ochean

OCHEÁN² s. m. v. ocheană.

OCHEÁN¹ ocheane, s. n. Nume dat unor instrumente optice portative care măresc unghiul sub care se văd obiectele depărtate de pe suprafața Pământului, permițând o mai bună distingere a detaliilor. – Din it. occhiale, adaptat la cuvintele românești terminate în -an.

OCHEÁNĂ, ochene, s. f. Pește lung de 20-30 cm, cu capul mic, cu partea dorsală cenușie-albăstrie, iar cea ventrală albă și cu aripioarele roșii; babușcă (Rutilus rutilus). ♦ Roșioară. [Var.: (reg.) ocheán s. m.] – Ochi¹ + suf. -ean.

OCHEÁN¹, ocheane, s. n. Nume dat unor instrumente optice portative care măresc unghiul sub care se văd obiectele depărtate de pe suprafața pământului, permițând o mai bună distingere a detaliilor. – Din it. occhiale, adaptat la cuvintele românești terminate în -an.

OCHEÁN² s. m. v. ocheană.

OCHEÁNĂ, ochene, s. f. Pește lung de 20-30 cm, cu capul mic, cu partea dorsală cenușie-albăstrie, iar cea ventrală albă și cu aripioarele roșii; babușcă (Rutilus rutilus). ♦ Roșioară. [Var.: (reg.) ocheán s. m.] – Ochi¹ + suf. -ean.

OCHEÁN, ocheane, s. n. Nume curent dat diferitelor instrumente optice care măresc unghiul sub care se văd obiectele depărtate de pe suprafața pămîntului, permițînd o mai bună distingere a detaliilor. V. lunetă, telescop, binoclu. Ofițerii ridicară ocheanele și le îndreptară spre Rodișevo. SADOVEANU, O. VII 21. Relieful lunei văzut prin ocheanele proaste. ARDELEANU, D. 9. Cunoști pe tînărul cela care se uită-ncoaci cu ocheanul? ALECSANDRI, T. I 355. ◊ Fig. Din toate facultățile omenești, nimic nu este mai ciudat decît resorturile ocheanului prin care străbatem fundurile acestei magazii ce o numim memorie. BOLLIAC, O. 214. – Variantă: (învechit și popular) ocheánă (VISSARION, B. 312, EMINESCU, N. 66, ALECSANDRI, P. P. 108) s. f.

OCHEÁNĂ¹ s. f. v. ochean.

OCHEÁNĂ², ochene, s. f. (Iht.) Babușcă. [Erau] pești formați deplin – mari cît palma, alții mai mari, – ochene cu ochii cercuiți roș, lini aurii, carași cu reflexe de argint vechi, crapi bătrîni cu solzii ruginiți. SADOVEANU, O. A. II 168.

ocheán (instrument) (-chean) s. n., pl. ocheáne

ocheánă (pește) s. f., g.-d. art. ochénei; pl. ochéne

ocheán s. n. (sil. -chean), pl. ocheáne

ocheánă s. f., g.-d. art. ochénei; pl. ochéne

OCHEÁN s. (înv.) perspectivă. (Privește cu ~ul.)

OCHEÁN s. v. regină.

OCHEÁNĂ s. 1. v. babușcă. 2. v. roșioară.

OCHEÁN s. n. instrument optic care apropie obiectele depărtate. (după it. occhialone)

OCHEÁN ~e n. Instrument optic pentru examinarea amănunțită, cu un singur ochi, a obiectelor situate la distanțe mari de observator; lunetă. [Sil. -chean] /<it. occhiale

OCHEÁNĂ ochéne f. Pește dulcicol de talie medie, cu corpul turtit lateral și cu solzii mari, având înotătoare și ochi roșii; roșioară; babușcă. /ochi + suf. ~eană

ocheán, ocheáni, și ocheáne, s.m. și n. (reg.) 1. regina peștilor. 2. (s.n.) vârtej de apă.

ochian n. lunetă, telescop. [Derivat din ochiu].

2) *oceán (ea 2 sil.) n., pl. ane (lat. océanus [și ca adj. máre océanum], oceanu Atlantic, d. vgr. okeanós, după numele unuĭ zeŭ). Vastă întindere de apă sărată care acopere cea maĭ mare parte a pămîntuluĭ. O parte din această întindere, dar mult maĭ mare de cît marea: îs cincĭ oceane (Glacial de Nord și de Sud, Atlantic, Pacific și Indian). Fig. Vastă întindere în general, mare: un ocean de verdeață, de ninsoare, de popoare; oceanu pasiunilor. – Maĭ vechĭ și ocheán (ea 2 silabe), după ngr. V. noĭan.

1) ocheán n., pl. ene și (răŭ) eane, și ocheánă f., pl. ene (d. ochĭ). Instrument de văzut foarte departe, binoclu. Lunetă, telescop. – Invențiunea ochenelor e atribuită unuĭ negustor de ochelarĭ Olandez anume Metius, orĭ maĭ degrabă copiilor luĭ, care, la 1609, jucîndu-se, puseră o sticlă concavă în fața uneĭa convexe. Peste un an, aflînd de această descoperire, Galileŭ a perfecționat-o reușind să construĭască telescoape, care astăzĭ aŭ ajuns la proporțiunĭ gigantice.

2) ocheán (ea 2 silabe), V. ocean 2.

1) ocheánă f. V. ochean 1.

2) ocheánă f., pl. ene (d. ochĭ, pin aluz. la roșeața lor la acest pește). Un mic pește de rîŭ cu ochiĭ roșĭ și aripile roșiatice (cyprinus erythrophthálmus) saŭ și alb peste tot. V. sorean.

roșiór, -oáră adj. (dim. d. roș, în vechime roșiŭ. Cp. cu albișor, gălbior, verdișor). Cam roș saŭ roș curat (în alintătură): vin roșior, ĭa toarnă niște roșior (adică: vin roș)! S. m. Roș, soldat călare de odinioară îmbrăcat în roș (V. roș). Soldat de cavalerie care era îmbrăcat în tunică roșie pînă la 1912: România are astăzĭ 15 regimente de roșiorĭ (V. călăraș). S. f. Filimică (plantă). Dun. Un pește mic leuciscus [saŭ scardinius] erythrophthalmus, numit și babușcă, cîrjancă și ocheană, ĭar cînd e mic goghie. V. plătică.

OCHEAN s. (înv.) perspectivă. (Privește cu ~ul.)

ochean s. v. REGINĂ.

OCHEANĂ s. (IHT.) 1. (Rutilus rutilus) babușcă, (pop.) bălos, (reg.) goghie, ocheniță, taran, tarancă, țărancă, țărăncuță, (prin Dobr. și Munt.) taharău. 2. (Scardinius erythrophtalmus) roșioară, (reg.) ocheniță, babușcă-roșie.

OCHEAN gr. ’Ωϰεανός, zeul mării. 1. – - (Syn); – b. vecin (17 B III 54); – M., mold. (Vr C 71); -ă, mold. (Sd XXI ) etc. 2. Ochian, Sandul, mold (RI VIII 147); -i s. (C Bog); -u t. (Bz); -ul (17 B II 139). 3. Ocheianul (17 B IV 544). Aceste forme se pot deriva și din Odochean < Evdochim prin afereză; cf. și subst. ochiu.

a trage un ochean expr. (intl.) a căuta cu privirea.

ochean, ocheane s. n. ochi.