mâncare

MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare.

MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca.

MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jeratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile* etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare.[1]

MÂNCÁRE, (2,3) mâncări, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. [Pl. și: (3) mâncăruri] – V. mânca.

MÎNCÁ, mănînc, vb. I. 1. Tranz. A mesteca și a înghiți un aliment (pentru a-și potoli foamea). Îmi reamintesc cum mîncam bucățica aceea de pîine. SAHIA, N. 32. Nepoate, mai mîncat-ați salăți de aceste? CREANGĂ, P. 210. Am un păr cu pere moi Și le-om mînca amîndoi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 48. Cine vrea să mănînce miezul trebuie mai întîi să spargă coaja (= cine vrea să dobîndească un lucru de preț trebuie să muncească). Și-a trăit traiul, și-a mîncat mălaiul (= i-a trecut vremea, nu mai aduce folos). Unul mănîncă aguridă și altuia i se strepezesc dinții, se zice cînd unul greșește și altul suportă consecințele; unul face, altul trage. (Refl. pas.) Nu tot ce zboară se mănîncă (= nu e realizabil orice vis). ◊ Expr. A mînca (ceva) cu ochii = a fi ispitit de o mîncare atrăgătoare; fig. a dori mult ceva. Ceasuri întregi pierdea Penelopa, mîncind cu ochii lacomi bijuteriile. BART, E. 41. A mînca (pe cineva) din ochi = a nu-și mai lua ochii de la cineva drag, a nu pierde din ochi. Ceilalți oameni îl mîncau din ochi pe Uracu. DUMITRIU, F. 103. Albert o mînca din ochi, ea-i trimitea pe furiș cîte o privire caldă. VLAHUȚĂ, O. A. III 53. A mînca pe cineva (fript sau de viu) = a nimici, a răpune, a doborî pe cineva. Vorincea mînca zece premianți cu pătrunderea și cunoștințele lui. VLAHUȚĂ, N. 29. Cu nevastă-mea, mizerabile! Te-am mîncat! CARAGIALE, O. I 279. Da unde-s ticăloșii să-i măninc! ALECSANDRI, T. I 91. A mînca cuiva zilele (sau viața) = a-i face cuiva viața grea, a amărî, a chinui (pe cineva). Trăsnită asta de fată are să-mi mănînce zilele cu-ndărătnicia ei. RETEGANUL, P. I 52. A mînca foc (pentru cineva) = a ține foarte mult la cineva, a-și pune viața în primejdie, a-și băga capul în foc pentru cineva. Celor ce nu știau carte le scria și le citea scrisorile. Iară soldații mîncau foc pentru el. CAMILAR, N. I 31. A mînca bătaie (trînteală, papară, pumni, ghionți, palme, chelfăneală) = a căpăta bătaie. Chiriță se încolți cu oamenii și mincă la repezeală niște pumni de la Toader Strîmbu, care de mult îl păștea. REBREANU, R. II 175. Știi c-am mai mîncat eu odată de la unul ca acesta o chelfăneală. CREANGĂ, P. 298. Ăst somn nu prea-mi place și o să i-o spui. – Ba să-ți cauți treaba, că mănînci trînteală. ALEXANDRESCU, M. 355. A-și mînca amarul (sau viața) = a avea o viață grea, chinuită. Una din cele patru moșii pe care ne mîncăm,muncind, amarul. STANCU, D. 50. A (-și) mînca (sau a-i mînca cuiva) banii (sau averea) = a cheltui, a risipi, a toca averea. Boierii stau vara la moșie, își umplu lăzile cu aur și pe urmă, iarna, vin la oraș de-și mănîncă banii și petrec cu toții. SP. POPESCU, M. G. 78. Pentru mîndra cea din colț Mîncai șaptezeci de zloți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 376. Bani, să nu-i poți mînca doi ani. ALECSANDRI, P. P. 135. A mînca (cuiva) (și) urechile v. ureche. A mînca pe cineva (rar, din cineva) = a frustra, a jecmăni, a păgubi. De mult te mănîncă megieșii și neamurile. STANCU, D. 27. Mîncați și păscuți am fost noi săracii, de cătră cei bogați. SADOVEANU, P. M. 29. Cum, și tu ai să mănînci din noi? ALECSANDRI, T. I 448. A-și mînca lefteria v. lefterie. A mînca o pîine v. pîine. (Ironic) A mînca răbdări prăjite v. răbdare. (Mai ales în basme) A nu (mai) mînca pîine și sare (de pe sau dintr-un talger) cu cineva = a nu mai conviețui cu cineva, a nu mai avea raporturi de intimitate sau prietenie cu cineva. Să facă ce va face cu pruncul său... că de nu, pîne și sare de pe un talger cu el nu va mînca. MARIAN, O. I 182. Dacă te-ntorci fără el, viu ori mort, pîine și sare cu mine nu mai mănînci. CARAGIALE, O. III 91. (Despre cai) A mînca foc (sau jăratic) = a fi foarte iute. Trase la scară o căruță ferecată în aur cu patru telegari de mîncau foc. ISPIRESCU, L. 38. Absol. Sfîrșirăm repede de mîncat, iar după