal de olac = a fi muncit peste, măsură. ♦ Cal de poștă. Unde te rătăciși? Crezi c-avem picioare de olac? Te căutăm de-un ceas. CONTEMPORANUL, VIII 204.

olác¹ (sol) (înv.) s. m., pl. oláci

olác² (poștalion) (înv.) s. n., pl. oláce

olác (sol) s. m., pl. oláci

olác (poștalion) s. n., pl. oláce

OLÁC s. v. curier, diligență, mesager, poștalion, poștă, ștafetă.

olác (oláce), s. n. – Poștă, oficiu poștal. Tc. ulak (Roesler 600; Șeineanu, II, 277), cf. ngr. ỏλάϰης, bg., sb. olak. – Der. olăcar, s. m. (sol, trimis); olăcărie, s. f. (înv., expediere, poștă); olăcește, adv. (rapid); olăcări, vb. (Mold., a îndeplini slujba de olăcar); olăcaș, s. m. (însoțitor al mirelui la nunțile tradiționale).

OLÁC² ~ci m. ist. Curier domnesc (de obicei, călare). /<turc. ulak

OLÁC¹ ~ce n. înv. 1) Serviciu de curieri domnești. 2) Serviciu de transport pentru personal și corespondență; trăsură de poștă. /<turc. ulak

olac m. 1. curier: sosiră olacii dela împăratul BĂLC.; 2. cal de poștă: boala vine cu olacul și se duce cu carul mocănesc; de olac, iute, întins: ce plimbare de olac AL. [Turc. ULAK].

olác m. (turc. ulak, stafetă, curier). Curier călare. S. n., pl. urĭ și e. Trăsură postală rapidă. Caĭ de olac, caĭ ĭuțĭ de poștă. Lipcan de olac, curier postal călare. A mîna de olac, a mîna foarte răpede. A lua un lucru de olac, a-l lua ca să te foloseștĭ de el cît maĭ mult și numaĭ tu singur.

olac s. v. CURIER. DILIGENȚĂ. MESAGER. POȘTALION. POȘTĂ. ȘTAFETĂ.

OLAC b. munt., 1586 (Cat; Glos). < subst.

olac, olaci s. m. (intl.) complice.