obrăznicătură

OBRĂZNICĂTÚRĂ, obrăznicături, s. f. Ființă obraznică. – Obraznic + suf. -ătură.

OBRĂZNICĂTÚRĂ, obrăznicături, s. f. (Fam.) Ființă obraznică. – Obraznic + suf. -ătură.

OBRĂZNICĂTÚRĂ, obrăznicături, s. f. (Familiar) Ființă obraznică.

obrăznicătúră (o-brăz-) s. f., g.-d. art. obrăznicătúrii; pl. obrăznicătúri

obrăznicătúră s. f. (sil. -brăz-), g.-d. art. obrăznicătúrii; pl. obrăznicătúri

OBRĂZNICĂTÚRĂ s. obraznic. (Este o ~ de copil.)

OBRĂZNICĂTÚRĂ s. v. codobatură, prundar, prundaș.

OBRĂZNICĂTÚRĂ ~i f. fam. Persoană obraznică (mai ales copil). [Sil. -brăz-] /ob-raznic + suf. ~ătură

obrăznicătúră f., pl. ĭ. Fam. Copil obraznic.

OBRĂZNICĂTURĂ s. obraznic.

obrăznicătură s. v. CODOBATURĂ. PRUNDAR. PRUNDAȘ.