masă eu mă retrăsei în odaia anume hotărîtă pentru mine. HOGAȘ, M. N. 231. Pe la noi, cine are bani bea și mănîncă, iară cine nu, se uită și rabdă. CREANGĂ, P. 279. Cu lingura îi dă să mănînce și cu coada îi scoate ochii, se zice despre un om fățarnic, Expr. A mînca ca un lup (sau cît șapte) = a mînca foarte mult. A mînca ca o pasăre (sau ca o păsărică) = a mînca puțin. A-și mînca de sub unghie (sau unghii) = a fi zgîrcit, a trăi cu foarte multă economie. Fata lui hagi Cănuță. n-a fost învățată la casa părintească să-și mănînce de sub unghie. CARAGIALE, S. N. 28. A-i mînca cuiva cîinii (sau rațele) din traistă (sau din buzunar), se spune despre un om moale, bleg. Omul nostru era un om din aceia căruia-i mîncau cîinii din traistă și toate trebile cîte le făcea, le făcea pe dos. CREANGĂ, P. 39. ◊ Refl. impers. Se mănîncă = se ia masa. Elisabeta, de cîte ori se mănîncă la noi pe zi? SAHIA, N. 57. ◊ Fig. (În legătură cu mișcări, acțiuni rapide) Roțile veneau mîncînd meridianele, miliarde de roți de fier se rostogoleau unele după altele, zile și nopți. CAMILAR, N. II 101. Cînd toarce, mănîncă caierul. DELAVRANCEA, S. 12. ◊ Expr. A fugi (sau a alerga) mîncînd pămîntul (sau de mănîncă pămîntul) = a fugi foarte repede. Aleargă de groaza pieirii bătut, Mănîncă pămîntul. COȘBUC, P. I 207. Fugea iapa, de mînca pămînt cu gura. ȘEZ. IV 200. ♦ Intranz. (Cu înțeles generic) A se hrăni, a se nutri, a se alimenta. Lui Filimon îi plăcea traiul bun; amicii săi îl poreclise Mălai-mare, fiindcă mînca bine. GHICA, S. A. 83. (Prin exagerare) Copil care nu mănîncă. ♦ Fig. A trăi din... A fost învățător în sat, iar azi mănîncă o pensie de cinci zloți pe lună. REBREANU, I. 14. ♦ (Cu privire la sunete,litere, cuvinte) A omite (în vorbă sau în scris). 2. Tranz. (Despre insecte, paraziți) A pișcă, a ciupi. Cum i-a mîncat rîia prin streini, mititeii! CREANGĂ, A. 32. Dar nu ne-a mînca țințarii! ALECSANDRI, T. I 429. Puricii te mănîncă. TEODORESCU, P. P. 326. ♦ (Despre boli) A distruge, a roade. Oftica îi mănîncă pieptul pe dinăuntru. STANCU, D. 281. Așa de mîncat era de holeră bietul om, că vedeam că fără ajutor nu s-ar mai fi putut întoarce acasă. RUSSO, O. 51. ◊ (Despre oameni, în expr.) A-și mînca unghiile = a-și roade unghiile. ◊ (Despre alți agenți distructivi) Rugina mănîncă fierul. Apa a mîncat malul. ▭ Amintirea unui nume, scris pe o piatră mîncată de ploi. C. PETRESCU, R. DR. 36. 3. Tranz. (Despre părți ale corpului, fiind așezat înaintea subiectului gramatical) A produce o senzație de mîncărime, însoțită de nevoia de a scărpina locul. Mă mănîncă capul. (Impersonal) Mă mănîncă în cap. ▭ Da acasă nu puteai sta, măi femeie? Zău, parcă te mănîncă tălpile. REBREANU, I. 15 ◊ Expr. (Glumeț) A-l mînca pe cineva spinarea (sau pielea) = a se comporta în așa fel, ca și cum ar căuta într-adins bătaie. Taci, mă, din gură și pleacă d-aici... Ori te mănîncă pielea? PREDA, Î. 50. Pe semne te mănîncă spinarea, cum văd eu. CREANGĂ, A. 57. A-l mînca (pe cineva) palma (sau palmele) = a avea chef să bați pe cineva. 4. Tranz. (Despre foc, pămînt etc.) A mistui, a înghiți, a absorbi, a consuma, a nimici. Pămîntul pă toate le mănîncă. ȘEZ. III 100. ◊ (În imprecații) La făgădăul din deal Mi-o rămas al meu suman, Pentru-o țîr’ de băutură, Mînca-o-ar mormîntul gură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 386. 5. Tranz. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.; cu privire la oameni) A face să sufere, a chinui. Vedea pe mă-sa slabă, mîncată de necazuri, zbuciumată de necurmatele amărăciuni. VLAHUȚĂ, O. A. 140. De la o vreme încoace, urîtul îi mînca și mai tare. CREANGĂ, P. 73. Mîncatu-s de nevoi Ca iarba de cele oi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 191. ◊ (Neobișnuit, despre oameni) Căpitani care pînă la război mîncaseră contingentele cu asprimea, cu răutatea și cu mizeria. CAMILAR, N. II 374. 6. Refl. reciproc. Fig. (Despre oameni) A se certa, a se prigoni, a-și face rău unul altuia. Moștenitorii s-au certat și s-au mîncat multă vreme. SADOVEANU, E. 120. Femeie, taci! nu te mînca cu mine. SLAVICI, la TDRG. – Forme gramaticale: prez. ind. mănînc, mănînci, mănîncă (Mold. mînînc, mînînci etc., Transilv. mînc, minei etc.), mîncăm, mîncați, mănîncă (Mold. mînîncă, Transilv. mîncă).

