nazar

NAZÁR, nazaruri, s. n. (Înv.) Favoare, hatâr. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la nazar = a acorda protecție, bunăvoință (cuiva), a avea (pe cineva) în grație. – Din tc. nazar.

NAZẤR, nazâri, s. m. 1. Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman; guvernator (turc) al unui oraș. 2. Slujbaș de rang superior în administrația Țărilor Române; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. 3. Vătaf de țigani (domnești). [Var.: nazír s. m.] – Din tc. nāzir.

NAZÍR s. m. v. nazâr.

NĂZĂRÍ, năzár, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Refl. A i se părea cuiva că vede sau că aude ceea ce nu există; a i se năluci. ♦ A-i veni cuiva deodată o idee (ciudată), o toană, un capriciu. 2. Intranz. și refl. A se arăta vederii (pentru scurt timp); a se întrezări. ♦ Tranz. A vedea (nedeslușit, de departe); a zări, a observa. [Prez. ind. și: năzăresc] – Din sl. nazirati.

NAZÁR, nazaruri, s. n. (Înv.) Favoare, hatâr. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la nazar = a acorda protecție, bunăvoință (cuiva), a avea (pe cineva) în grație. – Din tc. nazar.

NAZÂR, nazâri, s. m. 1. Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman; guvernator (turc) al unui oraș. 2. Slujbaș de rang superior în administrația țărilor românești; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. 3. Vătaf de țigani (domnești). [Var.: nazír s. m.] – Din tc. nāzır.

NAZÍR s. m. v. nazâr.

NĂZĂRÍ, năzăresc, vb. IV. 1. Refl. A i se părea cuiva că vede sau că aude ceea ce nu există; a i se năluci. ♦ A-i veni cuiva deodată o idee (ciudată), o toană, un capriciu. 2. Intranz. și refl. A se arăta vederii (pentru scurt timp); a se întrezări. ♦ Tranz. (Pop.) A vedea (nedeslușit, de departe); a zări, a observa. [Prez. ind. și: năzár] – Din sl. nazirati.

NAZÁR, nazaruri, s. n. (Învechit) Bunăvoință acordată cuiva. De ce te-a scos de la nazar? Una, pentru că ii vorbești adevărul, și alta că te-i fi învrăjbit cu vreun măscărici al său. GORJAN, H. II 171. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la nazar = a avea pe cineva în grație. Răspîndește vorbă... că ministrul mă are la nazar și că m-a chemat azi în cabinetul său. ALECSANDRI, T. 143.

NAZÎ́R, nazîri, s. m. (Învechit) Inspector, supraveghetor, intendent; guvernator turc de cetate. La o alegere făcută după legi Ce dobitoacele povățuiesc din veci, Pe urs l-au fost ales nazîr peste priseci. DONICI, F. 60.

NĂZĂRÍ, pers. 3 năzáre și năzărește, vb. IV. 1. Intranz. A apărea vederii pentru scurt timp, a se ivi, a se întrezări. O clipă a năzărit apa-morților spre mormîntul vechii Histrii. SADOVEANU, O. L. 22. Lui Stoicea îi năzări... o sclipitură ca de brici. Era iazul. GALACTION, O. I 46. Năzare bătrînul în bolta ferestii, În pletele-i albe cunună de trestii. EMINESCU, O. IV 327. ◊ Refl. Un cap buhos se năzări la geam. CAMILAR, N. I 76. Nestinsul foc de veghe se năzărește mic. LESNEA, I. 34. Departe se năzare Un greu convoi cu strigăt de pierzare. IOSIF, P. 26. ♦ Tranz. (Rar) A zări, a vedea. Ioviță, frate, asculta, Îndărăt că se uita, Puținel că-l năzărea. PĂSCULESCU, L. P. 258. Osteniți și însetați nevoie-mare, năzăriră o fată mare, care cînta și secera cu multă hărnicie în mijlocul unui lan de griu. ȘEZ. XII 112. 2. Refl. (Construit cu dativul) A i se părea cuiva că vede sau aude ceva ce nu există; a i se năluci. Parcă i se năzărea între buruiene umbra lui Mitru. CAMILAR, N. I 109. Mereu i se năzărea că aude pași prin grădină sau prin celelalte camere. REBREANU, R. II 119. I se năzare ca la caii cei cu nărav. ALECSANDRI, T. 1173. ♦ A-i veni cuiva o idee ciudată, bizară, a fi cuprins de o toană, de un capriciu. I se năzare de măritiș. STANCU, D. 312. I s-a năzărit că nu e bună mîncarea. SANDU-ALDEA, U. P. 191.

