Dicționare ale limbii române

Definiția cu ID-ul 1003851:

mînca În RRLi., XIV, p. 13, Eric P. Hamp discută etimologia lui mînca și este de acord că la bază e lat. manere. Dar, constatînd că sensul de „și rămîne într-o anumită stare” e învechit, iar sensul de „a se opri, a poposi”, se explică lesne prin cel de „a petrece noaptea”,; care este dominant în toate perioadele limbii, socotește că la un moment dat mânere a fost luat drept derivat de la mane „mîine”, de aceea propune o etimologie dublă: de la manere și de la mane. Evident, este posibilă o apropiere a lui mînca de mîine, de vreme ce prin mînca se înțelege „a rămîne peste noapte” deci pînă dimineața. Dar această apropiere, după gîndul autorului, ar fi trebuit să aibă loc într-o fază a limbii cînd mane însemna încă „dimineață”, nu „mîine”, iar sensurile socotite vechi se găsesc totuși într-o vreme cînd nu mai apare nici o urmă pi sensului „dimineață”. În al doilea rînd, a mînca are o flexiune arhaică, perfectul fiind măsei, iar participiul mas, ceea, ce îl depărtează categoric de mane, Dar mai important, mi se pare altceva: dacă ar fi fost înțeles ca derivat de la mane, verbul ar fi trebuit să fie de conjugarea I sau de a IV-a, deoarece de multă vreme nu se mai formau verbe de conjugarea a II-a, cea mai categoric: neproductivă. Adevărul este că nu e cîtuși de puțin un caz izolat de părăsire a unora dintre sensurile unui cuvînt mai curînd, în V- cazul de față, am vorbi de „nuanțe”).

Mâncare dex online | sinonim

Mâncare definitie