MÎNCÁRE, (2) mîncări, s. f. 1. Acțiunea de a mînca. Îl așezau între ele tot timpul mîncării și-i țineau de urît cu vorba, BASSARABESCU, V. 4. Tatăl meu era nepot viteazului Sfarmă-Piatră, care avea obicei cînd se punea la masă să înghită mai întîi șepte, opt bolovani ca să-i facă poftă de mîncare. NEGRUZZI, S. I 246. Nu avea poftă de mîncare, căci de frică îi trecusă foamea, dorind mai mult ca să se odihnească. DRĂGHICI, R. 40. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) pofta de mîncare v. trece. A(-i) tăia (cuiva) pofta de mîncare v. tăia. De-ale (sau, regional, de-a) mîncării = hrană. Nevestele și fetele găteau de-ale mîncării. BUJOR, S. 132. Voi lucrați, că eu mă duc să pregătesc ceva de-a mîncării. CREANGĂ, P. 9. 2. (Concretizat) Ceea ce se mănîncă, ceea ce (se) servește pentru alimentare; hrană, aliment. Pe-o măsuță cu trei picioare aburea mîncarea. SADOVEANU, O. VII 65. Mîncarea e bună și vinul și mai bun. CARAGIALE, P. 45. Flăcăul pune mîncarea în traistă, înjugă boii la car. CREANGĂ, P. 142. Să intrăm în sat cu soare, C-am o mîndră ca ș-o floare Ce ne-așteaptă cu mîncare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 24. ◊ Expr. A strica mîncarea degeaba = a trăi degeaba, fără să fie de vreun folos. Din trei feciori, cîți are tata, nici unul să nu fie bun de nemica?! Apoi drept să vă spun că atunci degeaba mai stricați mîncarea, dragii mei. CREANGĂ, P. 188. ♦ (Mai ales la pl.) Fel de alimente, hrană. De mult n-am mai mîncat mîncări moldovenești. SADOVEANU, M. 180. După borșul polonez, veneau mîncări grecești. NEGRUZZI, S. I 151. ♦ Expr. Asta-i altă mîncare (de pește) = asta e cu totul altceva. Fig. (Familiar, depreciativ) Soi, fel. Ia spune-mi, te rog, ce mîncare-i cucoana Marieta, musafirul d-tale de la Iași?... – Ce mîncare să fie? Ia, o babă nebună și nimic mai mult. HOGAȘ, H. 88. – Pl. și: (2) mîncăruri (CAMIL PETRESCU, O. I 187).

MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. 1. Tranz. A mesteca și a înghiți un aliment. Și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul. ◊ Expr. A mânca (ceva) cu ochii = a fi ispitit de o mâncare îmbietoare; fig. a dori, a-i plăcea mult ceva. A mânca (pe cineva) din ochi = a nu-și mai lua ochii de la cineva drag. A mânca pe cineva (fript sau de viu) = a nimici, a răpune, a distruge pe cineva. A (sau a-i) mânca cuiva zilele (sau viața, sufletul) = a amărî, a chinui pe cineva. A mânca foc (pentru cineva) = a ține foarte mult la cineva, a face orice pentru cineva. A mânca bătaie (sau trânteală, papară, pumni, palme, chelfăneală) = a căpăta bătaie, a fi bătut. A-și mânca amarul (sau viața) = a avea o viață grea, chinuită. A(-și) mânca (sau a-i mânca cuiva) banii (sau averea) = a cheltui, a risipi banii sau averea. A mânca pe cineva = a păgubi, p. ext. a submina. A nu (mai) mânca pâine și sare (de pe sau dintr-un talger) cu cineva = a nu (mai) conviețui cu cineva, a nu (mai) avea raporturi de intimitate sau de prietenie cu cineva. (Despre cai) A mânca foc (sau jăratic) = a fi foarte iute. A mânca ca un lup (sau cât șapte) = a mânca foarte mult. A mânca ca o pasăre (sau ca o păsărică) = a mânca puțin. A-și mânca unghiile = a-și roade unghiile. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi zgârcit. A-i mânca cuiva câinii (sau rațele) din traistă (sau din buzunar), se spune despre un om mic de statură sau bleg. (Refl. impers.) Se mănâncă = se ia masa. ♦ (În expr.) A fugi (sau a alerga) mâncând pământul (sau de mănâncă pământul) = a fugi foarte repede. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. A trăi din... ♦ Fig. A omite litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. Tranz. (Despre insecte, paraziți) A pișca, a ciupi. ♦ (Despre boli sau agenți distructivi) A roade, a măcina. 3. Tranz. A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca pe cineva spinarea (sau pielea) = a se comporta în așa fel, ca și cum ar căuta într-adins bătaie. A-l mâna (pe cineva) palma (sau palmele) = a avea chef să bată pe cineva. 4. Tranz. (Despre foc, pământ etc.) A mistui, a înghiți, a nimici, a absorbi. 5. Tranz. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești) A face să sufere, a chinui. 6. Refl. Fig. (Despre oameni) A se certa, a-și face rău unul altuia. [Prez. ind. și: (reg.) mânc] – Lat. manducare.

mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm

mâncáre s. f., g.-d. art. mâncắrii; (acțiuni) pl. mâncắri, (feluri de mâncare) mâncắruri

de mâncáre prep. + s. f.

mâncá vb., ind. prez. 1 sg. mănânc, 2 sg. mănânci, 3 sg. și pl. mănâncă, 1 pl. mâncăm

mâncáre s. f., g.-d. art. mâncării; pl.(acțiuni) mâncări/(feluri de mâncare) mâncăruri

MÂNCÁ vb. 1. (mai ales în vorbirea copiilor) a păpa, (înv. și pop.) a (se) ospăta, (fam.) a hali, (depr.) a rumega. (Ce ~ acolo?) 2. a consuma, (fam.) a hali. (A ~ repede întreaga pâine.) 3. (fam.) a îmbuca. (N-a apucat să ~ nimic.) 4. a (se) alimenta, a (se) hrăni, a (se) nutri, (fam.) a hăli. (~ bine.) 5. v. roade. 6. v. înțepa. 7. a (se) distruge, a (se) roade. (Moliile au ~ haina.) 8. a (se) măcina, a (se) roade, a (se) săpa, a (se) scobi. (Apa ~ malul.) 9. v. ataca.

MÂNCÁ vb. v. arunca, azvârli, cheltui, consuma, eroda, irosi, împrăștia, omite, prăpădi, risipi, roade, săpa, scăpa, zvârli.

