mușama

MUȘAMÁ, mușamale, s. f. 1. Pânză impermeabilă prin lăcuire sau prin ceruire pe una dintre fețe, folosită în gospodărie, în ateliere etc. pentru protecție; obiect făcut dintr-o asemenea pânză. ◊ Expr. A face (un lucru) mușama = a ascunde, a mușamaliza. 2. (Art.) Numele unui dans popular vioi, jucat de perechi în cerc; melodie după care se execută acest dans. – Din tc. mușamba.

MUȘAMÁ, mușamale, s. f. 1. Pânză impermeabilă prin lăcuire sau prin ceruire pe una dintre fețe, folosită în gospodărie, în ateliere etc. pentru protecție; obiect făcut dintr-o asemenea pânză. ◊ Expr. A face (un lucru) mușama = a ascunde, a mușamaliza. 2. (Art.) Numele unui dans popular vioi, jucat de perechi în cerc; melodie după care se execută acest dans. – Din tc. mușamba.

MUȘAMÁ, mușamale, s. f. Țesătură făcută impermeabilă prin lăcuire pe una din fețe, din care se fac învelitori de protecție contra prafului și a umezelii sau alte obiecte; obiect făcut dintr-o asemenea pînză. În jurul mesei rotunde, acoperită cu o mușama prietenele se așezau cu oftatul lor obișnuit. ANGHEL-IOSIF, C. E. 76. Soldații alergau de colo pînă colo, unii aruncînd mușamale peste muniții, alții trăgînd de lanțuri caii. D. ZAMFIRESCU, R. 70. Pistoale alămite, cu mușamale-nvelite. TEODORESCU, P. P. 298. ◊ Expr. A face mușama = a cocoloși, a masca, a ascunde faptele urîte ale cuiva ca să nu le afle lumea. (Refl. pas.) Acum ne rămîne să ne păzim aici vro cîtăva vreme, pîn’ ce s-a face lucru mușama. ALECSANDRI, T. I 117.

mușamá s. f., art. mușamáua, g.-d. art. mușamálei; pl. mușamále, art. mușamálele

mușamá s. f., art. mușamáua, g.-d. art. mușamálei; pl. mușamále

MUȘAMÁUA s. art. (Munt. și Olt.) mânioasa (art.). (Dansul popular numit ~.)

mușamá (mușamále), s. f. – 1. Țesătură cerată sau cauciucată. – 2. Mod de a da o aparență onestă sau de a ridica în slăvi un abuz sau o greșeală. – Mr. mușama, megl. mușămă. Tc. (arab.) mușemma „mușama” (Șeineanu, II, 265; Lokotsch 1512a), cf. sp. mojama, ngr. μουσαμᾶς, alb. müšman, bg. mušama. – Der. mușamat, s. n. (Arg., portofel), a cărui der. nu este clară (după Graur, BL, VI, 156, din țig. mus „braț”, prin intermediul unui *musimata „poșetă de mînă”); mușamaliza, vb. (a îngropa, a face uitată o problemă dezagreabilă).

MUȘAMÁ ~le f. 1) Țesătură de pânză sau viscoză, care este acoperită sau îmbibată cu substanțe impermeabile, folosită pentru a proteja obiectele împotriva apei. 2) Obiect confecționat din astfel de țesătură. [Art. mușamaua; G.-D. mușamalei] /<turc. mușama

mușamà f. 1. pânză ceruită: a face mușama, a acoperi sau cocoloși ceva: 2. Mold. horă după masa de cununie. [Turc. MUȘAMMA, lit. uns cu ceară (din ȘEM, ceară)].

irmilíc m. (turc. irmilik, d. irmi, doŭăzecĭ). O monetă turcească de aur care valora în Moldova cît și icosaru (V. icosar). O horă care se cîntă pin Moldova după masa de cununie și numită și mușama, și pin Muntenia nuneasca.

mușamá f. (turc. mușama și mușamba care vine d. ar. müšemma, ceruit, d. šem, ceară; ngr. musamás). Pînză ceruită și lustruită de așternut pe masă ca față de masă saŭ nelustruită (polog) de acoperit marfa din care, din vapoare din vagoane ca să n’o ploaĭe pînă la punerea eĭ în magaziĭ. O horă numită și irmilic (V. irmilic). A face lucru mușama, a acoperi, a cocoloși o afacere ca să nu afle lumea.

MUȘAMAUA s. art. (Munt. și Olt.) mînioasa (art.). (Dansul popular numit ~.)

mușamaua v. mânioasa.

a face mușama expr. (înv.) a mușamaliza; a ascunde o greșeală care ar trebui pedepsită.

mușama s. f. sg. (intl.) 1. portofel. 2. buzunar.