măcriș

MĂCRÍȘ s. m. Plantă erbacee cu frunze alungite și acrișoare, cultivată ca plantă alimentară sau medicinală (Rumex acetosa). ◊ Măcriș mărunt = varietate de măcriș cu frunzele în formă de spadă și cu flori roșietice (Rumex acetosella). Măcrișul calului = varietate de măcriș cu frunzele ușor încrețite și cu flori verzui (Rumex conglomeratus). ◊ Compus: măcrișul-iepurelui sau măcrișul-caprei = plantă erbacee cu frunze acrișoare acoperite cu peri, asemănătoare ca formă cu ale trifoiului, și cu flori albe, roșietice sau albăstrui (Oxalis acetosella). ♦ Sare de măcriș = numele popular al unei combinații de acid oxalic cu oxalat acid de potasiu. – Cf. acru.

MĂCRÍȘ s. m. Plantă erbacee cu frunze alungite și acrișoare, cultivată ca plantă alimentară sau medicinală (Rumex acetosa). ◊ Măcriș mărunt = varietate de măcriș cu frunzele în formă de spadă și cu flori roșietice (Rumex acetosella). Măcrișul calului = varietate de măcriș cu frunzele ușor încrețite și cu flori verzui (Rumex conglomeratus). ◊ Compus: măcrișul-iepurelui sau măcrișul-caprei = plantă erbacee cu frunze acrișoare acoperite cu peri, asemănătoare ca formă cu ale trifoiului, și cu flori albe, roșietice sau albăstrui (Oxalis acetosella). ♦ Sare de măcriș = numele popular al unei combinații de acid oxalic cu oxalat acid de potasiu. – Et. nec. Cf. acru.

MĂCRÍȘ s. n. 1. Plantă erbacee, cu frunze mari acrișoare, care crește prin pajiști sau se cultivă ca plantă alimentară și medicinală (Rumex acetosa). Borșul lung, fiert cu urzici, știr, măcriș și crupe. CAMILAR, N. I 271. ◊ Sare de măcriș = numele popular al acidului oxalic. 2. Compuse: măcrișul-iepurelui = plantă erbacee, fără tulpină, cu frunzele în formă de trifoi, cu flori albe sau alb-roșietice (Oxalis acetosella). Mă rog, n-ai putea să-mi spui dumneata dacă în țara fericită a miresmelor se găsește măcrișul-iepurelui? HOGAȘ, M. N. 107; măcrișul-calului = ștevie.

măcríș (mă-criș) s. m.

!măcríșul-cáprei (plantă) (mă-cri-, -ca-prei) s. m. art.

!măcríșul-iépurelui (plantă) (mă-cri-) s. m. art.

măcríș s. m. (sil. -criș)

măcríșul-cáprei s. m. (sil. -cri-, -prei)

măcríșul-iépurelui s. m. (sil. -cri-)

MĂCRÍȘ s. (BOT.) 1. (Rumex acetosa) (pop.) acriș. 2. (Rumex acetosella) (reg.) lugeru-broaștii, (prin Transilv.) schiaz. 3. măcriș de apă v. ștevie; măcrișul calului v. ștevie. 4. (Oxalis acetosella) (reg.) măcrișor, măcriș de pădure, măcrișul-iepurelui, trifoi-măcriș. 5. (Acetosa pratensis) ștevie.

MĂCRIȘ DE PĂDÚRE s. v. măcriș.

MĂCRIȘ-DE-BÁLTĂ s. v. cardama, năsturel.

MĂCRIȘUL-CÁPREI s. v. degetărel, degetăruț, potiraș.

MĂCRIȘUL-IÉPURELUI s. v. măcriș.

SARE DE MĂCRÍȘ s. v. oxalat acid de potasiu.

măcríș s. m. – Plantă (Rumex acetosa). Bg. mokreš, din mokăr „umed” (Conev 43; Pascu, Beiträge, 53). Der. de la macru nu e probabilă (Pușcariu, Dim., 117); după ipoteza neverosimilă a lui Scriban, ar fi vorba de un cuvînt dacic sau germanic. – Cf. macrină, s. f. (umiditate), din bg. mokrina (Pascu, Beiträge, 17), pe care Candrea-Dens., 1037, îl derivau în mod greșit din macru.