MÂNCÁRE s. 1. (mai ales în vorbirea copiilor) păpare, (înv. și pop.) ospătare, (fam.) halire, (depr.) rumegare. (~ felului întâi, la masă.) 2. consumare, mâncat, (înv. și reg.) mâncătură, (fam.) halire. (După ~ unui codru de pâine.) 3. alimentare, alimentație, hrănire, mâncat, nutrire, nutriție. (În timpul ~rii.) 4. v. masă. 5. (concr.) aliment, hrană, (mai ales în vorbirea copiilor) papă, (livr.) nutriment, (pop.) bucate (pl.), demâncare, demâncat, legumă, merinde (pl.). de-ale gurii, (reg.) cost, tain, (Transilv., Maram. și Bucov.) menajă, (înv.) piștă, vipt, (fam.) haleală, (fam. depr.) crăpelniță. (Ce ~ ai luat la drum?)

mîncá (mănînc, mîncát), vb. – 1. A se hrăni. – 2. A prînzi, a lua cina. – 3. A se alimenta cu, a se menține cu. – 4. A coroda, a strica. – 5. A roade, a măcina. – 6. A consuma, a folosi. – 7. A delapida, a defrauda patrimoniul public. – 8. A uzurpa, a doborî. – 9. A se neliniști, a se osteni. – 10. A o apuca pe căi greșite, a duce la pierzanie. – 11. A ciupi, a produce mîncărime. – 12. A suporta, a răbda o insultă. – 13. A cîștiga o piesă a adversarului, în anumite jocuri. – 14. A ține mult la cineva, a muri după o persoană. – 15. (Refl.) A se devora, a se distruge reciproc. – Var. (Trans.) mînc. – Mr. mî(n)c, măc(u), mîncată, mîcare, megl. m(ăn)ǫnc, măncari, istr. mărăncu. Lat. *manucāre, forma redusă a lui manducāre, cf. it. manucare, calabr. manëká, mai probabil decît de la *manicāre (Diez, I, 262; Pușcariu 1022; Candrea-Dens., 1127; REW 5592). Cuvînt de uz general (ALR, I, 80). Sing. prezentului mănînc pare că ar trebui să se explice prin *mănuc cu infix nazal *mănunc (după G. Ivănescu, BF, I, 161, printr-o încrucișare între mînc cu *mănduc). Der. mîncăcios, adj. (lacom); mîncare, s. f. (bucate, feluri); demîncare, s. f. (alimente, provizii); mîncărică, s. f. (carne înăbușită); mîncărime, s. f. (usturime, iritație, frecare a pielii); mîncat, s. n. (faptul de a mînca, masă); mîncător, s. m. (înv., uzurpator; persoană care mănîncă); mîncătoare, s. f. (Arg., gură); mîncătorie, s. f. (abuz, prevaricațiune, fraudă); mîncătură, s. f. (înv., fraudă, abuz; rozătură; adîncitură); mîncău, s. m. (lacom, hulpav); nemîncat, adj. (cu stomacul gol; s. m., flămînd; lihnit de foame).

A MÂNCÁ mănânc 1. tranz. 1) (alimente) A mesteca în gură, înghițind (pentru a-și menține existența fizică). * ~ (ceva) cu ochii a dori (ceva) foarte mult, privind cu mare poftă. ~ (pe cineva) din ochi a privi (pe cineva) cu mare dragoste sau plăcere. ~ pâinea cuiva a) a fi în serviciul cuiva; b) a fi întreținut de cineva. ~ (cuiva) zilele (sau sufletul) a supune (pe cineva) unor necazuri sau chinuri permanente. A-și ~ viața (cu cineva) a-și distruge viața (cu cineva). ~ foc pentru cineva a face orice pentru cineva; a se sacrifica pentru cineva. A-și ~ de sub unghii a fi foarte zgârcit. A-și ~ omenia a-și pierde omenia, cinstea. A-și ~ unghiile a) a avea obiceiul de a-și roade unghiile cu dinții; b) a se căi amarnic. ~ bătaie (sau papară, chelfăneală) a fi bătut. A-și ~ amarul a trăi din greu. A-i ~ (cuiva) banii (sau averea) a stoarce pe cineva de bani sau de avere. ~ cuvintele a pronunța cuvintele în mod denaturat, nedistinct. A fugi mâncând pământul a fugi foarte repede. 2) (despre animale sălbatice) A ataca, rupând în bucăți și înghițind. * ~ carne de om a fi foarte rău; a manifesta agresivitate. 3) (despre insecte) A înțepa, producând o senzație dureroasă; a ciupi; a mușca; a pișca. 4) (despre agenți sau despre factori nocivi) A modifica în rău (ducând chiar la dispariția totală). 5) A face să simtă o senzație de mâncărime. * A-l ~ (pe cineva) spinarea (sau pielea) a se comporta în așa fel, de parcă ar căuta să fie bătut. A-l ~ (pe cineva) palmele a avea chef să bată (pe cineva). 6) fig. (persoane) A face să sufere, creând condiții de viață insuportabile. 7) fig. A consuma până la epuizare totală. 2. intranz. 1) A consuma hrană (pentru a-și menține existența fizică). * ~ ca un lup a) a mânca foarte mult; b) a mânca repede și lacom. ~ ca o pasăre a mânca foarte puțin. 2) A lua masa; a sta la masă. 3) fig. A-și asigura existența (din ceva). /<lat. mandicare