nazár (favoare) (înv.) s. n., pl. nazáruri

nazấr (persoană) s. m., pl. nazấri

!năzărí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 sg. năzáre, imperf. 3 sg. năzăreá; conj. prez. 3 să năzáră

nazár s. n., pl. nazáruri

nazâr s. m., pl. nazâri

năzărí vb., ind. prez. 3 sg. năzáre / năzăréște, imperf. 3 sg. năzăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. năzáră / năzăreáscă

NAZÁR s. v. favoare, protecție.

NĂZĂRÍ vb. 1. v. părea. 2. a-l apuca, a-i cășuna, a-i veni, (înv. și reg.) a-i abate, (Transilv.) a-i tonca, (fig.) a-i trăsni. (Nu știu ce i s-a ~ așa deodată.)

NAZÍR s.m. Curtea regală a Persiei. ♦ Șef al unui departament bizantin. [Var. (după alte surse) nazâr. / < fr. nazir].

nazár (nazáruri), s. n. – Bunăvoință, favoare. Tc. (arab.) nazar (Roesler 600; Șeineanu, II, 271; Lokotsch 1564), cf. ngr. ναζάρι. Sec. XVIII, înv.

nazír (nazíri), s. m. – Șef, comandant. Tc. nazir (Șeineanu, II, 271; Ronzevalle 168). Sec. XIX, înv. – Der. nazîrliu, s. m. (favorit, protejat), prin confuzie cu nazar; nazirie, s. f. (conducere, șefie).

A NĂZĂRÍ pers. 3 năzáre intranz. A apărea vag și fugitiv (ca o nălucă); a se arăta vederii pentru un timp scurt; a năluci. [Și năzărește] /<sl. nazirati

A SE NĂZĂRÍ pers. 3 se năzáre intranz. 1) (construit cu dativul) A i se părea ca real (ceea ce, de fapt, nu există); a (i) se năluci. 2) A-i veni un gând ciudat și neașteptat; a-i abate. [Și se năzărește] /<sl. nazirati

nazár, nazáruri, s.n. (înv.) 1. favoare, hatâr. 2. milă, îndurare. 3. (la cai) nărav.

năzár, năzáruri, s.n. (reg.) 1. năzărire, viziune. 2. teamă, spaimă. 3. nărav.

nazàr n. 1. favoare: ministrul m’are la nazar AL.; 2. nărav (vorbind de caii deochiați): cal cu nazar. [Turc. NAZAR, grație, deochiu, lit. privire fascinatoare].

nazir m. od. 1. comandantul unei cetăți turcești de lângă Dunăre: Nazirul Brăilei; 2. vătaf de Țigani domnești: biciul plumbuit al nazirului AL. [Turc. NAZYR. inspector].

năzărì v. a vedea confuz, a-i părea cuiva: îi se năzare nu știu ce NEGR. [Slav. NAZIRATI (v. zare)].

năzărì v. a prinde frică, vorbind de caii cu nărav. [V. nazar].

1) nazár n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] nazar). Vechĭ. Favoare, grație. A avea la nazar, a avea în grație.

2) nazár V. năzar.

nazír și nazî́r m. (turc. ar. nazyr, inspector). Vechĭ. Comandantu uneĭ cetățĭ turceștĭ: naziru Brăileĭ. Șefu vătavilor de plaĭ. Inspector, supraveghetor. Vătav de Țiganĭ domneștĭ. V. raĭa, pîrcălab.

năzar și nazar n., pl. urĭ (vsl. nazorŭ, bănuĭală. V. năzărește). Năzărire. spaimă: cal cu năzar.

nazar s. v. FAVOARE. PROTECȚIE.

NĂZĂRI vb. 1. a crede, a-și imagina, a-și închipui, a i se părea, (înv. și pop.) a i se năluci. (Ți s-a ~ numai că l-ai văzut.) 2. a-l apuca, a-i cășuna, a-i veni, (înv. și reg.) a-i abate, (Transilv.) a-i tonca, (fig.) a-i trăsni. (Nu știu ce i s-a ~ așa deodată.)

Năzar, -e, -i v. Nazarie 2.