MĂCRÍȘ n. Plantă erbacee cu frunze alungite și cu gust acru, folosite în alimentație. /Orig. nec.

măcriș n. plantă nutritivă cu un gust plăcut acru, răcoritor și antiscorbutic, mult întrebuințată la bucătărie, adesea împreună cu spanacul (Rumex acetosa). [Origină necunoscută].

măcríș și macríș m. (cuv. poate vgerm. orĭ dacic. P. -criș, cp. cu fr. cresson, care vine d. vgerm. chresso, ngerm. kresse, id. Cp. cu Ordessus, Naissus, Argeș, Niș. D. rom. vine bg. mókreš și rut. mokrýš, id.). O plantă erbacee poligonacee ale căreĭ frunze, care-s acre, îs culinare (rumex acetosa, cu varietățile: rumex acetosella [măcriș mărunt] și rumex conglomeratus [măcrișu caluluĭ]). Alte plante cu acest nume nu-s poligonacee, ca: óxalis acetosa și acetosella (măcrișu ĭepurreluĭ), bérberis vulgaris (măcriș spinos, măcriș de rîurĭ, dracilă), nasturtium officinale (măcriș de baltă, brîncuță, hreniță, din care se face salată) ș. a.

MĂCRIȘ s. (BOT.) 1. (Rumex acetosa) (pop.) acriș. 2. (Rumex acetosella) (reg.) lugeru-broaștii, (prin Transilv.) schiaz. 3. măcriș de apă (Rumex palustris) = dragavei, dragaveică, ștevie; măcrișul calului = a) (Rumex conglomeratus) ștevie, (reg.) brustan, dragavei, dragomir; b) (Rumex patientia) ștevie, (reg.) urzica-raței. 4. (Oxalis acetosella) (reg.) măcrișor, trifoi-măcriș. 5. (Acetosa pratensis) ștevie.

măcriș-de-baltă s. v. CARDAMA. NĂSTUREL.

măcriș-păsăresc s. v. DRACILĂ.

măcriș-spinos s. v. DRACILĂ.

măcrișul-caprei s. v. DEGETĂREL. DEGETĂRUȚ. POTIRAȘ.

sare de măcriș s. v. OXALAT ACID DE POTASIU.

trifoi-măcriș s. v. MĂCRIȘ.

măcríș, (macriș, mecriș), s.n. – (bot.) Plantă cu tulpină ramificată, cu frunze acrișoare la gust, folosită în medicină și alimentație (Rumex acetosa). – Et. nec., cf. acru (Șăineanu, DEX, MDA); poate vgerm. sau dacic (Scriban). Cuv. rom. > magh. makris (Bakos, 1982).

măcríș, s. – (bot.) Plantă cu tulpină ramificată, cu frunze acrișoare la gust, folosită în medicină și alimentație (Rumex acetosa). – Et. nec. (MDA); Cuv. rom. preluat în magh. (makris) (Bakos 1982).

RUMEX L., MĂCRIȘ, fam. Polygonaceae. Gen originar din regiunile continentale ale emisferei nordice, 120 specii, erbacee, uneori semitufă. Frunze verzi. Flori, de obicei, cu 6 petale (rar 4), erecte, verzi sau pergamentoase, uneori dentate, 6 stamine cu filamente foarte scurte.

Rumex alpinus L. Specie care înflorește vara. Flori verzui așezate în verticile, cu pedunculi lungi, grupate în spice reunite într-o paniculă, dispusă terminal pe tulpină. Frunzele inferioare lung-pețiolate, pețiolul canaliculat în partea de deasupra, ovate, la bază cordiforme și vîrf bont, cele superioare ovat-lanceolate și mai mici. Plantă perenă, viguroasă, ramificată.