A SE MÂNCÁ mă mănânc intranz. fam. (despre persoane) A fi în relații de dușmănie (unul cu altul), înfăptuind (pe ascuns) acțiuni de compromitere. /<lat. mandicare

MÂNCÁRE ~ări f. 1) v. A MÂNCA. * De ale ~ării alimente, hrană. A tăia cuiva pofta de ~ a face să nu mai poată mânca. A fi de ~ a fi comestibil. 2) Preparat culinar care servește drept hrană. ~ de pește. ~ăruri reci. ~ăruri calde. ◊ A strica ~area degeaba a nu aduce nici un folos; a nu fi bun de nimic. 3) la pl. Feluri de hrană; bucate. 4) fig. fam. Soi de lucruri, de obiecte. * Asta-i altă ~ (de pește) a) asta-i cu totul altceva; b) acum mai înțeleg. [G.-D. mâncării; Pl. și mâncăruri] /v. a mânca

mâncà v. 1. a amesteca și înghiți alimente; 2. a prânzi: el mănâncă acasă; 3. fig. a consuma, a risipi nebunește propria sa avere: și-a mâncat toată starea; fam. și-a mâncat credința; a mânca fript, a mânca zilele, a prăpădi pe cineva; 4. a risipi banii publici încredințați cuiva; 5. în blesteme: mânca-i-ar inima câinii! EM.; 6. a șuieri, a suporta: a mânca palme, înjurături; 7. a simți mâncărime: îl mănâncă urechea; 8. a roade: apele mănâncă râpele râurilor; (fuge) mâncând pământul, foarte iute, vorbind mai ales de cal.

mâncare f. 1. acțiunea de a mânca: mâncarea prea multă e vătămătoare; 2. masă, dejun, prânz: mâncare de seară; 3. ceea ce se dă de mâncare, bucate: mâncări delicioase.

mănî́nc, a mînca v. tr. (lat. mandúco, -áre, a mînca, d. mándere, a mînca; it. mangiare, fr. manger. Mănînc e reduplicat, din mînc, cum se zice pin vest. – Mănînc, mănîncĭ, mănîncă, mîncăm, mîncațĭ; mîncam; mîncasem; să mănînc, să mîncăm, V. mandibul). Mestec în gură și înghit: a mînca pîne, fructe. Fig. Atac, rod: rugina mănîncă feru, apa mănîncă malu. Consum, absorb: soba mănîncă multe lemne. Risipesc, consum: a-țĭ mînca averea în petrecerĭ, a mînca baniĭ statuluĭ (a delapida). Sufer, îndur (Iron.): a mînca o bătaĭe. Mănînc din ochĭ (saŭ cu ochiĭ), privesc cu lăcomie. A mînca cuvintele, a le pronunța răŭ. A mînca pe cineva fript, a-l nimici, a-l prăpădi. A mînca cuĭ-va zilele, capu, vĭața, 1. a-l nimici, 2. a-l amărî îndelung. A fugi mîncînd pămîntu, a fugi foarte răpede (mîncînd distanțele). A mînca borș (triv.), 1. a vorbi prostiĭ, 2. a spune mincĭunĭ. A-țĭ veni să mănîncĭ (o persoană), 1. a-țĭ plăcea foarte mult (de aicĭ exclamațiunĭ ca: mînca-l-ar mama! termin de ĭubire adresat de o mamă unuĭ băĭat mic), 2. a urî foarte mult: acest deputat mănîncă Jidanĭ (de aicĭ blesteme ca: mînca-te-ar cîniĭ!). A-țĭ mînca credința (ca Țiganiĭ biserica), a-țĭ perde creditu, a nu maĭ inspira încredere. A-țĭ mînca de supt unghie, a fi grozav de avar. V. intr. Prînzesc orĭ cinez: azĭ nu mănînc acasă. V. refl. Cîniĭ (saŭ oameniĭ) se mănîncă între eĭ, se bat (saŭ se ceartă). A te mînca v. impers. A simți mîncărime. A te mînca palmele, a avea gust să bațĭ pe cineva. A te mînca spinarea, a avea gust să fiĭ bătut de cineva. – În nord mînînc.

