măsuță

MĂSÚȚĂ, măsuțe, s. f. Diminutiv al lui masă²; mescioară, mesișoară. ◊ Măsuță de noapte = noptieră. [Var.: mesúță s. f.] – Masă² + suf. -uță.

MESÚȚĂ s. f. v. măsuță.

MĂSÚȚĂ, măsuțe, s. f. Diminutiv al lui masă²; mescioară, mesișoară. ◊ Măsuță de noapte = noptieră. [Var.: mesúță s. f.] – Masă² + suf. -uță.

MESÚȚĂ s. f. v. măsuță.

MĂSÚȚĂ, măsuțe, s. f. Diminutiv al lui masă; masă mică; mescioară. De la măsuța lui acum, Se-nalță obosit poetul, Privind în depărtare cum Se spulber nourii cu-ncetul. DEȘLIU, M. 21. Se întoarse gîfîind, ca să ieie măsuța cu trei picioare. SADOVEANU, B. 53. Măsuță mult bogată, Tot cu poame-mpodobită, Cu naframă-acoperită. ALECSANDRI, P. I 105. ◊ Măsuță de noapte = noptieră. La mine, pe măsuța de noapte, ai un antinevralgic. BARANGA, E 204. – Variantă: mesúță (C. PETRESCU, Î. II 77) s. f.

MESÚȚĂ s. f. v. măsuță.

măsúță s. f., g.-d. art. măsúței; pl. măsúțe

măsúță s. f., g.-d. art. măsúței; pl. măsúțe

MĂSÚȚĂ s. 1. mescioară, (reg.) mesișoară. 2. măsuță de noapte = noptieră.

măsúță, V. mesuță.

mesúță și măsúță f., pl. e (d. masă, mese). Mescĭoară, masă mică.

MĂSUȚĂ s. 1. mescioară, (reg.) mesișoară. 2. măsuță de noapte = noptieră.

măsúță-jardiniéră s. f. ◊ „Pentru camere luminoase, se poate propune o măsuță-jardinieră în mijlocul căreia, într-o tăietură special practicată, punem un recipient de tablă umplut cu pământ de flori și plantat în consecință.” Mag. 22 XI 69 p. 6 (din măsuță + jardinieră)