2) mînc, V. mănînc.

mîncáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a mînca. Ceĭa ce se mănîncă, aliment, bucate; ĭaurtu e o mîncare care prelungește vĭața. Masă, prînz orĭ cină: doŭă mîncărĭ pe zi, a da cuĭva mîncare (subst) saŭ de mîncare = de mîncat (verb). – Pop. se zice și a adus demîncarea (subst.).

mînî́nc, V. mănînc.

mînca vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. CHELTUI. CONSUMA. ERODA. IROSI. ÎMPRĂȘTIA. PRĂPĂDI. RISIPI. ROADE. SĂPA. ZVÎRLI.

MÎNCA vb. 1. (mai ales în vorbirea copiilor) a păpa, (înv. și pop.) a (se) ospăta, (depr.) a rumega. (Ce ~ acolo?) 2. a consuma, (fam.) a hali. (A ~ repede întreaga pîine.) 3. (fam.) a îmbuca. (N-a apucat să ~ nimic.) 4. a (se) alimenta, a (se) hrăni, a (se) nutri. (~ bine.) 5. a roade. (Nu-ți mai ~ unghiile.) 6. a ciupi, a înțepa, a pișca. (Îl ~ puricii, țînțarii.) 7. a (se) distruge, a (se) roade. (Moliile au ~ haina.) 8. a (se) măcina, a (se) roade, a (se) săpa, a (se) scobi. (Apa ~ malul.) 9. a ataca, a roade. (Rugina ~ fierul.)

MÎNCARE s. 1. consumare, mîncat, (înv. și reg.) mîncătură, (fam.) halire. (După ~ unui codru de pîine.) 2. alimentare, alimentație, hrănire, mîncat, nutrire, nutriție. (În timpul ~.) 3. masă, (înv. și pop.) ospăț, (pop.) bucate (pl.). (Haideți la ~.) 4. aliment, hrană, (mai ales în vorbirea copiilor) papă, (livr.) nutriment, (pop.) bucate (pl.), demîncare, demîncat, legumă, merinde (pl.), de-ale gurii, (reg.) cost, tain, (Transilv., Maram. și Bucov.) menajă, (înv.) piștă, vipt, (fam.) haleală, (fam. depr.) crăpelniță. (~ este indispensabilă omului; ce ~ ai luat la drum?)

mînca În RRLi., XIV, p. 13, Eric P. Hamp discută etimologia lui mînca și este de acord că la bază e lat. manere. Dar, constatînd că sensul de „și rămîne într-o anumită stare” e învechit, iar sensul de „a se opri, a poposi”, se explică lesne prin cel de „a petrece noaptea”,; care este dominant în toate perioadele limbii, socotește că la un moment dat mânere a fost luat drept derivat de la mane „mîine”, de aceea propune o etimologie dublă: de la manere și de la mane. Evident, este posibilă o apropiere a lui mînca de mîine, de vreme ce prin mînca se înțelege „a rămîne peste noapte” deci pînă dimineața. Dar această apropiere, după gîndul autorului, ar fi trebuit să aibă loc într-o fază a limbii cînd mane însemna încă „dimineață”, nu „mîine”, iar sensurile socotite vechi se găsesc totuși într-o vreme cînd nu mai apare nici o urmă pi sensului „dimineață”. În al doilea rînd, a mînca are o flexiune arhaică, perfectul fiind măsei, iar participiul mas, ceea, ce îl depărtează categoric de mane, Dar mai important, mi se pare altceva: dacă ar fi fost înțeles ca derivat de la mane, verbul ar fi trebuit să fie de conjugarea I sau de a IV-a, deoarece de multă vreme nu se mai formau verbe de conjugarea a II-a, cea mai categoric: neproductivă. Adevărul este că nu e cîtuși de puțin un caz izolat de părăsire a unora dintre sensurile unui cuvînt mai curînd, în V- cazul de față, am vorbi de „nuanțe”).

IL FAUT MANGER POUR VIVRE ET NON PAS VIVRE POUR MANGER (fr.) trebuie să mănânci ca să trăiești și nu să trăiești ca să mănânci – Maximă cunoscută încă din Antichitate, repusă în circulație de Molière („Avarul”, act. III, scena 1).

a fi mâncat de prin gunoaie expr. a elimina gaze intestinale.

A MÂNCA a se bate calicii la gura cuiva, a bate halvița, a băga la ghiozdan / la malaxoare, a băga pe conductă, a ciuguli, a clămpăni, a crăpa, a face plinul, a glojdi, a gorovi, a grojdi, a hali, a iepuri, a se înfige la mâncare, a înfuleca, a înghiți cu noduri, a-și înșela foamea, a mânca ca un porc, a mânca cât doi / cât șapte / cât zece, a mânca la varice, a mânca pâine cu sos de limbă, a paște, (în limbajul copiilor mici) a păpa, a se porcăi, a potoli, a-și pune burta la cale, a topi, a umple mațu’.

a mânca banii cu lingura expr. a cheltui prea mult, a fi risipitor.

a mânca bătaie expr. 1. a fi bătut. 2. a fi învins într-o competiție.

a mânca ca un lup / ca un spart / de parcă ar fi spart expr. a mânca cu poftă, cu lăcomie, mestecând și înghițind rapid.

a mânca ca un porc expr. a mânca în mod dizgrațios, cu lăcomie, hărpăind și clefăind.

a mânca căcat expr. (obs.) a minți.

a mânca cât doi / cât șapte / cât zece expr. a mânca foarte mult.

a mânca ceapa ciorii expr. a înnebuni a se sminti.

a mânca ciuperci expr. 1. a minți. 2. a fabula. 3. a înnebuni.

a mânca fise expr. (d. telefoane publice sau automate defecte) a nu restitui fisele introduse în aparat în condițiile neefectuării unei convorbiri.

a mânca fript (pe cineva) expr. 1. a pedepsi cu asprime (pe cineva). 2. a fi agresiv (cu cineva).

a mânca la varice expr. a mânca stând în picioare (de regulă, la o masă înaltă, fără scaune).

a mânca papară expr. a fi bătut.

a mânca pâine cu sos de limbă expr. (glum.) a mânca pâine goală.

a mânca pentru doi expr. (glum. – d. femei) a fi însărcinată.

a mânca rahat expr. 1. a minți. 2. a bârfi, a cleveti.

a mânca rahat cu lingura / cu polonicul expr. a vorbi într-o manieră demagogică.

a mânca răbdări prăjite expr. a răbda de foame.

a o mânca bâzdâcul expr. (er. – d. femei) a fi excitată, a avea apetit sexual.

a o mânca ca pe Zambilica expr. (peior. – d. femei) 1. a avea tendința de a vorbi mult și fără rost. 2. a simți nevoia irezistibilă de a consuma un act sexual.

a se înfige la mâncare expr. a mânca cu lăcomie.

a se mânca ca câinii expr. a se dușmăni.

a-i mânca (cuiva) coliva expr. (intl.) 1. a înmormânta. 2. a ucide, a omorî. 3. a-i supraviețui (cuiva).

a-l mânca cojocul / spinarea expr. (glum.) a se purta într-un mod care trebuie sancționat (mai ales cu bătaia).

a-l mânca în cur / în fund expr. (vulg.) 1. a fi indisciplinat. 2. a avea o stare de neastâmpăr, a fi agitat. 3. a fi imprudent, expunându-se unor riscuri inutile (de a fi mustrat, molestat, bătut etc.).

a-l mânca palma expr. a avea chef de bătaie, a fi dornic să se bată.

a-l mânca viermii de viu expr. a fi foarte leneș și murdar.

a-și mânca de sub unghie expr. a fi foarte zgârcit.

a-și mânca lefteria expr. 1. a-și pierde reputația de om cinstit față de cineva. 2. a nu se mai putea aștepta la bunăvoință din partea cuiva.

altă mâncare de pește expr. cu totul altceva; fără nicio legătură (cu cazul în speță)

asta-i altă brânză / căciulă / mâncare de pește / poveste expr. asta e cu totul altceva; nu are nicio legătură (cu cazul în speță)

mănânci calule, ovăz? expr. (glum.) folosită când i se oferă cuiva un lucru care-i place foarte mult sau când i se face o propunere care-i convine.

mânca, mănânc I v. t. a omite litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. II v. r. a se dușmăni, a-și face rău unul altuia.

mânca-ți-ai nasul! expr. (eufem., glum.) fire-ai tu să fii!

mânca-ți-aș ochii! expr. redundantă, intercalată în discurs pentru a sublinia entuziasmul vorbitorului.

MÂNCARE așternut, balast, bandarabas, clămpăneală, crăpelniță, gloanțe, glojdeală, goroveală, haleală, haleu, halimos, papă, păpică, potol, salafas.

n-am mâncat din același blid expr. (iron.) folosită pentru a critica comportamentul exagerat de familiar al unei persoane considerate inferioare ca statut social, profesional etc.

te mănâncă spatele / spinarea? expr. vrei bătaie?